„Hrana face echipă cu medicația”. Peste 21.000 de copii au mâncat mai sănătos în spitalele unde Asociația Din Grijă pentru Copii a renovat și dotat blocurile alimentare

Mâncarea din spital are, de multe ori, o reputație proastă și mulți dintre noi știm asta din proprie experiență. Într-un spital de pediatrie, alimentația este cu atât mai importantă: ea completează medicația și trebuie adaptată nevoilor clinice ale copilului. 

De aici pornește munca Asociației Din Grijă pentru Copii, care schimbă felul în care este pregătită, oferită și înțeleasă hrana din spitale. Prin proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital”, asociația a intervenit până acum la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București, Spitalul de Pediatrie Pitești și Spitalul de Pediatrie Ploiești, unde analizează nevoile fiecărei unități, renovează și dotează blocurile alimentare, formează oamenii din bucătării, construiește meniuri adaptate nevoilor clinice ale copiilor și regândește întregul circuit al hranei. Până acum, peste 21.000 de copii și 17.000 de însoțitori au beneficiat de proiect. 

În paralel, asociația a renovat și dotat un centru de sănătate mintală pentru copii care oferă anual servicii pentru aproximativ 6.000 de copii și adolescenți, continuă să doteze secții de pediatrie cu echipamente moderne și construiește proiecte de educație medicală pentru părinți. 

Victoria Olteanu, cofondatoare a Asociației Din Grijă pentru Copii, ne împărtășește ce înseamnă să schimbi un bloc alimentar dintr-un spital, de ce mâncarea trebuie privită ca parte a tratamentului, cum arată rezistența la schimbare într-un sistem rigid și ce se întâmplă atunci când oamenii, infrastructura și resursele încep să pună umărul în aceeași direcție.

Cum arată, concret, procesul prin care un bloc alimentar din spital ajunge să fie renovat și dotat, și ce schimbări ați adus în spitalele în care ați intervenit până acum?

Deși fiecare proiect este diferit, toate pornesc de la același set de nevoi. Ne raportăm la legislația în vigoare, dar și la realitatea din teren, iar obiectivul nostru este să aducem la zi tot ceea ce înseamnă funcționarea unui bloc alimentar într-un spital de pediatrie.

Pentru noi, un proiect este un proces complex, construit în jurul a patru componente esențiale: resursa umană, spațiul și dotările, meniul și modul în care hrana ajunge la copil. Investim mult în oameni. Dincolo de faptul că, pe durata implementării, avem un bucătar care lucrează alături de echipa spitalului, oferim formare, consultanță, ghidaj și sprijin constant. 

În funcție de nevoile fiecărui spital, urmează componenta de renovare și dotare, astfel încât bucătăria să fie pregătită pentru implementarea noului model alimentar. Apoi construim și implementăm meniurile și regândim întregul proces prin care hrana ajunge pe secții, pentru că experiența copilului și a părintelui nu se oprește în bucătărie. Contează enorm dacă mâncarea ajunge caldă, dacă vasul este potrivit, dacă arată bine, dacă are culoare.

• La Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, unde spațiul nu necesita renovare, am început direct cu dotarea, reorganizarea echipei și implementarea noului meniu. Timp de cinci luni am susținut costurile ingredientelor necesare pentru noile preparate, astfel încât să putem valida meniul și să demonstrăm că acesta poate fi menținut în limita plafonului zilnic. Tot aici am schimbat complet modul de transport al hranei către secții, prin introducerea tăvilor termoizolante compartimentate și prin crearea unui circuit complet pentru spălarea și reutilizarea acestora, de la cărucioare și veselă până la amenajarea unei spălătorii dedicate.
• La Spitalul de Pediatrie Pitești, proiectul a început cu: renovarea și recompartimentarea blocului alimentar, pentru a crea circuite funcționale și conforme. Au urmat dotarea, formarea echipei și implementarea meniurilor. Tot aici am făcut un pas important către educație, prin cursul de dietetică adresat personalului medical auxiliar și prin introducerea semaforului de siguranță alimentară, un instrument prin care ne-am propus să eliminăm din spital consumul de fast-food și de alimente livrate în regim de catering fără un control adecvat.
• La Spitalul de Pediatrie Ploiești intervenția este cea mai amplă de până acum: renovarea a inclus construirea unei anexe cu două niveluri, care ne-a permis să reorganizăm complet funcționarea blocului alimentar și să creăm spații noi. Este primul proiect în care blocul alimentar este renovat, recompartimentat și dotat integral, iar în prezent ne aflăm în etapa de implementare a noului meniu.

Dincolo de diferențele dintre cele trei spitale, ceea ce rămâne neschimbat este filosofia și crezul proiectului. Construim un sistem în care oamenii, procesele, infrastructura și alimentația lucrează împreună, pentru ca fiecare copil internat să primească o masă sigură, echilibrată și potrivită nevoilor sale.

Cum ați gândit meniurile și regulile după care se lucrează în spitale, astfel încât hrana să fie gustoasă și potrivită din punct de vedere clinic?

Înainte de implementarea proiectului-pilot, am realizat, timp de opt luni, un audit de nevoi. Am analizat activitatea din bucătăria spitalului, dar și legătura acesteia cu departamentele implicate direct în funcționarea blocului alimentar. Am pus întrebări, am urmărit traseul hranei și modul de preparare, dinamica echipei și am identificat atât punctele forte pe care puteam construi, cât și aspectele care aveau nevoie de schimbare. Abia apoi am conturat proiectul, adaptat nevoilor și particularităților spitalului.

Același model îl aplicăm în fiecare loc în care ajungem. Cu câteva luni înainte de implementare, cercetăm, ascultăm și observăm. Apoi, împreună cu echipa de proiect și cu oamenii din spital, stabilim direcțiile de intervenție. Nu venim cu o soluție standard, pentru că fiecare spital are propriile nevoi, resurse și limite.

Pe componenta de alimentație, tot ce precedă renovarea și dotarea spațiului, setarea circuitelor corecte de funcționare, începe cu meniul pentru regim comun conturat de echipa de proiect și aprobat cu echipa din bucătărie. Îl ajustăm timp de aproximativ trei luni, în baza feedbackului constant urmărit pe secții, în discuțiile cu părinții și cu personalul medical. După ce această structură este stabilită, construim meniurile restrictive, în funcție de patologiile agreate împreună cu echipa medicală. 

Pornim de la convingerea că hrana face echipă cu medicația. De aceea, ceea ce ajunge în farfuria copilului trebuie să ofere echilibru nutrițional, să fie adaptat diagnosticului și să îi sprijine recuperarea. 

Ați observat efecte imediate după schimbarea hranei din spital, fie în starea copiilor, fie în reacțiile părinților? 

Da, copiii au început să mănânce mai bine, să aștepte masa și să descopere preparate pe care înainte nu le acceptau. Am primit mesaje de la părinți ai căror copii au mâncat pentru prima dată în spital anumite preparate (redăm mai jos câteva dintre mesajele părinților):

• „Este prima dată când copilul meu mănâncă și mai cere supă cremă de legume. Este o minune pentru mine!”
• „Diversificarea pot să spun că este un lucru rar întâlnit în spitale, dar aici am văzut acest lucru, ceea ce m-a bucurat.”
• „Importanța muncii oamenilor din bucătărie se regăsește în momentele de tihnă ale fiecărui pacient sau părinte. Sper să găsiți constant puterea și să vă păstrați dăruirea de a face lucrurile astfel, pentru că tot ceea ce faceți se vede, se simte și ajută”.

Părinții au observat schimbarea și au început să aibă mai multă încredere în hrana oferită de spital. Pentru ei contează enorm să știe că masa copilului este gustoasă, echilibrată și adaptată nevoilor lui, mai ales într-o perioadă în care aproape totul este diferit de viața de acasă.

În acest sens, urmărim gradul de satisfacție prin chestionare dezvoltate în cadrul proiectului și prin discuții constante cu părinții și cu echipele de pe secții. Un alt indicator important este risipa alimentară, care s-a redus considerabil în toate cele trei spitale. Poate cea mai importantă schimbare este însă una de perspectivă. Hrana începe să fie parte din îngrijirea copilului.

Dacă privești în urmă, care au fost cele mai mari surprize ale drumului (fie ele pozitive, fie mai dificile) de la partea logistică până la relația cu instituțiile?

Surprizele frumoase sunt, de fiecare dată, oamenii. Proiectul-pilot a fost implementat la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, iar primul semn că suntem pe drumul bun a fost încrederea care s-a construit în jurul lui. Oamenii care sunt zi de zi alături de copii au înțeles nevoia proiectului și ne-au sprijinit. Am întâlnit multă bunătate în oamenii care gătesc în bucătăria spitalului și o dorință reală de a face lucrurile bine, chiar dacă, de multe ori, sistemul nu le oferă toate instrumentele de care ar avea nevoie.

Surprizele dificile au venit din rezistența la schimbare și, uneori, dintr-un opoziționism pe care încercăm să nu îl tratăm prin confruntare, ci să îl transformăm în înțelegere. Schimbarea produce teamă, mai ales într-un sistem care a funcționat mult timp după aceleași reguli. Apoi este birocrația. În multe locuri se lucrează încă aproape exclusiv cu hârtie și pix, iar oamenii sunt copleșiți de documente completate manual, în lipsa unor softuri de gestiune și a unor procese digitalizate. La acestea se adaugă lipsa dotărilor și, uneori, o infrastructură care nu permite circuite corecte de funcționare a blocului alimentar.

Unul dintre lucrurile care ne-au pus pe gânduri a fost să întâlnim oameni încadrați ca muncitori necalificați, deși lucrează în instituție de aproape 20 sau chiar 30 de ani. În blocurile alimentare se funcționează încă după aceleași structuri de personal și aceleași organigrame, deși numărul copiilor internați a crescut, iar patologiile sunt tot mai diverse și presupun nevoi nutriționale diferite. Astăzi, oamenii din bucătăriile spitalelor fac față unor cerințe mult mai complexe, în timp ce sistemul a rămas aproape neschimbat. 

În același timp, trebuie să facem pași importanți spre înțelegerea hranei din spital ca parte a tratamentului. Alimentația completează medicația și trebuie adaptată diagnosticului și nevoilor clinice ale copilului. Tocmai de aceea, terapia nutrițională nu poate rămâne un serviciu secundar, ci trebuie integrată firesc în actul medical. Dar, dincolo de toate aceste lucruri, este atât de frumos când masa devine, într-un spital de copii, acel moment al zilei care aduce bucurie. 

Cum se construiește colaborarea cu echipele medicale și ce mecanisme asigurați pentru transferul de cunoștințe și menținerea bunelor practici după implementare?

Colaborarea cu echipele din spitale începe încă din etapa în care analizăm nevoile și construim proiectul. Nu venim cu o soluție pregătită din exterior, ci îi implicăm pe profesioniștii care cunosc cel mai bine realitatea locului. Îi ascultăm, discutăm despre dificultățile pe care le întâmpină și stabilim împreună ce poate fi schimbat și în ce ritm.

În proiectele de nutriție clinică pediatrică, transferul de cunoștințe se face prin lucru direct alături de echipe, testarea și ajustarea meniurilor, formarea personalului din bucătării și a personalului medical auxiliar, consultanță și instrumente care rămân în spital. Pe durata implementării, bucătarul din echipa proiectului lucrează împreună cu oamenii din blocul alimentar, nu pentru a-i înlocui, ci pentru a construi competențe și încredere.

În zona sănătății mintale, aceeași preocupare pentru oameni se traduce diferit. De exemplu, susținem formarea unui medic psihiatru în medicina adicției, pentru ca centrul să își poată dezvolta competențele necesare și să răspundă unor nevoi tot mai complexe ale copiilor și adolescenților.

Pentru noi, transferul de cunoștințe este un proces care însoțește implementarea. Iar după încheierea etapei principale, rămânem aproape prin monitorizare, consultanță și sprijin, astfel încât bunele practici să poată fi menținute și adaptate în timp. Ne dorim ca proiectele să lase în urmă echipe mai bine pregătite, instrumente de lucru și încrederea că schimbarea poate fi dusă mai departe din interiorul instituției. 

Ce înseamnă sustenabilitatea unui proiect de acest fel și cum vă asigurați că rezultatele sunt menținute și după ce etapa inițială de intervenție s-a încheiat?

Pentru noi, un proiect este sustenabil atunci când poate funcționa prin oamenii și resursele spitalului, fără să depindă de prezența noastră în activitatea de zi cu zi. Am creat grupuri de lucru care reunesc echipele din toate spitalele în care implementăm proiectul. Ele au devenit adevărate comunități de practică. Zilnic sunt distribuite fotografii cu preparatele care ajung pe secții, discutăm despre prezentarea hranei, despre situațiile întâlnite în fiecare bucătărie și căutăm împreună cele mai bune soluții. 

Vedem sustenabilitatea și prin capacitatea unui proiect de a genera alte proiecte. În zona sănătății mintale, investiția în Centrul de Sănătate Mintală nu se oprește la renovarea spațiului sau la dezvoltarea echipei. Continuă prin proiectele de prevenție pe care le construim împreună și pe care le ducem în școli, acolo unde putem interveni înainte ca problemele să se agraveze.

Cum decideți care este următorul spital în care interveniți și ce înseamnă pentru voi un ritm realist de creștere în următorii ani?

În proiectele dedicate blocurilor alimentare, am făcut de la început o promisiune: să mergem în ordinea în care spitalele ne solicită sprijinul. Până acum am reușit să o respectăm. În toate cele trei spitale am ajuns în urma unei solicitări directe, ceea ce pentru noi contează foarte mult, pentru că arată că există o nevoie recunoscută din interior și o echipă dispusă să construiască împreună cu noi.

În zona centrelor de sănătate mintală, alegerea ține și de locurile în care suntem deja prezenți prin proiectul de nutriție clinică pediatrică. Intervențiile noastre presupun prezență constantă, relații construite în timp și o bună înțelegere a instituției și a comunității. Atunci când lucrăm deja într-un spital, putem vedea mai clar și celelalte nevoi ale copiilor și familiilor și putem construi proiecte care se completează între ele.

Nu ne propunem să fim prezenți cât mai repede în cât mai multe locuri. Ritmul realist de creștere este cel în care putem păstra calitatea implementării, apropierea de echipe și continuitatea sprijinului după lansarea proiectului. Fiecare intervenție înseamnă luni de analiză, lucru în teren, coordonare și monitorizare, iar extinderea nu trebuie să slăbească proiectele deja începute. 

În următorii ani ne dorim să continuăm replicarea modelelor pe care le-am construit, dar într-un ritm responsabil.

Câți oameni sunt în echipă și ce rol joacă voluntarii și comunitatea locală în implementarea proiectelor și cum îi implicați concret?

Suntem o echipă de bază de cinci oameni: cei patru membri ai Asociației – președinte, vicepreședinte și doi membri alături de colega noastră care coordonează comunicarea social media. De aici, însă, echipa crește odată cu fiecare proiect, pentru că în jurul lui aducem oamenii și specialiștii de care este nevoie. Avem și un nucleu de aproximativ 20 de voluntari pe care ne bazăm constant și care ne sunt alături în acțiunile Asociației. 

În prezent, voluntarii ni se alătură mai ales la evenimente și acțiuni punctuale, cum este Maratonul lui Moș Crăciun. Este o direcție pe care ne dorim să o dezvoltăm, astfel încât, în timp, să construim o comunitate de voluntari mai bine conectată la proiectele asociației. 

În schimb, comunitatea locală și parteneriatele instituționale au un rol esențial în proiectele noastre. Lucrăm cu spitale, consilii județene, centre de sănătate mintală, centre județene de resurse și de asistență educațională și profesioniști din sănătate și educație. Aceste colaborări ne ajută să înțelegem nevoile fiecărui loc, să construim proiecte adaptate și să le dăm continuitate.

Un exemplu este proiectul de prevenție pe care îl pregătim pentru școli, construit împreună cu Centrul de Sănătate Mintală pentru Copii, Spitalul de Pediatrie Pitești și CJRAE. Acolo, fiecare instituție aduce o competență diferită, iar rolul nostru este și acela de a crea puntea dintre sănătate și educație.

În zona de sănătate mintală, ce nevoi ați simțit ca fiind cele mai acute în centrele pe care le-ați renovat și ce v-a arătat asta despre nevoile reale ale copiilor și familiilor?

Cred că primul lucru pe care l-am înțeles este că, în sănătatea mintală, nu tratezi niciodată doar un copil. Întotdeauna există o familie care încearcă să înțeleagă ce se întâmplă, care caută răspunsuri și care, de multe ori, ajunge la specialist după luni sau ani în care a sperat că lucrurile se vor rezolva de la sine. 

Cred că cel mai mult m-a impresionat faptul că, dincolo de condițiile în care lucrează, echipele încearcă în fiecare zi să ofere copiilor și familiilor grijă. Îmi amintesc de o mamă care venise cu trei copii, fiecare având nevoie de evaluare. Era copleșită și nu știa să citească. Asistenta avea sala de așteptare plină și foarte multe lucruri de făcut, dar s-a așezat lângă ea și, cu multă răbdare, a ajutat-o să își organizeze toate actele. 

În același timp, ne-a marcat foarte mult spațiul. Îmi amintesc prima dată când am intrat în centru și cât de apăsător mi s-a părut. Mult gri, un loc care nu transmitea liniștea de care un copil și familia lui au atât de mare nevoie într-un moment vulnerabil. Cred că atunci am înțeles că mediul în care primești îngrijire face parte din îngrijire și ca este important atât pentru părinte și copil, cât și pentru echipa de specialiști. De aceea, atunci când am început renovarea, nu ne-am gândit doar la culori, mobilier sau finisaje. Ne-am întrebat cum putem transforma acel spațiu într-un loc care îi spune copilului că este în siguranță, iar părintelui că nu este singur.

Poate că aceasta este și cea mai importantă lecție pe care am învățat-o. Copiii au nevoie de specialiști bine pregătiți, dar au nevoie și de spații care îi liniștesc, de oameni care îi privesc cu răbdare și de familii care se simt sprijinite. Sănătatea mintală nu începe în cabinet și nu se termină odată cu consultația.

Din proiectele voastre educative pentru părinți (Conferințele „Pediatrie pentru Părinți”, atelierele de sănătate PEDItea etc), care au fost temele care au deschis cele mai multe conversații și au avut cel mai bun ecou?

Conferințele „Pediatrie pentru Părinți” au ajuns la 11 ediții și au devenit, pentru comunitatea noastră, un reper de informare medicală de calitate. Le-am construit multidisciplinar, pentru că sănătatea copilului nu poate fi privită fragmentat: dezvoltarea fizică, emoțională și relațională se influențează permanent.

Temele care au generat cele mai multe întrebări și conversații au fost cele legate de impactul ecranelor asupra copiilor, sănătatea mintală, dezvoltarea hormonală, imunitatea și dezvoltarea echilibrată. Sunt subiecte în care părinții se confruntă cu foarte multă informație, uneori contradictorie, și au nevoie de repere medicale clare, explicate pe înțelesul lor.

PEDItea a apărut din nevoia unui cadru mai restrâns și mai apropiat. Sunt întâlniri cu un număr limitat de părinți, construite în jurul întrebărilor lor și al dialogului direct cu specialistul. Intimitatea acestui format permite conversații care, poate, nu și-ar găsi locul într-o sală mare și le oferă părinților libertatea de a vorbi deschis despre lucrurile care îi preocupă.

Dincolo de aceste formate, am dezvoltat și proiecte educative dedicate unor nevoi specifice. Un exemplu este „mic cu mic se face MARE”, prin care lucrăm cu copii care au dificultăți în relația cu mâncarea și cu părinții lor, într-un proces asistat, construit pas cu pas. Cred că cel mai bun ecou îl au temele în care părinții se recunosc imediat și simt că primesc nu doar informație, ci și un cadru sigur în care pot întreba, înțelege și găsi sprijin.

Cum primiți feedbackul părinților și în ce fel ajunge el să schimbe ceva concret în proiectele voastre, de la meniuri până la spații și moduri de comunicare?

Folosim chestionare dezvoltate special pentru fiecare proiect, discutăm cu părinții în timpul vizitelor de lucru din spitale și păstrăm o comunicare directă cu mulți dintre ei, inclusiv prin grupuri de WhatsApp, unde primim observații, întrebări sau sugestii, inițiem discuții și le cerem inclusiv teme de interes pentru evenimentele viitoare.

În proiectul de nutriție clinică, de exemplu, feedbackul părinților a stat la baza ajustării meniurilor în primele luni de implementare. Am urmărit gradul de acceptare al preparatelor, am adaptat unele rețete și am înțeles mai bine cum putem îmbina echilibrul nutrițional cu preferințele copiilor.

În proiectele educaționale și în cele dedicate sănătății mintale, feedbackul ne ajută să identificăm nevoi noi și să adaptăm atât temele pe care le abordăm, cât și modul în care comunicăm cu părinții. De multe ori, un proiect nou începe cu o întrebare care se repetă suficient de des încât să ne dea de gândit. Un exemplu este cea mai recentă întâlnire PEDItea, construită în jurul sănătății intime a fetițelor. A avut o structură atipică pentru noi, care a inclus și participarea fetelor, iar inițiativa a venit chiar din partea comunității de mame. 

Cred că acesta este unul dintre lucrurile pe care le prețuim cel mai mult: părinții nu sunt doar beneficiari ai proiectelor noastre, ci parteneri în dezvoltarea lor. Ei ne ajută să vedem lucruri pe care, din poziția noastră, poate nu le-am observa și contribuie, prin experiența lor, la construirea unor soluții mai bune.

Ce experiență te-a făcut să simți că trebuie să faci mai mult pentru copiii internați și cum s-a transformat acea idee în primul proiect, „Gustos și sănătos în farfuria din spital”?

După 12 ani în media, am ales să intru în echipa de comunicare a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului. Au fost patru ani care mi-au schimbat complet parcursul profesional. Într-un spital de copii înveți foarte repede că nevoile sunt multe și că le descoperi în fiecare zi. Discuțiile cu părinții, copiii, medicii și întreg personalul medical îți conturează, în timp, o imagine foarte clară a lucrurilor care dor cel mai tare. Iar hrana era una dintre problemele despre care auzeam constant. Știam că mâncarea din spital este un punct vulnerabil și că situația nu era specifică unui singur spital, ci unei mari părți din sistem. 

Dar momentul care a transformat această observație într-o promisiune personală a venit odată cu debutul pandemiei. Eram internată cu copilul meu și, dintr-o dată, nu a mai existat posibilitatea de a primi mâncare din afara spitalului. Atunci am înțeles cât de mult poate însemna o masă caldă și gustoasă pentru mine și mai ales pentru copil. 

Când am înființat Asociația, am știut că acesta va fi primul proiect pe care îl vom construi. Știam că nu va fi ușor și că intrăm într-o zonă complexă, care presupune mai mult decât schimbarea unor meniuri. Dar era un proiect pe care ni-l asumaserăm și pe care eram hotărâți să îl construim. Așa a început „Gustos și sănătos în farfuria din spital”, cu dorința ca, în spitalele de copii, masa să fie din nou o formă de grijă: gustoasă, echilibrată și potrivită nevoilor copiilor internați.

Ce le-ați spune părinților și oamenilor din sistemul medical despre ce contează cu adevărat pentru un copil internat? Dar celor care citesc acest interviu?

• Părinților le-aș spune să aibă încredere, să fie prezenți în demersurile și inițiativele care îi privesc pe copiii lor, să pună întrebări, să ceară sprijin și să creadă în reușită. Pentru că, de multe ori, încrederea părintelui devine și încrederea copilului.
• Oamenilor din spitale le-aș spune să rămână deschiși către schimbare, să caute soluții chiar și atunci când barierele sistemului par greu de depășit și să contribuie la normalizarea unor roluri și practici de care copiii au nevoie. Să construiască, să nu-și piardă convingerea că lucrurile se pot schimba atunci când ai oamenii potriviți alături și să creadă în puterea echipei.
• Iar celor care citesc acest interviu le-aș spune să susțină organizațiile și inițiativele în care cred, să se implice ca voluntari, să pună întrebări și să fie atenți la oamenii din jurul lor. Uneori, schimbarea începe cu un gest mic, cu timpul oferit, cu o întrebare pusă la momentul potrivit sau pur și simplu cu alegerea de a fi bun.

Pentru un copil internat, tratamentul este esențial, dar contează enorm și felul în care trăiește fiecare zi de spital. Iar grija adevărată înseamnă să facem tot ce putem pentru ca, chiar și într-un moment greu, copilul să poată rămâne copil.

Fotografii oferite de echipa Din grijă pentru copii.