Vlad Dumitrescu este un fotograf îndrăgostit de România, iar asta se vede din fiecare cadru care romantizează traiul simplu de la țară. De mic, a cutreierat dealuri, sate și orașe, trăind bucuria de a cunoaște oameni și de le asculta poveștile. Pentru Vlad, fotografia este modul în care ține aproape frumusețea și autenticitatea României, oferind celor care privesc o parte din trăirile și emoțiile lui.
Poza este făcută în satul Holbav din județul Brașov și spune povestea unei vieți simple, trăită frumos în ritmul anotimpurilor, în comuniune cu natura și animalele. Fiecare zi are rostul ei, între treburile din gospodărie și micile bucurii pe care le găsesc în lucrurile mărunte – un răsărit frumos, mirosul de iarbă proaspăt cosită sau cântecul păsărilor. Deși viața la țară nu este ușoară, iar fragilitatea bătrâneții se simte tot mai mult, locuitorii din sat trăiesc cu o liniște și o mulțumire greu de găsit în altă parte.