Ioana Zelko este una dintre cele mai puternice voci din astrofizica mondială: a studiat fizica la MIT, și-a făcut masterul și doctoratul la Harvard, a condus lotul Statelor Unite la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, iar în prezent este cercetătoare în astrofizică la Canadian Institute for Theoretical Astrophysics (CITA), la Universitatea din Toronto, unde studiază materia întunecată și felul în care se formează și evoluează galaxiile.
De-a lungul timpului, a câștigat medalii de aur la olimpiade internaționale, a publicat un studiu despre natura materiei întunecate publicat în Physical Review Letters, a îndrumat îndruma generații de elevi pasionați de știință și în timpul facultății a construit un telescop cu 64 de antene.
Din București la marile universități
Drumul Ioanei a început în București. A urmat Școala Generală nr. 81, apoi Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, între 2006 și 2010, locul unde începe, cu adevărat, povestea ei cu fizica.
După liceu, a studiat fizica la MIT, apoi a urmat studiile de masterat și doctorat la Harvard University, într-un mediu în care standardele sunt la cel mai înalt nivel și în care competiția este o normalitate. După doctorat, a continuat ca cercetător la University of California, Los Angeles, iar astăzi lucrează la Institute for Theoretical Astrophysics, la University of Toronto, într-un rol axat pe cosmologie și proprietățile galaxiilor.
Experimente, materie întunecată și recunoaștere internațională
În facultate, Ioana a construit un telescop cu 64 de antene, cu ajutorul căruia a realizat o hartă tridimensională a temperaturii prafului interstelar din galaxia noastră. Proiectul acesta a primit la MIT premiul pentru cel mai bun proiect experimental realizat de un student, semn că munca ei nu e doar riguroasă, ci și inovatoare.
Astăzi, cercetarea ei s-a mutat în zona de fizică teoretică și cosmologie: încearcă să înțeleagă natura materiei întunecate, această componentă invizibilă a universului, despre care știm sigur că există din cel puțin patru tipuri de măsurători independente, dar nu știm încă ce este.
Folosind date de lentilaj gravitațional, Ioana a reușit să elimine o întreagă clasă de posibilități despre ce ar putea fi materia întunecată, iar rezultatul a fost publicat în Physical Review Letters, unul dintre cele mai respectate jurnale de fizică din lume.
Medalii, olimpiade și rolul de mentor
Ioana a fost de șase ori la competiții internaționale și a ajuns să câștige medalii de aur la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Mai târziu, în timpul doctoratului, a condus lotul național al Statelor Unite pentru aceeași olimpiadă internațională, timp de trei ani. Pe lângă faptul că a contribuit la antrenarea și ghidarea elevilor, Ioana a pus umărul la dezvoltarea întregii organizații – de la 7 la 40 de voluntari – și a reușit să atragă sponsori astfel încât programul să se transforme într-o organizație non-profit stabilă, capabilă să susțină pe termen lung generații noi de olimpici.
În spatele acestor performanțe se află și oamenii care au văzut potențialul ei la timp. Ioana vorbește cu afecțiune despre profesoara de fizică de la liceu. De la ea a învățat ce înseamnă să muncești serios pentru ceva: a descoperit că ceea ce ea credea că este „la maximum” era, de fapt, doar 10% din cât putea.
Cum arată viața de cercetător
Pentru Ioana, cercetarea nu e un film cu revelări spectaculoase din două în două zile, ci un maraton lung. Proiectele pot dura ani întregi, iar drumul poate fi destul de solitar, chiar și într-un mediu academic viu. Două tipuri de provocări i se par decisive: cum îți gestionezi timpul și propriile nevoi – fizice și mentale – și cum faci față presiunii ca doctoratul să te transforme în cineva capabil să deschidă un nou domeniu de cercetare și să-l conducă.
Ca să poți face asta, trebuie să înțelegi repede ce s-a făcut înaintea ta, ce întrebări importante au rămas deschise și, dintre ele, pe care chiar le poți aborda. Pe deasupra, există și competiția acerbă pentru fellowship-uri și burse postdoctorale, pentru că sunt mult mai mulți cercetători decât locuri finanțate; Ioana se numără printre cei care au reușit să obțină un fellowship la institutul din Canada unde lucrează acum.
Româncă, femeie în fizică, cetățean al mai multor lumi
Ioana nu ocolește subiectul genului în știință. Spune că, în afara școlii, a auzit de mai multe ori fraza „nu poți să faci fizică, ești fată”, dar recunoaște că nu a lăsat astfel de remarci să-i stea prea mult în cale. Observă însă că astfel de reflexe culturale încă există și că este important să fie contrazise prin fapte, nu doar prin discurs.
Experiențele din Japonia, Mexic și, mai recent, viața din Canada i-au deschis perspectiva asupra felului în care pot funcționa altfel organizațiile, mai ales în cercetare. Se simte atașată de România, dar și de comunitățile academice în care lucrează, și își dorește să contribuie în paralel în ambele spații – lucru pe care îl face inclusiv prin rolul din Consiliul Onorific al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În același timp, vede inteligența artificială ca pe o schimbare de direcție majoră în felul în care lucrăm și rezolvăm probleme. Din perspectiva ei, avantajul mare al acestei perioade este tocmai capacitatea de a combina experiențe din medii foarte diferite și de a găsi soluții noi pentru probleme pe care le tot rostogolim de ani de zile.
Un mesaj pentru tineri
Dacă ar trebui să-și scrie undeva un motto, Ioana ar alege „acknowledge the fear, but don’t stop” – recunoaște frica, dar nu te opri. Iar dacă vezi ceva în lume care nu îți place, notează-ți speranța că poți face ceva în legătură cu asta. Îți poți lua ca obiectiv ca felul în care îți trăiești viața să fie marcat de un impact pozitiv într-o direcție pe care o alegi conștient – fie că e vorba de astrofizică, educație, artă, sănătate sau orice alt domeniu în care simți că vrei să lași o urmă.
***
Informațiile incluse în articol sunt bazate pe interviul de mai jos:
