MedLife își extinde prezența internațională și intră pe piața din Republica Moldova prin achiziția pachetului majoritar al rețelei All Clinic. Este a doua investiție peste graniță pentru grupul medical privat, după ce în 2019 a preluat controlul asupra Grupului Rózsakert Medical Center din Ungaria.
Fondat în 1999, Grupul All Clinic operează trei clinici private multidisciplinare, aflate în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate din Moldova. Acestea oferă servicii medicale de ambulator în 20 de specialități, de la medicină de familie și pediatrie la cardiologie și neurologie. În 2023, All Clinic a raportat o cifră de afaceri de 800.000 euro, potrivit companiei.
În prezent, MedLife este operatorul medical privat cu cea mai mare experiență în zona de M&A, având peste 90 de companii integrate la nivel de grup.
„Vom folosi această mișcare strategică pentru a cunoaște o nouă piață și pentru a studia posibilitățile de scalare a business-ului. Credem cu tărie faptul că Republica Moldova are potențial, în special piața din Chișinău care are un potențial deosebit fiind, practic, al doilea oraș vorbitor de limbă română după București. O dezvoltare în Republica Moldova este și un prim test privind capacitatea noastră de a replica către Est know-how-ul nostru cu bandă largă pe una sau mai multe linii de business precum clinici, laboratoare, spitale sau stomatologie”, spune Mihai Marcu, Președinte și CEO al Grupului MedLife.
„Achiziția anunțată astăzi nu este o simplă tranzacție, ci este și încorporarea unui partener strategic bine capitalizat, cu o abordare sănătoasă și sustenabilă în care noi credem foarte mult. Vom merge mai departe urmând aceeași direcție, obiectivul strategic fiind extinderea și creșterea accelerată pe piața din Republica Moldova”, a declarat Aurica Roman, cofondator All Clinic.
În prezent, Grupul MedLife deține cea mai puternică rețea de diagnostic și tratament din România având la activ peste 6,5 milioane de pacienți unici care au apelat la servicii de prevenție, wellness, tratament și spitalizare la nivel național.
Sursă imagine cover: MedLife.