Virgil Șoncutean conduce 852 de angajați în cadrul Allianz-Țiriac Asigurări și o rețea de câteva mii de colaboratori. A ajuns în acest rol, în 2016, după 15 ani în aceeași companie, inclusiv câțiva în Germania. Când a primit funcția, le-a spus celor care l-au numit că nu se simte pregătit. Și totuși, de atunci, numărul de clienți s-a cvadruplat, iar cota de piață pe asigurări de viață s-a dublat. Este liderul celui mai mare asigurator din România.
L-am invitat la un interviu pentru că știam că are lucruri importante de spus despre România. A vorbit deschis, fără ocolișuri, despre cum sistemele de pensii sunt falimentare în întreaga lume (și ce soluții mai bune avem), despre lecția pe care i-a dat-o Ion Țiriac și pe care crede că ar trebui s-o știe toți românii și despre industria care angajează chiar și oameni de 40+ ani, indiferent de domeniul din care provin.
Ce fel de lider este Virgil Șoncutean: Unul care se înconjoară intenționat de oameni care îl critică, care la 50 de ani a terminat o cursă de tip Ironman și care crede că toate lucrurile imposibile au fost imposibile până când cineva a arătat că nu sunt.
Omul din spatele cifrelor: un lider care fuge de complimente
Deși este CEO-ul celei mai mari companii de asigurări de la noi, Virgil insistă să nu fie definit de funcție. Pentru a nu cădea în capcana CEO-ului izolat în propriul glob de cristal, înconjurat de oameni care îi laudă cravata și îi aprobă orice decizie, are un obicei simplu și contraintuitiv: ține aproape de el oamenii care îl critică.
„Am ținut aproape oameni care m-au criticat, oameni care mi-au dat feedback deschis, chiar dacă a fost dureros, chiar dacă a fost neplăcut. Am protejat genul ăsta de oameni care au avut curajul să îmi spună în față ceea ce nu e ok. Feedbackul este formula prin care rămâi conectat la realitate și nu izolat într-o lume paralelă.„
La 50 de ani, și-a făcut cadou de ziua lui o competiție Ironman – aproape 4 km înot în ape deschise, 180 de kilometri pe bicicletă și un maraton – pe care a reușit să o termine. A început triatlonul din dorința de a învăța să înoate, pentru că îi era teamă de apele deschise. A mers treptat, cursă după cursă, pentru că mereu a fost atras de lucrurile care păreau imposibile.
„Toate lucrurile imposibile au fost imposibile până a venit cineva și a arătat că sunt posibile. Am învățat că pregătirea fizică te duce la start, dar pregătirea mentală te duce la finish.”
Și mai face ceva, destul de rar printre oamenii din poziția lui: Este doctorand. Printre ședințe, deadline-uri și antrenamente a găsit timp și pentru examene și cercetare. Studiază impactul inteligenței artificiale în business în cadrul universității Babeș-Bolyai din Cluj pentru că la un moment dat ar vrea să dea înapoi tot ce știe, poate de la catedră.
Lecția lui Ion Țiriac: românii nu știu să se pună în valoare
Dacă întrebi un lider care sunt sectoarele cu potențial în România, de obicei primești un răspuns prudent, diplomatic, plin de „depinde”. Virgil spune că îi vine greu să identifice un sector fără perspective. Infrastructura crește vizibil, turismul devine competitiv, rețelele medicale private se extind, IT-ul rămâne un motor de creștere. Iar investitorii văd în continuare România ca pe o destinație.
Problema nu sunt resursele, ci faptul că nu știm să le punem în valoare.
„Îmi aduc aminte o vorbă a domnului Țiriac de câțiva ani în urmă – că dacă ar fi după dânsul, ar face un training de vânzări pentru toată populația României, pentru că noi nu știm să ne punem în valoare. Nu avem suficientă îndrăzneală și curaj să fim mai antreprenori, inclusiv dincolo de granițe.”
Pensia de stat nu te va salva, dar există soluții inteligente
În mai puțin de zece ani, generația decrețeilor iese la pensie. Cel mai mare val demografic din istoria României va apăsa pe un sistem care deja scârțâie. Nu e o surpriză, nu e un scenariu de coșmar, este o certitudine matematică pe care o vedem venind și pe care, în mare parte, o ignorăm.
Virgil a trăit șapte ani în Germania și a primit de la început un instructaj simplu, pe care la noi îl întâlnești la puțini oameni:
„Sistemele de pensii de stat sunt falimentare în toată lumea, nu este o realitate doar românească. Ar fi un gest de inconștiență să așteptăm ca cineva să ne salveze la pensie. Salvarea vine de la noi. Ar trebui să ne bazăm pe maxim o treime din pensia de la stat, o treime din pensia privată și o treime din alte instrumente financiare de care aveți voi grijă. Cu cât realizăm acest lucru mai devreme, cu atât efortul financiar este mai mic.”
Două riscuri reale la care sunt supuși toți românii
Există riscuri pe care le vedem și riscuri pe care le ignorăm. Virgil le pune pe toate în aceeași categorie: lucruri care se întâmplă, care costă enorm și pentru care foarte mulți români nu sunt pregătiți.
Primul tip e cel mai vizibil. Tornade în Bărăgan, grindină tot mai deasă, furtuni care până acum câțiva ani păreau știri de peste ocean. Schimbările climatice sunt deja aici, frecvența și severitatea lor cresc, și au impact direct asupra bunurilor și vieților noastre.
Al doilea tip de risc e mai tăcut, dar la fel de costisitor. România are o problemă serioasă cu sănătatea, nu pentru că suntem mai bolnavi decât alții, ci pentru că ne descoperim bolile prea târziu. Nu există cultură a prevenției. În Germania, afecțiunile grave se depistează în stadii incipiente, rata de succes merge spre 100%, costul tratamentului e mic. La noi, se depistează târziu, costul crește și rata de succes scade.
Ambele tipuri de risc au același răspuns: protecție financiară. Nu ai cum să elimini riscul, dar ai cum să controlezi impactul, să te asiguri că nu te falimentează atunci când apare. Și deși românii nu prea au încredere în asiguratori, filosofia Allianz-Țiriac este „if it’s grey, we pay” – o filosofie care le-a cvadruplat numărul de clienți.
Și Virgil are un exemplu concret care arată exact ce înseamnă asta în practică. Un client cu o poliță pentru afecțiuni medicale grave. O situație de viață și de moarte, cu costuri de zeci de mii de euro în țară și sute de mii în străinătate. Intermediarul uitase să îl anunțe că prima nu fusese plătită. Conform contractului, polița era suspendată. Compania putea legal să refuze.
Dar nu a refuzat, ci a interpretat în favoarea clientului.
„Credem că e datoria noastră să fim lângă clienți atunci când au cea mai mare nevoie de noi. Câți români au economisit 100.000 de euro deoparte pentru o situație de genul ăsta? Puțini, foarte puțini. Ăsta ar fi un profit toxic pentru noi, nu ar fi un lucru care să ne dea nici satisfacție, nici un câștig pe termen lung.”
Reconversie profesională la 40+. Există o industrie angajează indiferent de domeniu.
Cei mai mulți oameni care se gândesc la o schimbare de carieră se lovesc de același zid: sunt prea specializați pentru a o lua de la capăt sau prea în vârstă pentru a fi luați în serios. Virgil spune că industria asigurărilor e probabil cea mai diversă din economie și are nevoie de oameni din absolut orice domeniu.
Medici, agronomi, ingineri, specialiști în construcții, în IT, în cybersecurity, în automotive – toți își găsesc locul într-o companie de asigurări. Nu ca oameni de vânzări, ci ca experți în domeniul lor. Evaluarea riscurilor și gestionarea daunelor înseamnă că ai nevoie de cineva care să înțeleagă exact ce a păgubitor o grindină pentru o recoltă sau cât costă reparația unui imobil.
„E o industrie unde se poate preta oricine, din orice domeniu, și poate să găsească o ușă de intrare. Dacă ești la mijlocul carierei sau spre final și cauți o reconversie, te invit să îndrăznești să ne cunoști. Recrutăm 80-90 de oameni în fiecare an. Iar pentru cei la început de drum, primii ani într-un rol cu interfață cu clienții sunt un accelerator – nu doar de cunoaștere a industriei, ci a modului în care funcționează o organizație în întregul ei.”
