Construcția Școlii de Meserii Beard Brothers, care va forma viitori electricieni, instalatori și sudori, avansează la Florești, județul Cluj

O parte a echipei Beard Brothers Cluj, fotografie care a însoțit anunțul de primire a autorizării de construire a Școlii de meserii din Florești, Cluj

La mai bine de trei ani de la lansarea inițiativei, Școala de Meserii Beard Brothers din Florești (județul Cluj) a intrat într-o etapă avansată de construcție. După obținerea autorizației de construire și demararea lucrărilor, clădirea prinde contur, iar echipa lucrează acum la finalizarea elementelor exterioare. Pentru a duce proiectul până la capăt, Asociația Beard Brothers continuă campania de strângere de fonduri, pe fondul creșterii costurilor de construcție din ultimii ani.

Gândită ca un spațiu de formare practică pentru tineri și pentru cei care își doresc reconversie profesională, școala este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Asociației Beard Brothers. Construcția este într-un stadiu avansat, însă creșterea costurilor din ultimii ani a impus reluarea eforturilor de strângere de fonduri, astfel încât proiectul să poată fi dus până la capăt.

Școala de Meserii va merge pe trei direcții principale: educație pentru copii, prin cursuri și workshopuri practice și suplimentare pentru materiile școlare; schimbarea mentalității privind meseriile și formarea profesională; și sprijinirea beneficiarilor pentru reconversia profesională. În primă fază, își propune să predea simultan trei meserii: sudor, electrician și instalator, cu un număr estimat de 350 de cursanți pe an.

Lucian Șteț, coordonatorul Asociației Beard Brothers, ne-a oferit o imagine detaliată asupra stadiului lucrărilor, a pașilor următori și a modului în care va funcționa Școala de Meserii odată finalizată:

În ce stadiu se află acum Școala de Meserii și ce lucrări mai sunt de făcut până la finalizare?

Școala de Meserii are deja structura ridicată, zidăria, hidroizolația și termoizolația fundației și a acoperișului, iar acum tragem tare să finalizăm tâmplăria și fațada.

Cum a evoluat finanțarea proiectului? Mai este campania de susținere activă?

Finanțarea proiectului merge în pași mici, dar siguri, adică noi ne-am dat un target de 300.000 euro, target pe care l-am atins cu mai bine de un an în urmă, când am început construcția școlii, dar evident prețurile s-au schimbat mult față de cum am calculat noi în urmă cu 4 ani, când am pornit inițiativa, și ne-am pus din nou pe strâns fonduri. Am refăcut calculele și mai avem nevoie de 140.000 euro, din care deja am strâns 34.718 euro.

Care sunt pașii cei mai importanți făcuți în perioada decembrie 2024 – prezent?

În perioada 2024 – prezent am avut ca pas principal autorizația de construire, după care să solicităm cât mai multe oferte de preț și să le comparăm / înțelegem, adică am cerut ajutorul comunității, am făcut o echipă formată din ingineri constructori, arhitecți, constructori și am luat fiecare rând al fiecărei oferte și am comparat prețurile, cantitățile, prețurile din piață și am reușit să luăm cea mai corectă decizie când vine vorba de firma de execuție a Școlii.

Ce urmează, care sunt termenele asumate pentru finalizarea construcției?

Cel mai important pas pentru noi e să închidem șantierul în mare și să facem recepția clădirii, adică, în linii mari, să avem tâmplăria, fațada, împrejmuirile, branșamentele și minimul de pregătire interioară, ca după să ne apucăm să lucrăm la detalii și să putem să programăm pornirea Școlii.

Cum vor funcționa concret cursurile și atelierele când proiectul devine operațional?

Cel mai realist termen este 2027 pentru începerea cursurilor, iar funcționarea lor o să fie structurată pe cât mai multă practică, cât mai concentrată și focusată pe nevoile actuale din piața muncii. O să încercăm să găsim cât mai multe firme partenere care sunt implicate direct în meseriile pe care o să le predăm, ca să ne susțină pe partea de echipamente, know-how și posibili mentori.

A rămas valabilă estimarea de 300-400 de cursanți pe an? Ce meserii vor fi predate în primă fază și cum ați decis a patra meserie?

Am rămas la media de 350 de cursanți pe an, o să mergem pe 3 specializări: sudor, electrician, instalator, dar pentru fiecare dintre ele o să căutăm exact nișa care se cere mai mult. De exemplu, nu o să facem un curs lung de peste un an pentru tot ce înseamnă să fii electrician, o să facem un curs de maximum 3 luni, care să fie nișat pe electrician specializat în iluminat, încât să nu dureze prea mult cursul și să nu își piardă cursanții interesul pe drum.

Cum se va face accesul pentru copiii din centre de plasament sau din familii cu situație financiară precară?

Încă nu avem tot procesul de selecție pus la punct, focusul momentan e să vedem clădirea finalizată. După ce o avem gata, o să începem prin a contacta centrele de plasament, să promovăm viitoarea Școală și să vedem care e reacția și cum merg înscrierile.

Ne poți spune câteva cuvinte despre proiectul „Eu Mi-am Lucrat Aici” și rolul lui în ecosistemul Beard Brothers?

Eu Mi-Am Lucrat Aici este un proiect de mentorat gratuit din cadrul programului The Tutors, unde am reușit să oferim zeci de cursuri gratuite din diverse domenii. Strict în cazul acestui curs, am făcut un curs de 4-6 ore, de Do It Yourself, în care noi te învățăm să te descurci cu tot ce înseamnă reparații de bază prin casă, de exemplu cum să schimbi o priză, un robinet, ce înseamnă o instalație electrică de casă sau una sanitară. Având în vedere că suntem sold out de fiecare dată când ținem cursul, se pare că există o cerere foarte mare pe partea asta și ne bucurăm că putem să oferim cursuri care chiar fac diferența în viața oamenilor și din care rămân cu ceva.

Sursă fotografii: Lucian Șteț.

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești