Adela Moldovan este doctor în psihologie, psihoterapeut, autor și trainer în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și al Asociației Imago România, având peste 17 ani experiență. Își desfășoară activitatea clinică la Cluj ca managing partner la clinica PsyLife și este implicată activ în programele de formare a specialiștilor în terapia relațională Imago și terapia de cuplu. Adela este autoarea cărții „Față în față cu furia”, o incursiune personală în universul furiei, cu tehnici, exerciții, notițe și exemple, pentru a te ajuta să asculți ce încearcă să-ți transmită latura ta întunecată și pentru a opri războiul interior dintre emoțiile neîmplinite și rațiunea care le oprimă.