Un pas înainte pentru accesibilitate: UniCredit Bank și Mastercard lansează Touch Card™, cardul dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere

UniCredit Bank și Mastercard aduc servicii bancare mai accesibile pentru persoanele cu deficiențe de vedere din România. În urmă cu un an, cele două companii au lansat în premieră pe piața românească Touch Card™, primul card cu design tactil, special conceput pentru a fi ușor de recunoscut de către persoanele cu deficiențe de vedere. Acest pas important contribuie la independența și incluziunea lor financiară.

Touch Card™ are un sistem intuitiv de identificare prin atingere, datorită decupajelor distincte de pe marginea cardului:

  • rotunjit pentru cardul de debit,
  • pătrat pentru cardul de credit,
  • triunghiular pentru cardul prepaid (de masă).

Astfel, persoanele nevăzătoare sau cu vedere redusă pot recunoaște rapid tipul de card, fără ajutor din partea altcuiva.

Pe lângă acest produs inovator, UniCredit Bank susține și inițiative dedicate dezvoltării persoanelor nevăzătoare. Banca a oferit un sprijin financiar de 50.000 de euro Asociației Caiac SMile, care desfășoară programe prin care persoanele nevăzătoare pot practica sporturi precum schiul sau înotul. Mai mult, pentru fiecare Mastercard Touch Card™ emis, UniCredit Bank va dona încă 1 euro către aceeași cauză, până la dublarea valorii sprijinului oferit inițial.

„La UniCredit Bank, credem în puterea colaborărilor care generează schimbări reale în societate. Parteneriatul cu Mastercard ne permite să aducem împreună inovația și responsabilitatea socială prin lansarea Mastercard Touch Card™ – un produs care răspunde nevoilor persoanelor cu deficiențe de vedere. Dincolo de funcționalitatea sa de zi cu zi, Mastercard Touch Card™ înseamnă autonomie, sanse egale și face loc tuturor în conversația despre progres. Ne bucurăm să contribuim activ la inițiativele Asociației Caiac SMile, care oferă acestor persoane un cadru de dezvoltare prin sport, educație și apartenență. Sprijinul pentru această asociație completează firesc misiunea noastră comună. Pentru noi, astfel de proiecte reflectă modul în care înțelegem bankingul responsabil și rolul nostru în viața comunităților”, a declarat Anca Ungureanu, Director Identitate & Comunicare UniCredit Bank.

Iar Ioana Gorgăneanu, Vice President, Head of Marketing & Communication Southeast Europe, Mastercard, susține că:

„Accesibilitatea trebuie să fie o componentă de bază a oricărui produs financiar modern. În medie, în Europa, 1 din 30 de persoane se confruntă cu pierderea vederii, iar Mastercard Touch Card™ răspunde direct acestei realități. Cu un design tactil special, fiecare tip de card – de debit, credit sau prepaid (de masă) – poate fi ușor de recunoscut și utilizat, oferind mai multă autonomie persoanelor cu deficiențe de vedere. Suntem încântați ca am lansat acest produs în premieră în România, alături de UniCredit Bank, consolidând angajamentul nostru de a construi o economie sustenabilă și incluzivă, adaptată nevoilor reale ale oamenilor. Inovația trebuie să faciliteze acces egal la tehnologie și servicii financiare, astfel încât fiecare persoană să poată beneficia de avantajele unei lumi digitale”.

Cu sprijinul financiar oferit de UniCredit Bank, peste 120 de persoane din întreaga țară au participat la tabere sportive de schi organizate de Asociația Caiac SMile, în perioada ianuarie – martie 2025.

Participanții au venit din orașe precum Arad, Buzău, Timișoara, Târgu Frumos, Cluj și București și au inclus:

  • directori ai sucursalelor Asociației Nevăzătorilor din România,
  • profesori și elevi din licee speciale pentru deficiențe de vedere,
  • reprezentanți ai Universității din București.

Scopul acestei inițiative este de a oferi persoanelor cu deficiențe de vedere oportunități reale de dezvoltare personală și profesională, prin sport și experiențe care contribuie la creșterea încrederii în sine și la dobândirea unor abilități noi.

Asociația Caiac SMile, alături de voluntari, la Zilele Clujului, în mijlocul unei acțiuni de accesibilizare a caiacului.

Ce spune Ionuț Stancovici, antrenor și fondator al Asociației Caiac SMile, despre această experiență:

„Am avut parte de trei luni în care am avut privilegiul de a învăța enorm de la multe persoane cu deficiențe de vedere. Am avut șansa să îi cunoaștem și să le cunoaștem cu adevărat nevoile în taberele de viață activă de la Cheile Grădiștei. Cu sprijinul partenerului nostru, UniCredit, am făcut pași importanți spre integrarea lor în societate. Apreciez mereu implicarea companiilor care înțeleg cât de important este să facilităm accesul și integrarea în societate a acestor oameni care au aceleași drepturi pe care le avem și noi.

Mă bucur că, alături de partenerii noștri, persoanele cu deficiențe de vedere au o șansă reală de a accesa serviciile unei bănci, iar alături de noi, vor înțelege ce înseamnă să îți depășești limitele, să practici un sport, să înveți despre oportunitățile de angajare pe care le ai ca persoană cu dizabilități și pe care le poți accesa. Prin acest proiect, suntem împreună o punte cu două sensuri între acești oameni speciali și o societate care trebuie să învețe să vină mai mult spre ei”.

În cadrul taberelor organizate de Asociația Caiac SMile, au avut loc discuții despre accesibilitatea în educație și integrarea pe piața muncii, dar și sesiuni educaționale despre gestionarea finanțelor, sănătate și dezvoltare personală.

Un sondaj realizat cu 120 de participanți a evidențiat principalele bariere în practicarea sportului: lipsa accesibilității (54,2%) și lipsa informațiilor adaptate (38,9%). Cele mai necesare forme de sprijin identificate au fost echipamentele adaptate (70,5%) și spațiile accesibilizate (66,3%), precum parcuri, școli și instituții culturale.

Pe plan emoțional, 40% dintre participanți au menționat lipsa unei comunități. În ceea ce privește munca, motivațiile principale sunt independența financiară (81%) și dezvoltarea personală (53,7%), cu interes crescut pentru IT, educație, arte și sănătate. Printre nevoile de integrare se numără cititoarele de ecran și sistemele de ghidaj audio.

Touch Card™, emis de UniCredit Bank, este primul card cu design tactil din România și un instrument prin care fiecare utilizator contribuie la sprijinirea comunității nevăzătorilor, prin mecanismul de donație activ la emitere.

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești