În perioada 1 iulie – 15 august, Computacenter România derulează un program intensiv de internship (stagiu de practică) în domeniul inteligenței artificiale (AI). Pe durata a 7 săptămâni, participanții vor lucra în format hibrid la proiecte reale, având acces la cele mai noi tehnologii și la mentorat individual din partea unei echipe cu experiență solidă în AI.
Peste 300 de candidați s-au înscris pentru cele 20 de locuri disponibile, în urma evenimentului dedicat promovării stagiilor de practică organizat în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Parteneriatul cu UBB joacă un rol esențial în succesul strategiei de dezvoltare a companiei, fiind susținut de Mihai Nădaș, Managing Director al Computacenter România. În calitate de doctorand și cadru didactic asociat la UBB, Mihai promovează o colaborare strânsă între mediul academic și mediul de afaceri, cu accent pe formarea practică a viitorilor specialiști AI.

Viitorul AI în România
Programul face parte dintr-o direcție strategică de dezvoltare a serviciilor cu ajutorul capabilităților AI și vizează extinderea echipei cu 10 noi colegi până la finalul stagiului de practică. Computacenter România investește în construirea unui cadru standardizat pentru dezvoltarea și livrarea de aplicații bazate pe modele mari de limbaj (LLM), cu aplicabilitate în companiile mari, de tip enterprise. Echipa a livrat deja cu succes proiecte și prototipuri AI în Statele Unite ale Americii, primind feedback excelent. În paralel, sunt în curs colaborări cu echipele Computacenter din Marea Britanie şi Germania. Aceste rezultate validează direcția și susțin scalarea accelerată a soluțiilor dezvoltate.
Proiecte concrete, tehnologie de ultimă generație
Pentru tinerii pasionați de AI, acesta este mai mult decât un internship, este primul pas spre o carieră internațională în IT. Stagiul de pratică pune accent pe experiență practică și tehnologii moderne, printre care:
• modele de limbaj: GPT, Mistral, LLaMA
• tehnologii de orchestrare: LangChain, LlamaIndex
• biblioteci procesare și prezentare: FastAPI, Celery, asyncio, Vue/React
• limbaje de programare: Python, TypeScript
• baze de date vectoriale: Chroma, Qdrant, Pinecone
• tehnologii integrare și livrare continuă: GitHub Actions, Docker
Printre proiectele în care vor fi implicați studenții selectați în cadrul stagiului de practică:
• dezvoltarea unui agent AI autonom pentru automatizarea proceselor CI/CD
• crearea unei extensii de browser care explică termenii și condițiile siturilor accesate cu ajutorul AI
• analizarea automată a documentelor pentru aplicații interne de gestiune
• integrarea unei soluții multimodale de învățare, cu conținut din platformele Udemy, YouTube și Microsoft Learn
• implementarea unui sistem inteligent de comparare a prețurilor, cu integrare sub forma unei extensii Chrome
Angajament pe termen lung în dezvoltarea tinerelor generații
Începând cu 2022, Computacenter România a investit constant în programe de dezvoltare profesională în domenii precum Java, DevOps, HR și AI. Succesul acestor inițiative a dus la formarea unei comunități de mentori care, în acest an, transmit mai departe cunoștințele acumulate și sprijină o nouă generație de interni într-un mediu colaborativ și orientat spre învățare aplicată.
„Prin acest program, punem bazele unui model scalabil pentru dezvoltarea și livrarea aplicațiilor AI. Nu doar că formăm talente, ci consolidăm un mod de lucru care combină inovația rapidă cu disciplina ingineriei enterprise – o abordare ghidată de o echipă de leadership puternică și orientată spre rezultat.” – ne-a spus Mihai Nădaș, Managing Director, Computacenter România.
Despre Computacenter
Computacenter este un furnizor independent de tehnologie și servicii IT pentru organizații mari din sectorul public și privat. Fondată în 1981 și listată la Bursa din Londra (FTSE 250 – CCC.L), compania are peste 20.000 de angajați la nivel global. Computacenter sprijină clienții în achiziția, transformarea și gestionarea infrastructurii IT pentru a accelera transformarea digitală.
În 2021, pentru a-și întări poziția strategică de lider IT pe piața globală de servicii, Computacenter a deschis primul centru IT din România. În prezent, având peste 200 de angajați, Computacenter România oferă servicii agile de dezvoltare, migrare și suport pentru aplicații destinate clienților din întreaga lume.
Surse foto: Computacenter România