Perfecțiunea din ochii părinților, povara copiilor: Povestea unei presiuni involuntare

mama își ridică copilul pe picioare - perfecțiunea poate deveni povara copiilor.

Când ne naștem copiii, cred că-i aducem pe lume cu visuri, speranțe și idealuri neexprimate – ale noastre și ale părinților noștri. De multe ori, copiii cresc într-o lume unde părinții își proiectează aspirațiile proprii asupra lor, chiar dacă inconștient, creând astfel o povară subtilă. Această presiune poate deveni copleșitoare, chiar și atunci când pare că vine sub forma unei aprecieri.

Așadar, ce efect are cu adevărat afirmația „ești copilul perfect” asupra unui copil?
Am trăit această experiență alături de fiul meu Sasha, pe care l-am considerat și l-am numit „copilul perfect”. Cuvântul acesta, rostit de o mamă, era pentru mine o formă de iubire, de admirație pură, de încredere că el este copilul ideal.

Deși pentru mine era o declarație de dragoste, pentru el a reprezentat o presiune de care nu am fost conștientă decât la 23 de ani, când mi-a spus cu sinceritate:

„Mamă, nu mai spune asta, te rog. Nu îți dai seama cât de greu a fost să fiu perfect așa cum tu mă vezi.”

În acel moment am înțeles că intenția mea de a-l încuraja și de a-l aprecia s-a transformat într-o responsabilitate copleșitoare pentru el. Se simțea obligat să fie fără greșeală, să atingă un standard de perfecțiune pe care eu însămi l-am stabilit pentru el, fără să realizez. Această mărturisire m-a făcut să reflectez profund asupra felului în care percepția mea de „copilul perfect” a devenit o povară pentru fiul meu.

Ca părinte, mi-am dorit mereu să îl văd fericit și împlinit, să știu că se simte acceptat și susținut. A fost un copil bun și înțelept, fără turbulențele specifice adolescenței, fără conflicte, fără probleme care să mă îngrijoreze. M-am simțit mereu mândră de el, însă această mândrie s-a tradus într-un fel de etichetare – „copilul perfect”. L-am văzut prin prisma așteptărilor mele, poate fără să țin cont că el este un individ distinct, cu nevoi și limite proprii.

Această povară a devenit și mai evidentă atunci când, în clasa a zecea, fiul meu a decis să urmeze programul de Bacalaureat Internațional. S-a pregătit intens pentru a da examenul de bacalaureat în limba engleză, la șase materii, fiecare având câte patru probe. Își dorea să studieze filozofie sau psihologie, domenii care îl interesau cu adevărat, însă a simțit că trebuie să urmeze Dreptul, calea pe care o alesesem eu, tatăl său și bunicul său. Deși nu și-a dorit cu adevărat, a acceptat să învețe și pentru admiterea la Facultatea de Drept, pentru care a studiat în limba română la încă două materii.

În loc să-i aducă împlinire, însă, această alegere i-a afectat sănătatea. În anul al treilea de facultate, povara a devenit prea mare – fiul meu a început să se simtă epuizat, lipsit de motivație și slăbit. Presiunea de a urma un drum care nu era al lui, dar pe care simțea că trebuie să îl parcurgă pentru a ne mulțumi, l-a consumat. În cele din urmă, și-a ascultat inima și a renunțat la Drept pentru a urma Psihologia, ceea ce-și dorise încă de dinainte. Această decizie l-a eliberat, și într-un final, cred eu, pe noi toți.

Acum înțeleg că eticheta „copilul perfect” a fost, de fapt, o dorință inconștientă de a compensa lipsurile din propria mea relație cu mama. În copilărie nu am simțit niciodată că sunt „destul de bună” în ochii ei, iar admirația mea față de fiul meu era un fel de răspuns, un dar pe care mi-aș fi dorit să-l primesc eu însămi. Însă această proiecție, chiar pozitivă fiind, a avut și efecte adverse asupra lui. În loc să-i ofer libertatea de a fi el însuși, l-am îngrădit cu ideea mea de perfecțiune.

În retrospectivă, această experiență m-a învățat o lecție esențială despre acceptare și despre importanța de a ne vedea copiii exact așa cum sunt: ființe unice, cu bune și rele, calități și vulnerabilități. Perfecțiunea nu există și nici nu ar trebui să fie o destinație în viața unui copil. Atunci când părinții își acceptă copiii în totalitate, fără a-i pune pe piedestalul idealului, creează un spațiu de siguranță în care cei mici se pot descoperi și exprima liber, fără teama de a dezamăgi și presiunea de a se ridica la niște standarde impuse din afară.

Poate că dacă reușim să renunțăm la tendința de a-i eticheta, fie și cu cele mai bune intenții, îi ajutăm să devină cei mai buni în modul lor autentic, fără povara perfecțiunii. Astfel, în loc de „ești perfect”, sau alta etichetă, le putem spune: „Ești bine așa cum ești”. Și poate, în felul acesta, vom avea copii mai fericiți, mai împăcați cu ei înșiși, capabili să-și urmeze propriile visuri fără teamă și fără presiuni inutile.

Articolul acesta este bazat pe povestea Andreei Lakatos, mama lui Alex (Sasha).

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Scris de

  • Corina Neagu pentru PozitiVești

    Corina Neagu este specialist în HR, mentor și coach, și o adevărată forță în descoperirea și valorificarea potențialului uman. Fondatoare a Dare (Development Advice & Resources), Corina nu doar gândește strategii, ci le pune în practică pentru a transforma companiile și oamenii. Predă la business și HR la Link Academy, Atelierele Ilbah, Edu Jobs și Școala de HR din București, iar prin workshop-urile sale internaționale de resurse umane și management, desfășurate inclusiv în Asia, oferă soluții de recrutare, dezvoltare organizațională și coaching. Crede cu tărie în readucerea umanului în „resursele umane” și continuă să formeze lideri prin colaborările și proiectele sale inovatoare. Corina e ghidată de convingerea că învățarea continuă este cheia succesului – motiv pentru este la rândul ei în formare în Psihologie Integrativă și Masterandă în Consiliere, orientare în carieră și leadership la FAIMA, UPB.

    Articole publicate

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești