Daniela Orășanu e „Directorul Anului”. Cum a transformat „liceul la care nimeni nu voia să fie” într-un simbol al educației moderne din România

Daniela Orășanu este Directorul Anului 2024 în România.

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani a primit titlul de „Directorul Anului” în cadrul Galei AVE (Asociația pentru Valori în Educație), eveniment care aduce în atenția publicului directorii performanți de școli din România. Cu această ocazie, ea a oferit un discurs emoționant despre ce înseamnă dedicarea față de educație, pe care jurnalistul Florin Negruțiu l-a surprins într-un video urmărit deja peste 600.000 de români. De pe scena Operei Naționale, directoarea a împărtășit povestea evoluției unei școli care, odinioară, nu prezenta interes pentru nimeni, dar care astăzi deschide drumuri către cariere de succes.

Cu resurse modeste, dar ambiție nesfârșită, Daniela Orășanu a reușit să transforme Colegiul „Unirea” într-un centru educațional de excelență. Prin atragerea de fonduri europene și proiecte bine gândite, școala a fost complet renovată și dotată cu tehnologie modernă, inclusiv laboratoare de robotică, analiză de date, modelare 3D și pilotare de drone. Anul acesta, bugetul instituției gestionat de echipa ei se ridică la 4 milioane de euro, iar rezultatele sunt remarcabile: absenteismul a scăzut cu 53,63%, iar rata de promovare la bacalaureat a crescut de la 52% la 78%.

Directoarea și-a exprimat emoția prin exemplul elevilor săi, care, de la „liceul în care nu voia nimeni să fie”, și-au croit drum către cariere remarcabile. Printre ei, Ecaterina, câștigătoarea trofeului pentru cel mai bun tânăr profesionist în finanțe din Anglia, sau Florica, care, deși venită dintr-un cătun fără electricitate, a terminat liceul cu nota maximă la bacalaureat și își continuă studiile pentru a deveni profesoară de matematică.

Daniela Orășanu nu pregătește doar elevi pentru examene, ci îi formează pentru viață. Pe ușa școlii stă scris un mesaj puternic: „Aceasta este școala în care vii copil și pleci om.” Conștientă de nevoile și lipsurile afective ale elevilor săi, ea le-a oferit un mediu în care profesorii devin familie, iar școala, un adevărat cămin.

Ai aici transcrierea integrală a discursului, să-ți fie de inspirație și de bucurie:

Eu sunt directorul liceului la care acum 10 ani nimeni nu voia să fie.

În 2015, când am devenit director la Colegiul tehnic Unirea Pașcani, cu 7 zile înainte de începerea anului școlar, am găsit lucruri care mă urmăresc și astăzi. Plafoanele din băile internatului riscau să se prăbușească în orice moment, în sala de mese din cantină nu voiai să mănânci pentru că riscai să te îmbolnăvești, în școală nu exista internet decât în câteva birouri. Un șoc am avut și când am intrat în biroul meu, când am văzut calculatorul, adică un monitor, o tastatură și o foaie de hârtie pe care scria userul și parola. Parcă lipsește ceva, nu? Ați ghicit, lipsea unitatea centrală.

În ultimii 9 ani am fost întrebată foarte des de unde-mi iau eu energia. Și răspunsul a fost invariabil, de fiecare dată: din copilul din mine, așa cum spune și David Popovici.

Și apropo de copii. Și copiii noștri au devenit campioni atunci când au plecat din școală.
Ecaterina, venită dintr-un sat de pe Valea Moldovei, a stat 4 ani în acel internat și astăzi este câștigătoarea trofeului pentru cel mai bun tânăr profesionist în finanțe din Anglia.

Adrian, promoția 2019, crescut mai mult de către bunici, a absolvit o facultate de medicină din Londra și astăzi este cercetător în oncologie la studii doctorale în Anglia.

Florica, venită dintr-un cătun neelectrificat, promoția 2021, admisă la liceu la evaluarea națională cu media 5 la matematică, a terminat liceul la bacalaureat cu media 10 la matematică și astăzi este studentă la masterat la matematică și se pregătește să se întoarcă în școală și să devină profesor.

De la liceul la care nimeni nu voia să fie, Colegiul tehnic Unirea a ajuns astăzi să fie drumul direct către o carieră în antreprenoriat, finanțe, inginerie, mai nou în arhitectură, pentru că, nu-i așa?, „Fă tot ce poți mai bine pentru ceea ce-ți dorești tu mai mult”. Dacă David Popovici a devenit campion olimpic înotând cu 0,02 secunde mai repede, atunci ar trebui ca și noi toți să facem un pic mai bine și mai mult cu 0,02 în plus. Pentru că oamenii obișnuiți fac lucruri extraordinare atunci când sunt împreună. Iar eu nu aș fi fost pe această scenă fără colegii mei”.

Iar din acest video poți afla și ce cred azi profesorii și elevii despre liceul transformat în ultimii 9 ani:

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești