SANADOR a deschis primul laborator complet din sistemul medical privat din România dedicat evaluării sincopei, conform standardelor internaționale. Situat în Spitalul Clinic SANADOR, laboratorul dispune de tehnologie de ultimă generație și o echipă multidisciplinară de specialiști.
Aici, pacienții pot face toate investigațiile necesare pentru a descoperi cauza episoadelor de leșin, care pot avea origini cardiace, neurologice sau metabolice. Laboratorul este o componentă centrală a Centrului de Sincopă SANADOR, prin intermediul căruia pacienţii pot beneficia de toate tipurile de investigaţii şi proceduri necesare pentru diagnosticul şi managementul pe termen lung al sincopei şi al afecţiunilor ce pot cauza stările de leşin.
„Prin inaugurarea Laboratorului de Sincopă SANADOR, reafirmăm angajamentul nostru de a investi în echipamente medicale performante şi de a pune pacientul în centrul actului medical. Filosofia noastră este de a asigura servicii integrate şi soluţii personalizate, care să răspundă nevoilor reale ale pacienţilor, contribuind astfel la creşterea calităţii vieţii şi la prevenirea complicaţiilor medicale”, a declarat Dr. Doris Andronescu, directorul general SANADOR.
Laboratorul completează serviciile oferite pacienților cu afecțiuni cardiovasculare la Spitalul Clinic SANADOR, unde funcționează și singurul Centru de Excelență și Training în Chirurgia Cardiovasculară Minim Invazivă din România, acreditat internațional.
Sincopa, cunoscută și ca leșin, este o pierdere temporară a cunoștinței cauzată de o scădere bruscă a fluxului de sânge către creier. Poate avea cauze variate, de la probleme cardiace și neurologice până la factori metabolici sau situaționali. Deși este frecvent întâlnită, aceasta poate semnala probleme serioase de sănătate și necesită investigații amănunțite pentru a preveni recurența sau complicațiile.
„Inaugurarea Laboratorului de Sincopă SANADOR reprezintă un pas important pentru medicina privată din România. Pacienţii vor beneficia de acces rapid la investigaţii complexe şi la soluţii de tratament adaptate nevoilor lor în primul laborator complet de evaluare a sincopei din sistemul medical privat din România, conform standardelor internaţionale”, spune Dr. Anca Dan, medic primar cardiologie, coordonatorul Laboratorului de Sincopă SANADOR.
Laboratorul de Sincopă SANADOR este dotat cu echipamente performante pentru investigații avansate, precum electrocardiograma, testul mesei înclinate (testul tilt), testul Sudoscan, monitorizarea Holter ECG, monitorizarea tensiunii arteriale, loop recorder pentru supraveghere cardiacă și testarea cardio-pulmonară de efort (CPET).
În funcție de caz, la Centrul de Sincopă SANADOR se pot face și investigații suplimentare, cum ar fi studiile electrofiziologice, imagistica inimii (ecocardiografie, coronarografie, RMN cardiac, angio-CT, SPECT-CT cardiac) sau examinări ale creierului (CT și RMN cerebral). Pe baza acestor teste, un specialist analizează rezultatele, stabilește diagnosticul și recomandă tratamentul potrivit fiecărui pacient.
Sursă imagine cover: SANADOR.



