Tinerii între 18 și 26 de ani pot aplica la FUTURE Manager, un program gratuit de orientare și dezvoltare personală

fotografie de la o ediție anterioară de FUTURE Manager

Anul acesta, programele gratuite FUTURE revin cu o nouă ediție dedicată studenților din toată țara, oferindu-le oportunități reale de a se pregăti pentru piața muncii. Inițiativa, dezvoltată de Eduspace, marchează 14 ani de #EducațieAltfel și a adus până acum împreună peste 13.000 de participanți.

Unul dintre programele centrale este FUTURE Manager, conceput ca o punte între educație și mediul profesional, unde tinerii nu doar învață, ci experimentează direct cum arată realitatea din companii.

„Studiile arată că tinerii sunt motivați de independență financiară, dezvoltare personală și experiențe relevante, nu de teorie. Noua ediție FUTURE Manager răspunde exact acestor nevoi: practică, ritm rapid, rezultate concrete”, explică Mădălina Hodorog, fondatoarea programului.

Până în prezent, peste 1.500 de tineri au trecut prin această experiență.

Abonează-te la newsletterul PozitiVești

Cum arată, concret, programul

FUTURE Manager pune accent pe învățarea prin practică. Participanții lucrează pe studii de caz reale din companii, iau parte la simulări de interviuri, explorează direcții de carieră și rezolvă provocări de business.

În același timp, au acces direct la manageri, specialiști HR și lideri din organizații, de la care primesc feedback real și înțeleg mai bine ce caută angajatorii. Programul devine astfel un spațiu în care își pot testa abilitățile și își pot dezvolta competențe de leadership și management, într-un context relevant pentru piața actuală.

Programul este gândit flexibil, astfel încât fiecare participant își poate personaliza parcursul. Include:

  • sesiuni de training #FărăPowerPoint și întâlniri fizice în București, Constanța, Cluj-Napoca și Timișoara
  • webinarii 100% practice
  • sesiuni de mentorat
  • feedback individual pe CV
  • acces la oportunități de angajare

În plus, participanții pot aprofunda teme de orientare profesională și dezvoltare personală prin platforma online cu resurse gratuite FUTURE Manager.

Programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 26 de ani care vor să își clarifice direcția profesională și să facă primii pași spre roluri de leadership. Înscrierea este gratuită și se face pe: www.eduspace.ro/futuremanager.

Despre FUTURE Manager și Eduspace

FUTURE Manager se află la a treia ediție și este dezvoltat de Eduspace, în colaborare cu echipa McDonald’s în România. Programul a fost premiat în cadrul Galei Employer Branding Award, unde a obținut locul I pentru implicarea în comunitate.

Eduspace creează programe educaționale centrate pe practică, dedicate tinerilor și adulților interesați de dezvoltare personală și profesională. Până acum, peste 13.000 de tineri, profesori și profesioniști au participat la inițiativele lor.

Portofoliul include programe precum FUTURE, FUTURE Student, FUTURE Manager, Conferința Eduspace, dar și proiecte dedicate școlilor sau stagii de practică și voluntariat.

fotografie de la o ediție anterioară de FUTURE Manager

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești