Om de publicitate și mintea din spatele unora dintre cele mai virale scheme vizuale din România, Laur Răboj este Creative Director la GMP&U. Deși nu are studii în arte plastice, găsește în anxietatea colectivă inspirația pentru doodle-urile sale care surprind micile realități ale vieții. Realități care ne arată că autoironia e cel mai scurt drum spre o stare de bine.
Cum se vede lumea de la coada din benzinărie? Sau prin proiectele de mental health pe care le pregătește pentru tineri? Laur e prezent în locurile în care viața se întâmplă și ne-o arată fix așa cum e, fără filtre. Iar sentimentul de „mă regăsesc și eu acolo” devine un moment în care nu te mai simți singur atunci când îi descoperi desenele.
Am vorbit cu Laur despre curajul de a nu te lua prea în serios, despre ce le-ar spune tinerilor care vor să renunțe la facultate, cum îmblânzește sindromul impostorului și despre cea mai valoroasă monedă din viață — bucuria pe care o dai mai departe.
Atenție, urmează un interviu despre cum poți transforma o zi proastă într-o lecție de optimism!
Laur, ai început să desenezi pe telefon dintr-o nevoie practică de a lua notițe. Când ai realizat că acele doodles au puterea de a deveni o oglindă a societății noastre?
Cred că e important să menționez că nu am talent la desen. Nu am avut niciodată.
Toată treaba cu doodle-urile este un accident fericit. Și dacă eu am putut, poate oricine să se exprime prin niște desene simple, observând niște lucruri în jur. Mă bucur când oamenii se regăsesc în ele. Relevanța lor e atunci, în moment.
Doodle-urile tale sunt adesea schițe/desene care explică stări complexe în moduri foarte simple. Cum arată procesul, de la idee la rezultatul final?
Dacă pentru unii există „conectarea la un mental colectiv”, cu siguranță pentru mine există „anxietate colectivă” și sentimentul că suntem cu toții conectați, măcar prin anxietate. Cineva zicea că sunt „un poster boy pentru anxietate”. 100% corect.
Procesul e simplu. Îmi observ și îmi desenez gândurile. Nu e ceva calculat. E acolo, în moment. Mai mult un mecanism de coping decât o nevoie de exprimare.
Ideile tale sunt foarte „relatable”, par extrase din conversații de zi cu zi, de care ne lovim cu toții. Care este cel mai neobișnuit loc sau context din care ai „furat” o idee pentru un desen?
Am o pasiune pentru cozi. Când stai la coadă vezi mai multe. De exemplu, am furat o idee la o benzinărie. „Decontați? Cash sau card? Aveți și card de loialitate? Folosim punctele? Vreți și o napolitană?” Oamenii de la casă zic poezia. Consumatorul ascultă. Benzinăria e un loc magic.
Ai menționat în trecut că apreciezi puterea terapeutică a creativității. Cum te-au ajutat desenele tale să treci peste perioadele mai agitate din publicitate?
Agitația a devenit normalitate în publicitate. Desenele sunt acolo ca să surprindă ce nu aș putea spune în mod direct. Încerc să surprind nuanțe. Există multe dualități în mediul și procesul de lucru. Biroul e și el un loc magic.
Recent ai preluat rolul de Co-Creative Director la GMP&U. Cum reușești să păstrezi viu spiritul de artist într-o poziție de management cu responsabilități mari?
Grea întrebare. Hai să zicem că spiritul de artist are o anumită încărcătură reactivă față de norme si reguli. Spiritul e bine să bântuie mai puțin la birou.
Mai pe românește, spiritul de artist are nevoie să-și asume rolul de manager, nu rolul să acomodeze spiritul de artist.
Se vorbește mult despre cum AI-ul o să fure joburile artiștilor. Crezi că imperfecțiunea umană și umorul sunt imposibil de copiat?
Imposibil de copiat nu sunt, pentru un public mainstream. Dacă ne referim la partea tehnică a ilustrațiilor, A.I.-ul o sintetizează binișor. „A fura” este un verb care naște multe pasiuni în România. Meseria se fură. Iată că și A.I.-ul fură meserie, prin tot ce învață de la noi. Iar în cazul artiștilor, A.I.-ul transformă percepția asupra talentului în ceva de masă. Nu sunt artist, nu aș vrea să-mi dau prea mult cu părerea.
Se poate trăi lejer din artă în România sau doodle-ul rămâne doar un side-hustle care îți ține mintea sănătoasă pentru jobul de la agenție?
Aș zice că se poate trăi din content creation relevant pentru public, abordând teme de actualitate. Arta o las artiștilor. Important pentru mine este să aduc puțină bucurie prin aceste doodles. Cum spunea Jim Carrey, „efectul pozitiv pe care îl avem asupra celorlalți este cea mai valoroasă forma de recompensă în viața asta.” De multe ori vorbesc cu oamenii care dau share doodle-urilor. Le mai aflu supărările uneori. Le mai zic un cuvânt bun. Nu e mare lucru, dar mă hrănesc din asta destul de mult.
Cum arată România pozitivă, optimistă și performantă? Desenează un doodle care să ne ofere încredere și senzația că da, se poate și la noi.
Dacă un puști de 18 ani vine la tine și îți spune că vrea să renunțe la facultate ca să facă scheme amuzante pe Instagram, ce îi spui?
Să nu renunți. Facultatea îți dă structură în gândire, decizii și obiective, chiar dacă uneori nu pare. Poți să faci scheme amuzante și la facultate.
Ai simțit vreodată că nu mai ai nimic amuzant sau deștept de desenat? Cum arată un „burnout de creativitate” la tine și cum îl păcălești să plece?
100% sindromul impostorului. Ce am învățat eu: dacă te iei în serios și îți propui să fii amuzant și deștept, pui o presiune care diminuează spațiul tău de joacă interior.
Devine un spațiu cu trepte, nu cu leagăne. Procesul e mult mai plăcut decât obiectivul de a atinge ceva. Din păcate, teoria o pun foarte greu în practică.
Știu că mintea unui creativ nu stă niciodată degeaba. Ce proiecte pui la cale în perioada asta? Există vreo idee care nu te lasă să dormi noaptea și pe care abia aștepți să o arăți lumii?
Vreau să mă implic mai mult în proiecte ce țin de mental health education. Colaborez cu Zi de Bine și apreciez mult ce fac ei pentru adolescenți. Am în plan o donație de doodles înrămate pe teme de mental health către un spital de psihiatrie din București. Creierul e cel mai discriminat organ. Facem febră, mergem la doctor. Când avem tot felul de gânduri și simțim tristețe sau anxietate, iar apoi se tot repetă, nu mergem la doctor. De multe ori nici nu vorbim despre asta.
Recent am participat la proiectul KIT organizat de Asociația Zi de Bine, în care am încercat să le arăt adolescenților cum putem să „dăm jos din cap” gândurile noastre și problemele, ca să le vedem mai clar, pe foaie, sub formă de doodles:
Cum ne poate ajuta un simplu desen să transformăm o zi proastă sau o situație tensionată într-o lecție de optimism?
Haz de necaz. Autoironia e cea mai simplă metodă. Chiar pe social media e destul de trendy să faci asta. Să fii vulnerabil în mod amuzant.
Mulți oameni spun: „Eu nu am talent, nu sunt creativ”. Din experiența ta, creativitatea este un talent cu care te naști sau un mușchi pe care îl antrenezi zilnic prin observație și exercițiu?
Creativitatea nu e ceva magic. Că oamenii se compară și își pun limitări e altă problemă ce ține de sistemul nostru de valorizare externă. Creativitatea începe acasă. Se auto-limitează la școală prin mecanisme de apărare fața de rușine. Trăim o epidemie de critică internă individuală, în detrimentul unei preocupări pentru gândire critică generală. Cumva „educația” e lecția noastră din care nu învățăm.
Un scurt mesaj de final pentru cititorii noștri care simt că au o pasiune ascunsă, dar se tem să o arate lumii de frică să nu pară „neserioși”.
Zoom out. Vi se pare ceva serios?
*Pozele și ilustrațiile îi aparțin lui Laur Răboj. Îi mulțumim că a realizat câteva doodle-uri special pentru acest interviu.
