Când am terminat facultatea visam să lucrez la o companie mare. Să mă asociez cu brandul lor, să fac parte din succesul și istoria lor era ceva aspirațional. Și cumva eram normalul acelei perioade.
Astăzi situația nu mai este asemănătoare.
Oamenii nu numai că nu prea mai sunt atrași de companii cu renume, dar chiar au început să fugă de ele. Și motivul principal nu este că s-au schimbat oamenii.
Cred că s-a promis prea mult și s-a livrat prea puțin. Campaniile de employer branding au creat super imagini pentru companii, ca odată ce ai intrat să vezi că imaginea e una și realitatea alta. Iar asta a dus la o scădere a încrederii nu doar în campanii, ci și în companii.
S-a investit prea mult în atragerea oamenilor și prea puțin în a-i loializa pe cei care îi aveam deja. Mirajul talentului din exterior a făcut ca oamenii loiali să se simtă mereu luați de-a gata, ca ceva garantat pe care nu poți să-l pierzi. Deseori măririle, promisiunile și atenția merg la cei pe care vrem să-i atragem, nu la cei de care ne-a depins performanța în ultimii ani.
Partea bună e că putem schimba asta. Deja comunicăm despre cum ar fi bine să fie organizațiile noastre. Tot ce avem de făcut să începem să și trăim asta. E și alegerea noastră dacă ne facem treaba ca roboții, ca resursele sau alegem să fim umani cu ceilalți oameni cu care interacționăm. Sistemele sunt compuse din oameni. Iar dacă oamenii aleg să fie umani, sistemele se pot schimba.
Există un act de curaj aproape revoluționar: să tratezi oamenii ca oameni, nu ca resurse. Atât de simplu și, totuși, atât de greu de atins. Văd adesea cum în organizații curajul autentic este confundat cu impunerea autorității, iar încrederea în oameni devine o măsură rezervată doar celor ce performează peste așteptări. Însă curajul adevărat e acela de a avea încredere nu doar în cei care s-au dovedit deja valoroși, ci în toți cei care aduc ceva unic la masă.
Încrederea nu înseamnă doar a renunța la control; înseamnă să accepți că vor fi și greșeli, dar că aceste greșeli sunt, în fond, parte din construcția unei echipe solide. Curajul de a alege încrederea nu înseamnă naivitate; înseamnă să vezi potențialul din oameni și să-i încurajezi să-l exploreze.
Încrederea nu e doar o stare de fapt; e un proces și o alegere conștientă. E acea decizie zilnică de a-i privi pe oamenii pe care îi conduci ca pe niște parteneri de drum. Când un lider are curajul de a avea încredere în echipa lui, el le transmite oamenilor că pot, că au valoare, că părerea lor contează. Iar această recunoaștere devine adesea combustibilul care alimentează cele mai mari progrese și cele mai neașteptate reușite.
Încrederea are o forță aparte – este contagioasă. Atunci când oferi încredere, vei observa că și ceilalți sunt mai dispuși să aibă încredere în tine și, la rândul lor, în cei din jur. De aceea, într-o organizație, încrederea autentică poate transforma complet climatul. Această schimbare nu se simte doar la nivelul echipei, ci se reflectă și în relațiile cu clienții și partenerii.
Am vorbit despre curaj și încredere pentru că merg mână-n mână, iar împreună creează spațiul în care inovația prinde viață. Nu e nevoie de un plan complicat, doar de un simplu pas, o alegere pe care o putem face oricând.
