Ștefan Buga s-a născut la Reghin în 1995. A absolvit liceul cu profil mate-info. Pasiunea pentru fotografie a apărut în clasa a 10-a, perioadă în care era atras de fotografia de stradă, iar în clasa a 11-a a câștigat un concurs național de fotografie pentru liceeni (LicArt).
A urmat studiile universitare la Universitatea de Artă și Design, secția foto-video, atât la licență, cât și la master. În timpul facultății, a beneficiat de două burse Erasmus, în Murcia (Spania) și Torino (Italia).
De-a lungul carierei a lucrat în mare parte ca freelancer. A început cu fotografia de stradă, iar mai târziu s-a orientat spre fotografia fashion și de eveniment. A fondat un studio foto numit Perimetru. În prezent, lucrează ca tehnician de laborator și operator de scanner într-un laborator foto, unde developează manual filme fotografice.
Despre această fotografie de stradă, Ștefan ne spune:
„Imaginea e un instantaneu surprins în Maroc. Momentul pur și simplu s-a întâmplat, iar eu l-am prins din zbor. Poate că între timp s-au risipit din amintiri — era prin 2013 — dar îmi place ideea de a lăsa fotografia deschisă interpretărilor celor care o privesc. Ce îmi amintesc cu claritate e libertatea copiilor de atunci: se jucau peste tot, pe străzi, pe schelele clădirilor, prin aleile înguste… era un haos frumos al copilăriei libere.”