În ochii multora, valoarea e în lucruri, nu în impactul pe care îl creezi.
Trăim într-o lume care apreciază adesea strălucirea exterioară mai mult decât transformarea interioară. Într-un astfel de peisaj, alegerea de a construi emoții, proiecte și comunități pare, uneori, o luptă cu valurile unei mentalități bine înrădăcinate.
De peste un deceniu, mi-am canalizat energia ca actor, regizor, manager cultural și promotor în proiecte care au schimbat perspective: de la primul film din România realizat cu liceeni, la crearea festivalului Aproape, organizarea celei mai mari campanii antidrog din județ – Generația fără droguri, până la spectacole de teatru, cursuri de actorie pentru adulți, traininguri pentru companii și inițiative care readuc comunitatea mai aproape de artă, educație și un viitor mai bun.
De ce să dedici luni întregi pentru a organiza un festival cultural, să creezi spectacole sau campanii care să inspire?
De ce să alegi drumul anevoios al artei și educației, când poți organiza evenimente comerciale, mai puțin riscante, dar care cad mai frumos „la buzunar” și la sănătate? Pentru mine, răspunsul stă în ceea ce rămâne după aplauze: emoții care conectează generații, o comunitate care începe să gândească diferit, oameni care își regăsesc curajul de a visa și a construi împreună.
Nu e un drum ușor. Timpul dedicat familiei devine uneori monedă de schimb pentru un viitor mai bun. Stabilitatea financiară cedează în fața investiției în idei. Liniștea confortului e înlocuită de adrenalina asumării unui ideal. Și, de cele mai multe ori, societatea îți măsoară valoarea în funcție de ce conduci („comitete și comiții”) sau de ce deții, nu de câte obstacole ai transformat în soluții pentru cei din jur.
Și totuși, dincolo de toate acestea, cred că suntem generația care poate să schimbe regulile jocului.
Știu că aș putea face altceva. Aș putea să caut o viață mai simplă, să mă feresc de cei care, mai degrabă decât să sprijine, își doresc să vadă cum te împiedici și renunți. Dar nu o fac. Pentru că nu cred că generația mea poate accepta pasiv o mentalitate care pune preț pe formă, nu pe fond. Cred că noi, cei care acum visăm, muncim și ne ridicăm unii pe alții, avem șansa – și responsabilitatea – de a arăta că valoarea reală e în schimbarea pe care o aduci.
Schimbarea nu vine însă singură. Înseamnă muncă, înseamnă sacrificiu, dar mai ales înseamnă o credință neclintită că există un viitor mai bun. Și chiar există. Îl văd în fiecare zâmbet din public, în fiecare discuție care își schimbă nuanța de la cinism la entuziasm. Îl văd în oamenii care încep să înțeleagă că suntem mai mult decât ceea ce avem. Îl văd în România care creează, care educă, care renaște.
Nu schimbăm doar un oraș. Schimbăm povești. Și poate că nu vom vedea toate rezultatele acum, dar, cu fiecare cărămidă pusă, cu fiecare proiect dus la capăt, construim o lume mai bună – una în care valoarea nu mai e măsurată în lucruri, ci în impactul pe care îl creăm. Și asta, cred eu, e cea mai frumoasă moștenire pe care o putem lăsa. Schimbarea pe care o căutăm în această țară nu poate veni fără educație și cultură. Sunt singurele care dau adevărata valoare a unui viitor pe care îl lăsăm moștenire.
Sursă imagine cover: arhiva personală a lui Dragoș.
