Puțini români știu că în fruntea uneia dintre cele mai importante instituții ale ONU se află o româncă: din 2023, Simona Miculescu este președinta Conferinței Generale a UNESCO. Este cea mai înaltă funcție deținută vreodată de un român în diplomația internațională și o premieră istorică pentru România, dar și pentru UNESCO: Simona Miculescu este prima femeie diplomat din România care conduce o organizație internațională de acest nivel și doar a cincea femeie din istoria UNESCO care ajunge la conducerea forului său suprem.
Anterior, Simona Miculescu a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, Reprezentant Permanent al România la Organizația Națiunilor Unite, între 2008 și 2015.
În timpul mandatului său la New York, a deținut mai multe funcții, printre care: vicepreședinte al Consiliului Executiv UNICEF, vicepreședinte al Adunării Statelor Părți la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale, vicepreședinte al Biroului Francofoniei, președinte al Comitetului Politic Special și de Decolonizare al Adunării Generale în timpul celei de-a 66-a sesiuni, vicepreședinte al Adunării Generale a ONU pentru cea de-a 68-a sesiuni și președinte al celei de-a 53-a sesiuni a Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială.
Între 2000 și 2004, a ocupat funcția de Consilier pentru Politică Externă al Președintelui Ion Iliescu (cu rang de ministru), devenind prima femeie din istoria României căreia i s-a acordat rangul diplomatic de Ambasador.
Din 2023, a fost aleasă Președinta Conferinței Generale a UNESCO, poziție pe care o deține până în 2025. Este primul român care ocupă această funcție și doar al treilea român care a condus un organism ales al unei organizații internaționale majore, după Nicolae Titulescu și Corneliu Mănescu.
Rolul UNESCO azi și importanța multilateralismului
Conferința Generală a UNESCO este organul decizional suprem al organizației. Se reunește o dată la doi ani și stabilește direcțiile strategice ale agenției ONU pentru educație, știință, cultură și comunicare. Președintele coordonează lucrările reuniunii, facilitează consensul între cele 194 de state membre și are un rol important în promovarea priorităților globale.
Este o funcție care cere nu doar competență diplomatică, ci și o capacitate de negociere și mediere la cel mai înalt nivel.
În interviul acordat Buletin de București, Simona Miculescu subliniază cât de important este rolul UNESCO în contextul internațional actual.
„Este adevărat că, uitându-te puțin în jur și văzând câte conflicte sunt, nu s-a sădit suficient pacea în mințile oamenilor. Este clar. UNESCO va trebui să se reformeze, să se ajusteze, să se adapteze la nevoile timpului. Dar multilateralismul va dăinui.”
Simona Miculescu subliniază că percepția publică asupra UNESCO este adesea limitată la patrimoniu, însă „UNESCO sădește pacea în mințile oamenilor prin cinci componente de mandat: educație, cultură, știință, comunicare și informare.”
Ea recunoaște însă și limitele vizibilității activității UNESCO: „Nu va exista niciodată un departament de comunicare suficient de vast și suficient de creativ ca să exprime tot acest volum de muncă uriaș.”
Contribuția și poziția României în cadrul UNESCO
România împlinește în curând 70 de ani de apartenență la UNESCO, iar în ciuda lipsei de resurse, contribuția sa este semnificativă: „Au fost și există zeci de programe și politici educaționale, culturale, științifice, de comunicare care se aplică în România.”
Simona Miculescu sublinează faptul că „de când Uniunea Europeană și NATO au devenit priorități absolute pentru politica externă românească, dimensiunea globală a ONU […] a intrat puțin în umbra preocupărilor prioritare ale autorităților române.”
Totodată, amintește că România face parte, prin orașele Cluj și Iași, din Rețeaua Orașelor Creative UNESCO: „Clujul este evident pe film, iar Iașiul pe literatură.” Ea își exprimă speranța că și Bucureștiul va candida în curând: „Aștept cu drag să fie și Bucureștiul un oraș creativ.”
Ce înseamnă funcția de președinte al Conferinței Generale UNESCO
Când vorbește despre parcursul ei, o face cu realism, dar și cu o conștiință clară a responsabilității:
„Sunt primul român care a condus vreodată ceva în UNESCO și doar a cincea femeie în 80 de ani de istorie UNESCO care a condus Conferința Generală. Sunt al treilea român din istorie care conduce un organ ales de acest nivel, după Nicolae Titulescu și Corneliu Mănescu. În momentul în care devii președintele unei asemenea entități, reprezinți cele 194 de state membre ale UNESCO.”
A fost aleasă prin aclamație, fără să fie nevoie de o campanie electorală: „Este greu să vă descriu responsabilitatea cu care am privit această încredere uriașă pe care au avut-o în mine.”
Și-a dorit o președinție activă și consideră că acest obiectiv a fost atins: „Am vrut să am o președinție foarte activă. Și pot să spun, la final de mandat, că am avut o președinție activă, toată lumea recunoaște acest lucru.”
Sursă imagine cover: pagina de Facebook a Simonei Miculescu.



