Părerea bună a românilor despre propria nație a crescut cu 6 puncte procentuale în ultimii 2 ani – de la 45% la 51%. Este o creștere semnificativă statistic, având în vedere faptul că eșantioanele au fost de peste 1000 de persoane.
Poate că nu pare cine știe ce creștere, dar în realitate este o schimbare spectaculoasă de atitudine pentru o durată (relativ scurtă) de 2 ani. Ca referință, părerea românilor față de populațiile celorlalte țări măsurate din regiune nu s-a modificat semnificativ statistic în același interval.
Un studiu Pew Research Center din 2018 arată că țările din Caucaz și din Balcani sunt în topul țărilor europene care cred că cultura țării lor este superioară altor națiuni. România nu face excepție. Una din explicații se referă la un fenomen de supracompensare a populației unor țări cu realizări mai degrabă modeste.
Dacă ne uităm la cum variază această credință pe regiunile istorico-geografice, vedem că Arcul Carpatic trasează o graniță foarte clară. Practic în exteriorul Arcului Carpatic credința în superioritatea națiunii române este cu peste 10 puncte procentuale mai mare decât în interiorul Arcului Carpatic.
Păi sigur, vor spune unii, e normal ca acest procent să fie mai mic în Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, căci acolo sunt sașii, secuii, sârbii etc., care nu se identifică neapărat cu poporul român. Nu știm dacă e așa, dar putem spune cu încredere că în spate este cel mai probabil un alt fenomen: multiculturalitatea.
În harta de mai jos am pus procentele pentru cei care consideră națiunea română superioară altor națiuni în mare măsură (prima cifră) respectiv într-o oarecare măsură (a doua cifră). După cum vedem, în interiorul Arcului Carpatic procentele sunt mai mici atât pentru cei care cred că poporul român este superior într-o oarecare măsură, dar și pentru cei care cred că acest lucru se întâmplă în mare măsură. Așadar nu doar că procentul este mai mic în interiorul Arcului Carpatic, dar și intensitatea credinței în superioritatea poporului este mai mică.
Vedem astfel cum multiculturalitatea ne ajută să ne calibrăm mai bine și să fim mai puțin vulnerabili la mesajele „otrăvite” venite prin oficioasele „prietenilor” noștri de la răsărit. Mai vreți și o altă dovadă? Uitați-vă cum s-a votat la ultimele alegeri pe aceste regiuni și o să vedeți că totul se leagă.
Datele din poză fac parte dintr-un studiu marca Frappe Digital, efectuat în luna mai 2025 pe un eșantion de 1058 persoane, reprezentativ pentru populația cu vârste între 18 și 65 de ani din mediul urban din România.
Este aceasta o veste bună? Depinde.
Depinde de ce? Îngână corul antic, în crescendo de la nedumerire la iritare.
Păi, cam depinde de sursa care a generat această schimbare. Dacă ea are în spate date credibile și adevărate legate de faptul că vedem schimbări în bine în jurul nostru, atunci este o veste bună. Dacă însă această creștere se bazează pe tot felul de bazaconii și teorii ale conspirației care s-au vânturat la greu în ultimii ani, atunci este o veste proastă. Pentru că această îmbunătățire a părerii este iluzorie și creează falii adânci în societate. Dacopatia, excepționalismul, mândria națională bazată pe sentimentul de superioritate sunt tot atâtea mecanisme de compensare ale unor persoane cu stima de sine scăzută.
Strict raportat la ce văd în media și mai ales în social media, înclin să cred că varianta a doua este mai probabilă. Mesajele pozitive au venit în special din acea zonă de gândire „magică”, într-un amestec delirant de știri precum tunelurile de sub Carpați, superioritatea absolută a dacilor, centrul energetic al lumii de la Sarmizegetusa, superioritatea morală a poporului român și multe alte trăsnăi care să ne facă glanda să saliveze dopamină ca să ne simțim bine in pielea noastră românească.
Pe filiera normalității, a abordării metodice sau științifice primim în schimb mai tot timpul mesaje proaste. În majoritatea topurilor suntem pe ultimul sau penultimul loc în Uniunea Europeană. Ne-au mai salvat bulgarii de ultimul loc în ultimele decenii, dar și asta s-a cam dus de când Bulgaria are o inflație mult mai mică și urmează să adere la Euro.
Când scriu aceste rânduri, parcă o și văd pe Loredana încruntând-se și spunând: păi nu vorbirăm noi că o să scrii despre ceva pozitiv? Că d-aia suntem la Pozitivești!
Hai să nu ne grăbim, vin și veștile bune.
Culmea, ele se trag cumva din acele vești proaste pe care le tot vedem in presă sau social media, dar pe care ar trebui să le citim într-un registru diferit – mai corect și mai adecvat.
De exemplu ni se spune în tot felul de topuri că suntem ultimii sau penultimii din UE pe mai toți indicatorii măsurați. De multe ori e adevărat. Ce nu ni se spune e că și acum 100 de ani eram ultimii din Europa pe mai toți indicatorii măsurați. Și că deși noi progresăm, nici celelalte țări nu stau pe loc. Așadar, în loc să ne uităm la clasament, poate că ar fi mult mai realist să ne uităm la evoluția indicatorilor în timp. Dacă facem asta, vedem că am evoluat mai repede decât majoritatea țărilor din UE în ultimii 20 de ani și că am redus o bună parte din decalaj. Ba chiar, dacă ne uităm la anumiți indicatori macroeconomici (de exemplu PIB/cap de locuitor la paritatea puterii de cumpărare), vedem că depășim țări la care tradițional ne uitam în sus, nu mai departe decât acum 10-20 de ani.
Un exemplu interesant este penetrarea internetului, unde suntem pe la coada clasamentului. Dacă ne uităm însă la viteza medie a internetului, suntem printre primii în Europa. Cum se poate asta? Simplu: noi avem de fapt două Românii într-una: jumătate urbană, cu ambele picioare în UE și jumătate rurală, aflată într-un fel de Ev Mediu cu TikTok pe telefon.
Exemplul de mai sus introduce o a doua vestea bună. Modul în care sunt comparate datele la nivel de țară ne pot induce în eroare, pentru că de fapt comparăm mere cu pere. Astfel, România (împreună cu Slovacia) au de departe cea mai mare pondere a mediului rural din toate țările din UE.
Normal ar fi să comparăm mediul urban din România cu mediul urban din Franța, Italia sau Germania. Asta este ce facem noi cu studiile de piață multi-țări derulate prin Frappe Digital. Și de aici vine și surpriza plăcută: datele astfel măsurate spun cu totul altă poveste. România urbană nu numai că nu mai este la coada clasamentului, dar din anumite perspective este chiar peste mediul urban din multe țări din regiune și chiar peste unele din țările la care visam cu ochii deschiși acum 10-20 de ani.
Un al treilea lucru care nu se ia de obicei în calcul este contextul. Avem o țară care se încăpățânează să meargă înainte cu niște lideri care de 35 de ani torpilează economia, educația sau sănătatea din rea-voință, lăcomie, sau pur și simplu din incompetență. Gândiți-vă la o mașină de curse aflată pe ultimul loc și care recuperează distanța față de mașinile aflate în față, deși merge cu frâna pusă. Asta e o adevărată performanță, veți spune. Așa spun și eu, când mă uit la România.
