Stabilită în Marea Britanie de 15 ani, Alisa Russell a devenit în luna mai prima româncă aleasă primar într-un oraș britanic, preluând conducerea orașului Bicester (Oxfordshire, 45.000 locuitori), pentru perioada 2025–2026. Această poziție reflectă respectul și admirația pe care oamenii din Bicester i le poartă pentru implicarea și munca ei în comunitate.
Născută la București și absolventă a ASE București în 1997, Alisa Russell a lucrat ca director financiar pentru două mari companii din România înainte de a pleca în 2010 în Marea Britanie, acolo unde lucrează în prezent ca director financiar pentru o firmă importantă. Așadar, Alisa își îndeplinește responsabilitățile de primar în paralel cu jobul full-time.
Într-un interviu pentru Libertatea, Russell povestește că nu a urmărit funcția, ci aceasta a venit firesc, în urma implicării constante în comunitate, ca viceprimar și consilier local.
„Pentru mine, această funcție este despre a fi aproape de oameni, despre a asculta, a uni și a construi împreună. Este dovada că, indiferent de unde vii, dacă îți pasă cu adevărat și ești prezent în viața comunității, poți fi parte din schimbare”., spune ea.
În orașele mici din Marea Britanie, primarii nu sunt aleși prin vot direct, ci desemnați de consilierii locali, în funcție de implicarea în viața comunității. Poziția este onorifică și nu este remunerată, doar rolul de consilier vine cu o indemnizație simbolică (sub 1.000 de lire pe an).
Alisa Russell a intrat în politică din dorința sinceră de a da ceva înapoi. „Este foarte ușor să stai pe margine și să comentezi. Dar, în realitate, lucrurile se schimbă doar atunci când alegem să ne implicăm direct”, explică ea. Deși românii din Bicester sunt puțini (sub 200), Russell consideră că imaginea lor este bună, dar implicarea ar trebui să crească, ca formă de respect pentru comunitatea locală care i-a primit.
Printre proiectele la care a contribuit se numără un parc nou pentru copii, născut din colaborarea dintre consilieri și cetățeni. Este, spune ea, un exemplu de administrație locală transparentă, în care vocea comunității este parte activă a deciziei.
În viitorul apropiat, nu vizează o carieră în Parlament, ci își dorește să continue munca pe plan local.
Sursă fotografie cover: Libertatea.ro.