Vântul bate neregulat, valurile izbesc stâncile, iar lumea întreagă privește în tăcere. La 27 de metri deasupra apei, Constantin Popovici își ține respirația. Mușchii îi sunt încordați, iar mintea clară. Timpul pare să stea pe loc. Apoi, se desprinde și fiecare mișcare este un dans al forței, eleganței și preciziei. Câteva secunde mai târziu, România e din nou pe podiumul lumii.
Constantin Popovici este un sportiv român de elită în sărituri de la mare înălțime, cu un parcurs remarcabil ce îmbină munca, consecvența, reziliența și revenirea spectaculoasă în sportul de performanță. În 2008, Constantin a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Beijing, la proba clasică de sărituri de pe platforma de 10 metri. După o perioadă de pauză în care a lucrat pe vase de croazieră și în spectacolele Cirque du Soleil din Las Vegas, a revenit în sportul de performanță în jurul vârstei de 30 de ani, orientându-se către high diving, o ramură extremă a sporturilor acvatice ce presupune sărituri de la 27 de metri.
Deși a început târziu, ascensiunea sa a fost rapidă. În 2022, a devenit campion european la Roma, iar în 2023 a câștigat titlul mondial la Campionatele Mondiale de la Fukuoka, o premieră absolută pentru România în această disciplină. Tot în 2023, a câștigat și trofeul Red Bull Cliff Diving, devenind primul român în posesia prestigiosului King Kahekili Trophy. A fost desemnat „High Diving Athlete of the Year 2023” de World Aquatics, o recunoaștere a constanței și curajului său într-un sport în care gradul ridicat de dificultate și riscurile de accidentare sunt constante.
Constantin a început anul 2025 în forță, cu un loc 3 în etapa inaugurală din Filipine și o prezență solidă în clasamentul general. Chiar și în condiții dificile, vânt puternic, valuri uriașe sau incertitudine, acesta a demonstrat că are capacitatea de a reveni și de a rămâne printre cei mai buni. Perseverența lui, dublată de un palmares impresionant, îl transformă într-un simbol al voinței și al performanței românești pe scena sportului internațional.
Am vorbit cu Constantin despre ce simți înainte să sari de la 27 de metri înălțime și despre cum, pentru performanță, nu există scurtături, nici măcar atunci când primul pas e un salt în gol. Trimite interviul prietenilor și colegilor tăi, pentru un strop de curaj.
Ce te motivează să continui într-un sport atât de dur și solicitant? Ce îți dă sens?
Pentru mine, motivația vine din satisfacția de a fi acolo, printre cei mai buni din lume, datorită muncii pe care o fac zi de zi și care, surprinzător sau nu, îmi place. Nu cred că există multe locuri în lume unde poți simți asta: să termini un concurs greu, să știi că ți-a ieșit bine, să urci pe podium și în fața unui public uriaș. E un sentiment greu de explicat, dar care merită tot efortul. Medalia e doar un simbol, dar trăirea e reală și profundă.
Cum reușești să treci peste momentele grele, să nu te lași doborât de ele și ce învățăminte ai luat cu tine din aceste experiențe?
Eșecurile și accidentările fac parte din viața de sportiv. Până pe la 30 de ani am fost destul de norocos, n-am avut accidentări serioase, poate și pentru că am fost mereu foarte riguros și muncitor. Dar după 30, au început să apară mai des, cam una la fiecare an sau doi. Ce m-a ajutat să trec peste ele n-a fost o filosofie anume, ci mai degrabă caracterul format în anii de muncă. Nu m-au dărâmat, ci m-au întărit. De fiecare dată am revenit mai motivat, mai disciplinat și cu și mai multă determinare. E ca un combustibil pentru mine. Acolo unde alții se opresc, eu încep să accelerez.
Ai câștigat numeroase trofee și ai urcat pe podiumuri din toată lumea. Ce victorie sau experiență ți-a rămas cel mai aproape de suflet?
Au fost multe momente frumoase în carieră, dar cel care mi-a rămas cel mai aproape de suflet a fost în 2023. În decurs de doar o săptămână am câștigat Cupa Mondială în Florida, iar apoi prima etapă din Red Bull Cliff Diving, în Boston. Două weekenduri la rând, imnul României a răsunat în Statele Unite, pentru mine. E un sentiment greu de descris: să-ți cânte imnul de două ori într-o săptămână, la mii de kilometri de casă și să simți că reprezinți cu adevărat o țară întreagă.
Ce s-a schimbat în tine, ca sportiv și ca om, de când ai făcut tranziția către high diving?
Tranziția către high diving am făcut-o în 2012, după ce m-am retras din săriturile olimpice. Am început să lucrez în spectacole pe vase de croazieră și apoi la Cirque du Soleil, în Las Vegas. Acolo am descoperit o lume nouă, dar și o tehnică complet diferită. La început, 27 de metri păreau de neconceput. Dar, cu antrenament, muncă și răbdare, mi-am dat seama că aproape orice pare imposibil până când începi să-l faci. Ca om, m-am schimbat mult – am învățat să-mi gestionez frica, să-mi cunosc limitele și să le respect, dar și să le împing mai departe atunci când sunt pregătit. High diving-ul te învață să fii prezent, onest cu tine și atent la fiecare detaliu. Acolo, sus, nu ai voie să te minți.
Ai avut un parcurs atipic: ai lăsat sportul de performanță în urmă, ai lucrat pe vase de croazieră și la Cirque du Soleil, apoi ai revenit în forță. Ce te-a determinat să te întorci?
După ce m-am retras din sportul de performanță, am început o viață complet diferită, ca artist în spectacole, pe vase de croazieră și la Cirque du Soleil. A fost o perioadă frumoasă, care m-a învățat multe despre disciplină, scenă, echilibru și muncă în alte forme. Dar în 2017 am călătorit la Budapesta să văd campionatul mondial de high diving. A fost un moment clar pentru mine, am simțit că și eu pot fi acolo. Așa că m-am decis să încerc. Nu știam unde duce drumul, dar am făcut primul pas, iar la scurt timp eram deja în primul meu concurs. Restul a venit din pasiune și perseverență.
Ce crezi că funcționează cel mai bine, atunci când trebuie să-ți antrenezi mintea să rămână pozitivă și puternică, dincolo de forța trupului?
E un subiect delicat, pentru că fiecare om e diferit. Ce funcționează pentru mine, poate nu funcționează pentru altcineva. Cred că cel mai important e să ai curajul să încerci și să descoperi ce ți se potrivește. La fel ca în sport, dacă vrei să devii mai bun, trebuie să investești timp și energie și în antrenamentul mental. Nu există scurtături. Ai nevoie de răbdare, perseverență și consecvență. Nu e o soluție instant, ci un efort zilnic.
Alături de Cătălin Preda, ești un deschizător de drumuri pentru high diving-ul românesc. Cum te simți știind că sunteți practic ambasadorii acestui sport în România?
Așa este. Prin rezultatele noastre, eu și Cătălin am reușit să ducem high diving-ul românesc la cel mai înalt nivel. Simt că avem o responsabilitate reală: aceea de a arăta lumii că acest sport merită descoperit, că e spectaculos și profund.
În același timp, cred că e important să încurajăm oamenii să facă sport, orice formă de mișcare. Mereu le spun copiilor și celor din jur: nu trebuie să ajungi la performanță, dar e important să faci sport pentru tine, pentru sănătatea și echilibrul tău. Dacă prin ceea ce facem noi reușim să inspirăm măcar câțiva, înseamnă că ne facem treaba bine.
Cum este percepută România în lumea săriturilor de la mare înălțime?
România e percepută foarte bine în high diving. Suntem doi sportivi români de top care, la un moment dat, am dominat acest sport la nivel mondial. Și astăzi suntem acolo, sus, luptând constant pentru cele mai bune poziții. Avem respectul scenei internaționale și cred că am demonstrat că venim dintr-o școală serioasă, chiar dacă mică. Ne-am dori mult să apară și alți sportivi români care să continue povestea și să țină steagul sus. Potențial există, trebuie doar curaj și susținere.
Ce infrastructură există în România pentru sărituri de la mare înălțime?
Din păcate, în România nu avem o infrastructură dedicată pentru săriturile de la 27 de metri. Dar nu suntem singurii – în toată lumea există doar trei baze care respectă standardele internaționale: una în China, una în Florida și una în Austria. Mai sunt câteva locuri improvizate, dar nu la nivel profesionist. E un sport costisitor, iar investițiile sunt încă mici, comparativ cu alte discipline.
Totuși, în ultimii 10 ani s-au făcut progrese importante. Eu sper că această evoluție va continua și, de ce nu, că vom vedea acest sport inclus la Jocurile Olimpice într-un viitor apropiat. Iar în România, mi-aș dori să apară măcar o bază dedicată, unde să putem forma noi generații de sportivi.
Ce-ți spune corpul înainte să te arunci în gol de la 27 de metri și ce-ți spune mintea? Cine are ultimul cuvânt acolo, sus, în fracțiunile de secundă dinaintea desprinderii?
Sus, pe platformă, nu mai e loc de gânduri. Mintea și corpul lucrează împreună, într-un fel de automatism pe care l-ai format în anii de antrenament. Nu mai auzi nimic, nu mai simți nimic din jur. Ești doar tu și execuția. Corpul știe ce are de făcut, prin memoria musculară, iar mintea nu mai analizează, doar susține. Ultimul cuvânt îl are concentrarea. Totul e redus la un singur moment de prezență totală: săritura pe care ai repetat-o de sute de ori. Nimic altceva nu mai contează.
Unde te pregătești? Cum arată o săptămână de antrenament din viața unui săritor de pe platformă?
Majoritatea timpului mă antrenez acasă, la Bacău, în România. Vara, merg în Austria, unde am acces la o platformă de 27 de metri – e cea mai apropiată bază de acest nivel. În funcție de competiții, se mai întâmplă să mă antrenez și în China, dacă sunt deja în zonă, cum a fost înainte de etapa din Filipine. Alteori ajung în Florida sau Italia. Nu există o rutină fixă, totul depinde de calendarul competițional. Dar indiferent unde mă antrenez, Bacăul rămâne punctul meu de plecare și locul unde revin mereu.
Cum poate ajunge un copil să practice un astfel de sport și care sunt resursele care fac diferența în România pentru tinerii care vor să reușească în sport?
Pentru a ajunge să practici high diving, primul pas este să începi cu săriturile tradiționale în apă, de pe platforma de 10 metri. Acolo înveți baza. Ce facem noi, de la 27 de metri, este în proporție de 90% construit pe ceea ce înveți la 10 metri. E nevoie de ani de muncă și de antrenamente constante în săriturile în apă, înainte să poți face tranziția spre high diving. Practic, e imposibil să începi direct cu 27 de metri, fără o fundație solidă în acest sport sau într-un sport apropiat, cum ar fi gimnastica.
În România, copiii pot începe cu sărituri în apă în câteva locuri: la Bacău, la Complexul Olimpic de la Otopeni – care are un bazin nou și modern – sau la Sibiu, unde din păcate bazinul e momentan închis, dar se lucrează în sala de gimnastică și se organizează cantonamente pentru antrenamente în apă. Nu sunt multe opțiuni, dar pentru cine are pasiune și perseverență, se pot construi rezultate frumoase.
Ce analizezi într-o competiție? Care sunt „datele tehnice” care pot face diferența între reușită și accident?
Înainte de orice competiție, îmi fac un plan bine stabilit și încerc să analizez cât mai multe detalii: vremea, direcția vântului, temperatura apei, structura platformei, programul competiției, chiar și fusul orar sau logistica locului. Nimic nu e standard, fiecare concurs e diferit și vine cu provocările lui. De aceea încerc să fiu pregătit dinainte, chiar de când plec spre competiție. Cu cât te pregătești mai bine, cu atât reduci riscul și crești șansele de a avea un concurs reușit.
Dincolo de talent, care sunt componentele esențiale care definesc un săritor de elită?
Sincer, eu nu cred în ideea că talentul e ceva cu care te naști. Am citit, m-am documentat, și mulți specialiști spun același lucru: talentul e, de fapt, rezultatul a tot ceea ce faci, zi de zi, încă din copilărie. E o formă de acumulare – de experiență, efort, disciplină și pasiune.
Ca să devii un săritor de elită, trebuie să-ți placă ceea ce faci într-atât de mult încât să devină o obsesie sănătoasă. De acolo apar toate: coordonarea, forța, curajul, concentrarea, reziliența. Le construiești pas cu pas, prin repetiție, autocontrol și dorința sinceră de a deveni mai bun. Nu există scurtături, doar muncă cu sens.
Adesea, condițiile sunt extrem de dificile. Cum te pregătești pentru acest haos, când orice mică greșeală te-ar putea costa nu doar podiumul, ci chiar siguranța fizică?
Așa e, high diving-ul înseamnă și multă imprevizibilitate. Competițiile noastre au loc în locații spectaculoase, dar care vin la pachet cu vânt puternic, valuri, ploaie sau instabilitate. Sincer, nu prea ai cum să te pregătești complet pentru astfel de condiții. Ce poți face e să participi constant, să-ți construiești experiența, să devii tot mai puternic mental și să înveți să te adaptezi rapid. Dar nu devine niciodată ușor. Chiar și după 10 ani, tot trebuie să fii extrem de atent, prezent și disciplinat. Riscurile există, dar tocmai asta face parte din frumusețea și seriozitatea acestui sport: să-ți asumi, dar cu cap.
Ce urmează anul acesta? Ce concurs ți-ai dori să câștigi?
Urmează Campionatul Mondial din Singapore, care cred că este cel mai important concurs al anului pentru mine. Nu mă gândesc niciodată la medalii sau la podium înainte de concurs. În mintea mea e mereu același obiectiv: să dau tot ce pot, să rămân concentrat și să pun în practică tot ce am pregătit în antrenamente. Dacă reușesc asta, rezultatul vine de la sine.
Fotografie copertă: Constantin Popovici sare de la 24,5 metri de pe vârful stâncii din Laguna Mică, în a doua zi de competiție a primei etape a Red Bull Cliff Diving World Series, desfășurată la El Nido, Filipine, pe 12 aprilie 2025. © Dean Treml / Red Bull Content Pool
