Autenticitatea are sursa în familiaritate. Iar familiaritatea este o stare la care ajungi după multă practică. Iar practică înseamnă trei lucruri: antrenament, cantonament, meciuri în picioare.
Să le luăm pe rând.
Ce înseamnă autenticitate, am zis în articolele anterioare din această secțiune. Reiau doar ca să nu dai click, vorba aia:
Autenticitatea este abilitatea de a-ți spune propria poveste în așa fel încât să îți placă și ție și celorlalți.
Cum ziceam, nu ai cum să fii cu adevărat autentic/ă dacă nu ești familiarizat/ă cu mindsetul autenticității. Ceea ce este greu de făcut. Sau, cum zicea Brâncuși, a face lucruri nu este greu, a te pune în starea de a vrea să faci lucruri este greu. Familiaritatea cu propria-ți autenticitate, cum o văd eu, înseamnă capacitatea de a fi autentic/ă fără scremeri (pardon my french). Fără să te forțezi. Fără să pară o corvoadă.
Nu de alta, dar dacă te spetești când îți spui propria poveste, nu prea are cum să îți placă nici ție, nici celorlalți. De unde și lipsa de autenticitate.
Cum ajungem la această mult dorită familiaritate? Doar prin practică. Multă practică. Am văzut la unii ceva de genul „am avut o revelație”. Care le-a schimbat, ca prin magie, viața. Nu cred în așa ceva. Deloc. Nu cred în epifanii care îți schimbă viața. Dar cred cu tărie în epifanii care, revenind la ce zicea Brâncuși, te pun în starea de a vrea să începi să îți schimbi viața. Asta-i altceva. Cu totul și cu totul altceva. Și presupune practică. Multă practică.
Istoria mea personală a însemnat foarte multă practică. Am avut mare noroc (acum înțeleg asta, retrospectiv) că am făcut sport de performanță în tinerețe. Care m-a ajutat nu doar să înțeleg fenomenala importanță a echipei din jurul tău, dar să realizez că tu, ca parte a echipei, ai o responsabilitate imensă să performezi bine. Pentru că doar așa poate funcționa echipa, când toți componenții ei dau ce au mai bun în ei.
Și am mai învățat un lucru: ca să dai ce ai mai bun, ai nevoie de antrenament, cantonament și meciuri în picioare. Cei trei piloni extrem de importanți care îți oferă practică. Multă practică.
Cum te antrenezi pentru autenticitate? Ca la orice antrenament. Câte flotări poți să faci acum? 5? 10? 15? Dacă te pun să faci 50 nu reușești, este? Dar dacă te antrenezi zi de zi câteva luni, îți dau în scris la notar că o să reușești. Așa este și cu autenticitatea. Dacă te antrenezi zi de zi să fii mai autentic/ă, la un moment dat o să reușești. Mai exact ce înseamnă antrenamentul ăsta, putem vorbi, dacă vrei (dă-mi un mail pe cristi@strongpoint.ro). Că e mult de povestit. Și, mai ales, este un antrenament personalizat. Foarte personalizat. Dar îți zic doar atât deocamdată: este vorba despre cercurile concentrice ale existenței noastre. Pe care trebuie să le luăm pe rând. Începând de la cele mai îndepărtate. Nu, cum greșesc cei mai mulți, de la cele mai apropiate…
Cumva la fel se întâmplă și în cantonamente. Doar că acolo standardele sunt mai înalte. Acolo se face diferența dintre cei care o să prindă prima echipă și cei care o să mai stea o tură. În cantonament se vede cine are potențial de leader și cine de follower. Dar cine decide toate acestea? Antrenorul, desigur. De aceea e recomandat să ai un antrenor pentru autenticitate. Pentru că el poate vedea dacă și când ești pregătit/ă de joc și te poate băga cu adevărat în meci, zicându-ți și cum să joci. Dacă nu ai antrenor (ceea ce îți recomand), studiază un pic efectul Hawthorne. Care, pe scurt, zice așa: oamenii tind să lucreze mai bine dacă se simt observați. Antrenorul este cel mai mare observator pe care poți să îl ai. Căci poate interveni să te ajute să te miști mai cu talent. Dacă nu ai antrenor, trebuie să te ții tu sub observație. Ceea ce pentru unii este foarte dificil, știu…
Cât despre meciurile autenticității, îți zic doar atât: campionatul în care se joacă este piața reputațională. În care extrem de multe branduri personale (care nu sunt altceva decât „caroseria” autenticității interioare) se luptă pe atenția celorlalți.
Există autenticitatea în afara celorlalți? Există validare pentru autenticitatea noastră doar în sinele nostru? Sau avem nevoie mereu de validarea exterioară? Întrebări foarte bune. La care vom răspunde într-un articol viitor din această prea-frumoasă secțiune.
Aia zic.
