Puțini îi cunosc numele, însă mulți români s-ar putea regăsi în povestea lui și ar avea poate ce să împrumute din felul în care și-a construit drumul. După aproape două decenii în care a muncit, a învățat și a crescut afaceri în Marea Britanie, Andrei Ungurianu a mutat o parte importantă din activitate înapoi acasă, la Vaslui, și pregătește investiții imobiliare de milioane de euro în România.
Grupul de firme în care este acționar a depășit 33 de milioane de lire cifră de afaceri în 2025 și 900 de angajați și colaboratori, iar o parte importantă din operațiunile administrative funcționează astăzi din Vaslui. Tot acolo a investit aproximativ două milioane de euro într-un prim proiect imobiliar, iar în București pregătește o dezvoltare a cărei primă etapă este estimată la peste 10 milioane de euro.
Omul din spatele acestor cifre a plecat însă din România după falimentul primei sale afaceri și și-a început viața în Londra spălând vase pentru 170 de lire pe săptămână. Nu s-a ferit nici de munca grea, nici de lucrurile pe care nu știa încă să le facă: a trecut prin taximetrie, construcții, montaj de tâmplărie și curierat, învățând din mers ce îi trebuia ca să poată merge mai departe.
Asta ne-a făcut curioși. Mai puțin povestea de succes în sine și mai mult ce-a stat între cele două puncte: ce a învățat, ce a riscat și ce din felul lui de a construi un business merită înțeles sau chiar „furat”.
Și mai ales ce se întâmplă acum, când încearcă să pună toate lecțiile astea la lucru în România. Doar că el nu vorbește despre etapa de acum ca despre o „întoarcere” la origini.
„Nu cred că este corect să spunem că «m-am întors». Nu am simțit niciodată că am fost cu adevărat plecat. Am venit regulat în țară și am lucrat în paralel, când în Marea Britanie, când în România. Astăzi, granițele nu mai înseamnă atât de mult.”
De la 170 de lire pe săptămână la 2.200 într-o singură zi
La 23 de ani avea deja o afacere în România – un magazin de jucării într-un mall din Vaslui. A urmat falimentul, dar Andrei nu vrea să transforme acel episod în explicația pentru tot ce a venit după.
„Nu consider că am făcut ceva fundamental greșit. Contextul economic a fost nefavorabil, iar pentru că nu proveneam dintr-o familie înstărită, nu aveam resursele financiare necesare pentru a absorbi pierderile. Prefer să nu insist foarte mult asupra acelei perioade, fiindcă experiența respectivă nu mă definește. Așa este viața: uneori urci, alteori cobori. Important este să nu rămâi pe loc.”
Primul loc de muncă din Marea Britanie a fost într-un restaurant italian din Soho:
„Totul părea un vis lung și greu: munți de vase care nu se mai terminau; când mă apropiam de final, apăreau altele. Programul se încheia la miezul nopții, după care mai rămâneam aproximativ o oră pentru curățenie, iar drumul spre casă dura încă o oră. Ziua făceam între o oră și jumătate și două ore până la serviciu. Nu aveam timp nici măcar să dorm suficient.”
Pe-atunci, câștiga aproximativ 170 de lire pe săptămână, deși munca era foarte grea.
„Uneori nici nu mai știam ce zi a săptămânii era.”
A plecat după câteva săptămâni, dar numai după ce și-a găsit altceva. A urmat o fabrică de tâmplărie termoizolantă.
„Eu, care nu ținusem în viața mea o șurubelniță în mână. Cât de complicat putea fi?”
Și-a „înfrumusețat” CV-ul ca să ajungă la interviu și s-a oferit să muncească o săptămână fără bani doar ca să învețe. Patronul l-a plătit până la urmă și pentru acea săptămână, când a văzut ce repede învăța.
Mai târziu, împreună cu un englez pe nume Peter, a început să monteze uși și fereste și să caute singur clienți. Și aici apare, pentru prima dată, tiparul care avea să se repete în toată cariera sa: oriunde nu găsea suficientă oportunitate, încerca să creeze una.
„Le spuneam potențialilor clienți că suntem atât de ocupați încât îi putem programa doar duminica, ca o favoare pentru a nu-i pierde, deși aceea era, de fapt, singura noastră zi liberă. Eu eram motorul, iar Peter era imaginea.”
Așa a ajuns ca, într-o zi de Crăciun, să monteze ferestre Velux pe un acoperiș în timp ce ningea. Partea lui din acea lucrare a fost de 2.200 de lire.
Povestea cu ferestrele s-a încheiat însă atunci când Peter, partenerul lui de lucru, a decis la 47 de ani să meargă la facultate. Andrei spune că nu a vrut să continue singur și a schimbat din nou direcția.
A încercat taximetria, dar n-a rezistat decât două luni.
„Nu mi-a plăcut deloc: nu puteam influența în mod semnificativ cât câștigam, nu vedeam nicio perspectivă de evoluție, trebuia să lucrez la ore dificile și nu aveam prea multă răbdare. Cred că și astăzi sunt la fel: mă plictisesc repede când fac lucruri repetitive.”
Apoi, un cunoscut care urma să plece trei luni în Polonia l-a rugat să-i țină locul într-o mică firmă de curierat. Jobul trebuia să fie temporar. Din el avea să înceapă, de fapt, traseul lui în logistică.

Grup de 33 de milioane de lire cifră de afaceri, cu inima-n Vaslui
Compania avea aproximativ 20 de șoferi, iar modul de lucru era încă foarte puțin tehnologizat.
„Mark, șeful nostru și acționarul majoritar, stătea zilnic în depozit și nota într-o agendă cine vine la lucru, ce rută preia și câte opriri are.”
După câteva luni, Andrei i-a propus să deschidă alte puncte de lucru.
„Mi-am folosit telefonul și laptopul personal și am mers la diferite companii pentru a căuta contracte noi. Am stabilit câteva întâlniri la care l-am invitat și pe Mark. Din nou, eu eram motorul, iar Mark era imaginea.”
Primul depozit nou a ajuns la 80 de curieri, iar apoi au urmat și altele.
„Practic, l-am pus pe Mark în fața faptului împlinit: avea două puncte noi, fiecare cu câte zece curieri experimentați, transferați din primul depozit. Ei au pregătit alți șoferi, iar astfel am extins echipa.”
În companie, a trecut pe rând prin rolurile de șofer, manager, manager regional și, în cele din urmă, director de operațiuni.
Astăzi Andrei spune că deține 50% din The Logistics Organisation, Auto360 și Bbright și 40% din Enviro Contract Solutions. Pentru 2025, cele patru companii britanice au avut, potrivit datelor furnizate de el, peste 33 de milioane de lire cifră de afaceri cumulat. Grupul depășise la finalul anului 900 de angajați și colaboratori.
Și una dintre cele mai importante bucăți ale operațiunii britanice funcționează acum din Vaslui.
„Am deschis un birou unde am transferat toate funcțiile de back-office, precum recrutarea, resursele umane, contabilitatea și plățile. Vasluiul este astăzi inima administrativă a grupului, de unde procesăm săptămânal salarii în valoare totală de 500.000-600.000 de lire.”
800.000 de lire pierdute într-un pariu de creștere
Creșterea a venit și cu decizii foarte scumpe. Într-o etapă de extindere a operațiunilor pentru Amazon, compania a pus autoutilitare noi, de 30.000-40.000 de lire bucata, la dispoziția unor șoferi care nu aveau suficientă experiență pentru a le putea închiria singuri. Decizia i-a costat enorm în primul an:
„Ne-am asumat acest risc și am pierdut aproximativ 800.000 de lire când am decis să extindem operațiunile cu Amazon.”
Tot el spune însă că pariul le-a adus suficientă cotă de piață încât să ajungă, într-o anumită perioadă, la aproximativ 10% din volumul Amazon livrat la nivel național. Pierdere mare, dar și prețul unei extinderi care le-a adus ulterior o cotă de piață semnificativă, spune Andrei. Astăzi, flota a fost redusă la aproximativ 120 de vehicule, inclusiv după alte pierderi provocate de daune nerecuperate.
Andrei recunoaște că nu toate riscurile se transformă în succes, dar aici merită observat felul în care privește pierderea: nu ca pe dovada că decizia a fost inutilă, ci ca pe un cost care trebuie pus în relație cu tot ce a produs mai târziu.
Când succesul începe să însemne că nu mai e nevoie de tine
În aprilie 2026, Andrei a ieșit din rolul de director al The Logistics Organisation. A rămas acționar, dar nu mai conduce operațiunile zilnice – e o schimbare importantă față de primii ani, când spune că simțea că totul depinde de el.
„Înainte credeam că eu sunt inima companiei, că totul depinde de mine și că trebuie să le fac pe toate. Era complet greșit. Dacă totul depinde de tine, nu poți crește la scară. Dacă vrei să păstrezi controlul absolut și fiecare decizie sau schimbare trebuie să pornească de la tine, inhibi talentul celor din jur și oprești evoluția organizației.”
Acum spune că un business bine construit trebuie să reziste și absenței fondatorului:
„Dacă firma nu poate funcționa singură, din inerție, după câțiva ani, înseamnă că ai construit-o greșit. Pentru mine, testul suprem al unui business de succes este simplu: dacă lipsești șase luni, iar totul funcționează perfect și fără tine, atunci ești pe drumul cel bun.”
Vasluiul, testul spre proiecte imobiliare în România
Astăzi, cea mai mare parte din atenția lui merge către proiectele din România. Andrei și partenerii lui nu au vrut să învețe dezvoltare imobiliară direct pe un proiect mare. Au început cu 28 de apartamente la Vaslui și aproximativ două milioane de euro investiți din fonduri proprii.
„Aveam nevoie de un proiect-pilot. Nu mai făcuserăm dezvoltare imobiliară în România și nu voiam să învățăm direct pe un proiect de 200 de apartamente.”
La Vaslui a testat și câteva lucruri pe care spune că vrea să le ducă mai departe în proiectele următoare. Printre ele, faptul că au instalat lift într-o clădire cu numai trei etaje, deși nu era obligatoriu.
„Există persoane cu dizabilități, părinți cu copii mici și oameni în vârstă care au nevoie de această facilitate. Cred că trebuie să fim mai atenți și mai empatici atunci când proiectăm locuințe. Putem oferi foarte multe la costuri relativ mici.”
Au adăugat senzori care opresc automat alimentarea cu apă dacă apare o inundație și au ales să ofere apartamentele mobilate și utilate, astfel încât cumpărătorii să nu fie obligați să găsească încă o sursă de bani imediat după avansul pentru credit.

Pe partea de vânzări, lucrurile au mers greu, iar Andrei nu caută să ascundă asta. La momentul interviului, zece dintre cele 28 de apartamente erau încă nevândute.
„Vânzările au evoluat foarte lent, cu luni întregi fără nicio tranzacție.”
Faptul că proiectul fusese finanțat din fonduri proprii le-a permis să-l termine fără să depindă de vânzările făcute în timpul construcției. Pentru Andrei, aici stă una dintre principalele vulnerabilități ale industriei:
„Problemele apar atunci când începi să construiești fără să ai capitalul necesar. Dacă nu vinzi, te blochezi.”
Și adaugă: „Un alt motiv este lipsa disciplinei financiare, atunci când conturile companiei sunt tratate ca o extensie a celor personale.”
Urmează proiectul de peste 10 milioane de euro
Proiectul din Colentina fusese anunțat inițial cu 202 apartamente și 212 locuri de parcare. Între timp, a fost recalibrat. Prima etapă va avea 90 de apartamente și este estimată la aproximativ 10,13 milioane de euro, fără TVA, costuri financiare și costul terenului.
Finanțarea bancară nu este încă închisă, iar șantierul nu a început. Andrei spune că preferă să amâne decât să forțeze începutul construcției într-o formulă financiară care nu stă în picioare.
„Prioritatea noastră este ca proiectul să rămână sustenabil financiar și corect executat, chiar dacă acest lucru ar presupune un calendar mai prudent.”
Spune și că nu vrea să poziționeze proiectul artificial:
„Ne propunem să ne diferențiem printr-un produs echilibrat, nu prin promisiuni de lux greu de susținut.”

„Coletele pot fi livrate și cu Renault”
La finalul discuției, l-am întrebat ce ar face diferit dacă ar lua businessul britanic de la zero, dar cu mintea de astăzi. Una dintre primele schimbări ar fi, aparent banal, flota.
„Coletele pot fi livrate și cu Renault, nu neapărat cu Mercedes.”
La început cumpăra vehicule mai scumpe, convins că fiabilitatea mai bună justifică diferența. Astăzi gândește altfel.
„Dacă poți cumpăra trei Renault la prețul a două Mercedes, îți permiți să ai un vehicul în service chiar și două luni. Când lucrezi într-un model bazat pe volum, prioritățile trebuie să fie diferite.”
Și-a schimbat între timp și părerea despre cât valorează, de fapt, o idee bună.
„Obișnuiam să cred că ideea este totul: că ai nevoie de o singură idee bună, la care nu s-a mai gândit nimeni, și că aceasta este suficientă pentru a reuși. Cât de fals! Degeaba ai o idee excelentă dacă nu știi să o aduci pe piață. Poți avea cel mai dorit produs, dar dacă nu știi cum să obții finanțarea necesară, dacă nu găsești o soluție pentru a-l produce competitiv și în volum suficient, dacă nu ai o rețea de vânzare și distribuție și o echipă capabilă să gestioneze toate aceste variabile, te vei împotmoli.”
După aproape două decenii de antreprenoriat, spune că una dintre cele mai importante schimbări a fost să înțeleagă că nu trebuie să construiască totul în jurul lui:
„Cred că, atunci când privești în urmă, cel mai important este să vezi că ai construit ceva și că a rămas ceva după tine. Nu mă refer exclusiv la clădiri sau proprietăți, ci și la echipă și la structura creată.”
Iar când îl întreb după ce va judeca, peste ani, dacă toate astea au meritat, răspunsul lui nu are legătură cu cifra de afaceri:
„Nu trebuie să ții saci de bani sub pat ca să fii mulțumit. Dacă nu ai alături familie, prieteni și colegi cu care să împarți succesul, atunci construiești, agonisești și trăiești degeaba.
***
Spunem povestea lui Andrei Ungurianu ca parte din seria „Vești bune din Diaspora”, pe care o realizăm cu sprijinul prietenilor noștri de la Allianz-Țiriac, și prin care descoperim împreună românii excepționali care performează peste granițe și care ne demonstrează că, prin curaj și seriozitate, putem mai mult, indiferent unde ne aflăm.
Fotografii: arhiva personală Andrei Ungurianu
Fotografie cover: colaj – imaginea lui Andrei Ungurianu suprapusă peste randarea proiectului Logicent din Colentina


