Multe pasiuni își au rădăcinile în copilărie. Constantin Rotar povestește că a fost suficient ca profesorul său de fizică să-i ceară ajutorul la dezvoltarea unor filme pe care le făcea în școală cu scop didactic, iar odată ce a intrat în camera obscură și l-a prins mirajul, mai ales că lumina roșie dădea o notă de mister, s-a îndrăgostit pe loc de fotografie. Asta se întâmpla în clasa a VI-a, iar până ce și-a permis să își ia propriul aparat, un Smena 7, au mai trecut doi ani.
De atunci, a folosit diverse aparate, atât pe film, cât și digitale, dar fotografia a rămas o pasiune ocazională, deoarece joburile sale – radiolocație în MApN și antreprenoriat – îi ocupau aproape tot timpul. În ultimii ani, Constantin a hotărât să își acorde mai mult timp pentru fotografie, lăsând munca pe plan secundar.
„Nu știu cât de bun fotograf sunt, dar realizez cât de pasionat sunt. Nu-mi plac concursurile, fiindcă îmi consumă din timpul pe care l-aș petrece în natură, nu am scopuri precise și nu doresc notorietate. Vreau doar să mă opresc din loc în loc și să „extrag” ce cred eu că-i mai fotogenic de acolo, iar apoi să împărtășesc bucuria cu alții la fel de sensibili ca mine.
Ca orice fotograf, am început prin a-mi fotografia familia, apoi locuri din apropiere, după aceea locații văzute pe la alții și așa pot să spun că am început să fac fotografie de peisaj. Într-o zi, mi-a intrat din întâmplare o căprioară în cadru, iar apoi am început să le caut. După un timp, umblam prin păduri după alte animale, păsări… etc, și, uite așa pot să zic că m-a prins pasiunea pentru wildlife.
Pornind cu noaptea-n cap ca să ajung la timp și să am parte de lumina bună, dar și de orele în care fauna e cea mai activă, și văzând cât de spectaculos e cerul, am început să fotografiez luna, stelele, perseidele, cometele și, mai nou, aurore boreale, deci astrofotografie.
De acum înainte nu vreau mai mult – cel puțin 20 de ani de colindat prin natură și de fotografiat.”
