Sunt Adela Moldovan, psihoterapeut de aproape 20 de ani și terapeut de cuplu specializat de aproape 10 ani. În activitatea mea profesională văd zilnic oameni aflați în conflict. Oameni care suferă și care văd cauza suferinței lor în celălalt. Oameni care își doresc să fie fericiți, dar nu pot „din cauza celuilalt”. Oameni care vin în cabinet cu intenția de a-l face pe celălalt să facă ceva. O parte încearcă să convingă, să sperie, să implore, să amenințe cealaltă parte, să facă ceea ce „trebuie” făcut. Din perspectiva proprie.
Știți ce se întâmplă însă cu cuplurile care trec prin asta și rămân blocați în acest eu versus tu? În acest conflict, această bătălie pentru binele comun, bine comun pentru care însă „eu” știu mai bine decât „tu”? Nimic nu se schimbă în bine, eventual în rău. Știți de ce? Pentru că:
- Atunci când cineva încearcă să convingă și face asta cu multă vervă creează în spațiul relațional dintre sine și celălalt nesiguranță. Știți ce face nesiguranța? Ne blochează în tipare inconștiente, tipare reactive care doar ne țin în viață până trece pericolul. Tipare care nu ne permit să ne îndeplinim nevoile prin răspunsuri conștiente și soluții eficiente. Pur și simplu mintea nu poate accesa aceste funcții atunci când e sub asalt.
- Nesiguranța nu ne permite să vedem ceva esențial: pe NOI. Ceea ce avem în comun, ceea ce ne dorim amândoi, umanitatea noastră împărtășită, visele, speranțele, ceea ce ne-a legat și ne-a atras. Nesiguranța ne pune niște ochelari în care TU ești dușmanul meu și eu trebuie să mă apăr de tine. Sau TU ești victima inconștientă și EU trebuie să te salvez. Observați că subiectul este eu / tu și NOI nu prea apare în discurs atunci când ne certăm?
- Nu poți face pe nimeni să facă nimic. Mintea umană manifestă automat rezistență la orice vine forțat. Dacă vrei ca cineva să facă ceva îl inviți să coopereze cu tine. Dacă faci asta cu siguranță, deschidere și încredere ai șanse să obții acea cooperare. Dacă faci asta cu vehemență, amenințare, șantaj creezi pericol și nesiguranță. Cooperarea devine imposibilă în aceste condiții.
- În paralel cu disperarea crește deznădejdea. Pentru că nu se schimbă nimic și pentru că nu îl poți face pe celălalt să facă ce vrei tu, te blochezi în frustrare și disperare și nu mai vezi ce poți face TU, nu cealaltă parte. Celălalt devine cauza tuturor relelor, iar tu victima neputincioasă.
De la eu versus tu la noi – Cum reconstruim relațiile și comunitățile
Cum depăsește un cuplu acest moment? Învățând să îl vadă pe NOI. Să observe, cu ochii minții, spațiul dintre ei, relația ca și cum ar fi o țesătură vie care se creează zilnic în funcție de ce punem fiecare dintre noi acolo. Și dacă ne dorim liniște ce e de făcut?
Să încep EU prin a pune liniște, apoi să îți solicit ție să pui liniște. Puneți în loc de liniște orice. Focusul e nevoie să se schimbe de la celălalt la sine. De la a învinovăți și a-i explica celuilalt ce nu face bine, la a ne observa cu responsabilitate și a ne gândi: oare eu cum contribui la ce se întâmplă între noi și nu îmi place? Sigur, e nevoie să facem amândoi asta, însă cineva trebuie să înceapă. Și să continue, zi de zi. Așa reconstruiesc cuplurile siguranța, încrederea.
Așa încep să vadă că dincolo de eu și tu, există un NOI. Un noi care suferă atunci când EU nu te văd pe tine și nu las loc de NOI. Când cuplurile încep să vadă spațiul dintre ei și „văd” cum contribuie fiecare la crearea nesiguranței și încep să își schimbe contribuția, atunci apar schimbări semnificative. Atunci apare speranța, bucuria și fericirea.
Ceea ce se întâmplă în cuplu se întâmplă și în comunitate. De câte ori ne polarizăm în două tabere (noi versus ei) pierdem din vedere spațiul dintre noi, toți. Toți suntem conectați și afectați în egală măsură de elementele macrosociale ale vieții noastre. Că o tabără vede cauzele și soluțiile în ceva și cealaltă în altceva e firesc. Că asta duce apoi la conflict și la polarizare e blocajul în care ne găsim ca societate de atâtea ori.
Orice tabără „învinsă” la un moment dat mai târziu, când va avea ocazia. Orice grup marginalizat va riposta la un moment dat și va afecta siguranța grupului majoritar care și-a impus voința și soluția corectă prin conflict, fără să repare apoi conflictul și relația. Fără să restabilească siguranța pentru TOȚI și să includă pe toți în soluțiile găsite. Fără să asculte și să fac loc pentru toate „taberele”.
Suntem, la nivel social, un „cuplu” aflat într-un veșnic conflict. Într-o veșnică luare de poziție în care urmărim fiecare, cu vehemență, să ne dovedim dreptatea. Și în acest proces distrugem siguranța pentru noi, toți, indiferent cine are dreptate și cine câștigă. Pentru că nu vedem relația, spațiul dintre noi. Nu vedem că nu putem fi unii bine și alții rău. Unii câștigători și alții învinși. Pentru că atâta timp cât suntem polarizați și înverșunați nu avem siguranță. Iar fără siguranță, nu suntem bine, în oricare dintre tabere ne-am afla.
Avem nevoie, la nivel social, să învățăm să lucrăm la relația noastră, la spațiul dintre noi, cu responsabilitate. Să ne construim o relație solidă unii cu alții. Să construim siguranță în loc să menținem un veșnic conflict. Să ne ascultăm în loc să ne convingem. Să ne implicăm, în loc să judecăm cine e vinovat. Să ne vedem puterea, responsabilitatea și greșelile proprii. Și să ne asumăm răspunderea pentru ele. Zi de zi. Doar așa ne vom schimba cu adevărat viața. Fiecare, pornind de la relațiile din viața sa.
