Georgiana Pascu, activista româncă premiată de Departamentul de Stat al SUA pentru apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități

Georgiana vorbind în fața unui microfon, îmbrăcată elegant, fundalul e negru și e doar ea în cadru.

Georgiana Pascu, manager de programe în cadrul Centrului de Resurse Juridice (CRJ), a fost recunoscută la nivel internațional pentru activitatea sa neîntreruptă de peste două decenii în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Ea și-a dedicat cariera promovării accesului la responsabilitate și la recunoașterea drepturilor omului pentru copiii și adulții instituționalizați cu dizabilități psihosociale și intelectuale. Pentru această muncă importantă, Departamentul de Stat al SUA i-a acordat prestigiosul premiu International Women of Courage 2025, în cadrul unei ceremonii găzduite de Prima Doamnă a Statelor Unite.

Georgiana ucrează la CRJ din 2003 și a fost implicată în cazuri ce au zguduit România – investigațiile „Azilele groazei” și „Toți știau”, relatate de Centrul de Investigații Media și Buletin de București. De-a lungul anilor, activista a militat pentru dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități și pentru garantarea accesului acestora la justiție, educație și servicii comunitare. A contribuit la adoptarea primei legi de monitorizare a centrelor sociale și medicale din România și a format echipe de specialiști care monitorizează instituții de stat unde sunt plasate persoane cu dizabilități.

Distincția oferită de SUA vine, potrivit Georgianei, ca un semnal puternic că munca sa și a colegilor ei contează:
„Cred că acest premiu e o recunoaștere și un semnal că încă suntem departe de ceea ce ne-am obligat prin legislația națională și tratatele internaționale”, a declarat activista.

În ciuda presiunilor și a lipsei de răspuns din partea autorităților, Georgiana rămâne hotărâtă să continue:
„Ceea ce ne-a ajutat în toată munca de peste două decenii: presiunea și insistența jurnaliștilor de a obține răspunsuri de la autoritățile responsabile.”

Ea atrage atenția asupra faptului că organele judiciare așteaptă, de multe ori, ca organizațiile neguvernamentale să vină cu toate probele, ca niște anchetatori:
„De prea multe ori, organele judiciare așteaptă de la noi toate probele, ca și cum am fi detectivi.”

În același timp, insistă că este esențial ca reprezentanții instituțiilor statului – polițiști, procurori, judecători – să fie pregătiți pentru a comunica eficient cu persoane cu dizabilități și să înțeleagă specificul acestor situații.

Cred că cel mai important mesaj transmis prin acest premiu este că tinerii, copiii, adulții și vârstnicii cu dizabilitati închiși în centre din cauza lipsei serviciilor în comunitate și a îngreunării accesului la justitie nu sunt invizibili. Drepturile persoanelor cu dizabilități sunt drepturi fundamentale ale omului”, a afirmat Georgiana.

Sursa foto: Facebook Georgiana Pascu

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești