De data asta ai căzut fazan – de Hardulea Marius

Hardulea Marius este un moldovean născut la Deva, în județul Hunedoara. A îmbrățișat cariera militară la vârsta de 18 ani, iar de atunci au trecut peste 30 de ani. În prezent, este liber profesionist.

Însă pasiunea sa pentru fotografie datează încă din tinerețe. A apărut odată cu călătoriile sale prin frumoasele meleaguri ale țării, din dorința de a păstra amintiri din acele locuri. Fotografia l-a determinat să petreacă mai mult timp în natură, un lucru pe care îl consideră o adevărată binefacere. Îi place să fotografieze tot ce ține de natură, având o preferință deosebită pentru fotografia de peisaj, macro și, mai ales, wildlife.

Despre fotografia aleasă, Marius a scris o poezie fiind în drum spre mare:

Într-o dimineață blândă,
De frumoasă primăvară,
Zării într-un grâu superb
Un cap roșu, pe-afară.

Am mai încercat de mult
Să-i fac un portret ca lumea,
Cred, totuși, că m-a văzut,
Nu-mi iese întotdeauna.

Astăzi însă-am fost mai iute,
Repede m-am tupilat,
Am așteptat cinci minute
Și l-am imortalizat.

E o pasăre superbă,
Păcălit am fost un an,
Astăzi însă-i veni rândul,
Și-a căzut „de fazan”.

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești

Descoperă mai mult