Se vorbește mult despre cum să facem lumea un loc mai bun. Uneori ne imaginăm că doar acțiunile mari pot avea impact: donații generoase, voluntariat în organizații sau inițiative de amploare. Dar ce se întâmplă cu gesturile mici? Cu intențiile bune care nu apar în rapoarte sau la știri, dar care lasă urme în sufletul celor care le primesc, schimbă trasee și mentalități?
Oana Cojuhovschi ne împărtășește puțin din „efectul fluturelui”, printr-o poveste personală:
Astăzi am fost cu Luna în parc.
Creșa are vacanță și ne petrecem timpul împreună. Puțin înainte de ora 11:00, începe să se audă muzică de dans. Mă uit în direcția de unde se aude și văd o doamnă cu păr roșcat și o boxă mare portabilă. Îmi place muzica, încep să dansez cu bună dispoziție și să bat din palme ca să o antrenez și pe Luna.
Se adună lume în jurul doamnei, mai ales copii, iar după un timp observ că le vorbește și pornește o oră de Zumba pentru cei mici. Ne alăturăm și noi. Eu dansez alături de Luna, bineînțeles. Se joacă și „Statuile muzicale”, după care ne transformăm în animale. Copiii sunt foarte încântați să participe, iar părinții din jur bat din palme.
Plecăm înainte să se termine, într-o pauză, și o întreb pe doamnă dacă trebuie să plătim sau să donăm undeva. Îmi spune că nu, că vine cu drag. Așa că îi ofer o îmbrățișare. Aflu că vine zilnic în Parcul Poligonului din Florești.
Mi-a revenit în minte o cugetare personală mai veche: Cât de puțin e nevoie, uneori, ca să facem bine. Să plantăm o sămânță de bucurie și bună dispoziție în viețile oamenilor.
Mi-am adus aminte de o perioadă solicitantă din viața mea, când începusem să lucrez pe cont propriu. Nu prea aveam bani și, când nu eram la lucru, petreceam timp cu copilul. Îi aveam în grijă pe Vlad, băiatul cel mare, și pe Ari, câinele nostru, și tocmai ne mutasem într-un apartament mai mic, pentru că nu ne ajungeau banii de chirie.
La un seminar, participanții povesteau cât voluntariază și cât donează. O secundă m-am simțit frustrată. M-am simțit nesemnificativă, pentru că eu nu aveam nici timp și nici bani pentru astfel de gesturi. Dar apoi mi-a sărit în minte un gând care m-a liniștit:
„Să faci bine nu înseamnă gesturi mari. Binele se ascunde în intenția din spatele fiecărei decizii și acțiuni pe care o facem.”
Și atunci, și azi, mereu, eu:
- Mulțumesc atunci când cineva oprește pentru mine la trecerea de pietoni. Și o fac și eu pentru alții.
- Îmi ține cineva ușa? Zâmbesc și mulțumesc. Și o fac și eu pentru alții.
- O văd pe casieră că e țâfnoasă? O întreb dacă a avut o zi grea.
- O prietenă mi-a spus că nu se simțea bine? O sun a doua zi să o întreb cum e.
- Pentru că am observat că cei care adună gunoiul pe strada unde locuiam băgau mâna în pubele după resturi (probabil pentru a economisi saci), am început să înnod pungile cu „caca” atunci când strâng după câinele nostru.
Vlad, băiatul meu, mi-a spus atunci: „Tu te gândești la toți, mami, să le fie bine.”
Da. Dacă pot și nu mă costă nimic, de ce nu? Poate așa salvez un copil de la o ceartă sau schimb ziua unei mame, care își va da mai departe experiența. Și poate vom avea cu toții o clipă, o zi, un an și o viață mai bună.
Totul începe de la alegerea gândului bun.
Nu subestima niciodată valoarea unui gest mic. Fiecare clipă în care alegem să fim mai atenți, mai calzi, mai umani creează un lanț de reacții care pot transforma o zi. Iar uneori, o zi poate schimba o viață.
Fie că oferi un zâmbet, un cuvânt bun sau legi o pungă cu excremente, să știi că faci diferența. Poate nu o vei vedea imediat, dar ea există. Și începe cu tine.
