Prima bere artizanală fără alcool certificată ecologic din România a fost lansată de Conservation Carpathia și Pardon Brewery


Fundația Conservation Carpathia și Pardon Brewery au lansat prima bere artizanală fără alcool din România certificată ecologic, un produs inclus în programul Roadele Munților, prin care sunt sprijiniți micii producători și dezvoltarea responsabilă a produselor locale din comunitățile aflate în jurul Munților Făgăraș.

Noua bere „Carpathia fără alcool” continuă colaborarea începută acum trei ani între fundație și berărie, odată cu lansarea unei beri ecologice cu alcool. Berea este nefiltrată și nepasteurizată, realizată exclusiv din ingrediente provenite din agricultura ecologică și dintr-o rețetă simplă, bazată doar pe apă, malț, hamei și drojdie. Apa folosită provine dintr-un izvor aflat la baza Masivului Iezer-Păpușa.

Abonează-te la newsletterul PozitiVești

„A fost una dintre berile care ne-a pus cel mai mult la încercare. Nu e deloc simplu să obții o variantă fără alcool care să păstreze gustul și echilibrul unei beri artizanale bune. Am testat îndelung, până când am ajuns la o rețetă care ne reprezintă și care nu face compromisuri. La fel ca toate berile Pardon, și aceasta este făcută doar din patru ingrediente – apă, malț, hamei și drojdie. Arome precum citricele sau notele ușor acide de agrișe și struguri vin exclusiv din felul în care aceste ingrediente sunt lucrate împreună, fără adaosuri sau artificii. Este o bere pentru cei care aleg să nu consume alcool, dar vor să se bucure de aceeași calitate și același gust”, spune Daniel Pană, managerul și berarul Pardon Brewery.

Lansarea noului sortiment vine într-un moment în care tot mai mulți consumatori caută alternative fără alcool, dar fără compromisuri în ceea ce privește gustul sau calitatea ingredientelor. Deși segmentul berilor fără alcool este în creștere în România, variantele artizanale certificate ecologic sunt încă puține pe piață.

Noua bere „Carpathia fără alcool” combină malțuri specifice berilor lager cu hameiuri utilizate frecvent în pale ale, rezultând un gust echilibrat, proaspăt și ușor fructat.

„Berea Carpathia a pornit din dorința de a arăta că dezvoltarea comunităților locale și natura valoroasă a țării noastre pot merge împreună. În jurul Munților Făgăraș există oameni și afaceri care construiesc produse locale autentice, realizate responsabil și cu respect pentru resursele naturale. Noua bere Carpathia fără alcool duce mai departe această direcție și arată că produsele dezvoltate local pot răspunde unor tendințe noi de consum fără să își piardă autenticitatea”, spune Christoph Promberger, director executiv al Fundației Conservation Carpathia.

Berea Carpathia fără alcool este disponibilă online pe Pardon Brewery, în locații partenere din țară și în spații dedicate producătorilor locali.

Pardon Brewery este o microberărie din Lerești, județul Argeș, fondată în 2018. Berile Pardon sunt artizanale, nefiltrate și nepasteurizate, produse doar din apă, malț, hamei și drojdie, cu respectarea principiilor Legii Purității Germane.

Sursă imagine cover: Conservation Carpathia

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești