Deja îți spui acum: Ce, crezi că e așa simplu să-ți schimbi părerea despre sine? Ai dreptate, nu e. Dar stai cu mine 5 minute și spune-mi la final dacă ți se pare că este imposibil.
Cu toții avem frici bune și frici rele, nesiguranțe care ne fac mai precauți și nesiguranțe care ne blochează evoluția, credințe care ne țin în loc și credințe pe care le adoptăm pe parcurs ca să trăim mai liberi, în papucii noștri. Avem valori care ne sunt înrădăcinate din copilărie și altele pe care le vedem la alții și le facem ale noastre, ca să putem crește.
Sigur, peisajul informațional este tot mai aglomerat: curente de psihologie, filosofie, life coaching sau mentorat, și astfel devine din ce în ce mai greu să faci diferența între ce te ajută și ce ar trebui să lași în urmă. Mai mult decât atât, odată ce ai făcut diferența și ai luat o decizie de schimbare, greul abia atunci începe: schimbi obiceiurile care schimbă comportamentele și atitudinile, ușor-ușor se scriu alte canale neuronale și te transformi în ceea ce îți doreai.
Vestea bună? Se poate. Dacă ai o motivație suficient de puternică.
Întâlnesc des, în sala de curs sau în sesiunile 1:1 de mentorat, clienți care, atunci când vorbim despre ce îi blochează, îmi spun: frica de ridicol, frica de a dezamăgi, frica de a te face de râs sau de a fi refuzat și, astfel, invalidat. Știu, teoria spune că nu ar trebui să ne pese atât de mult de părerea celorlalți, dacă noi avem o părere suficient de bună despre noi și dacă ne acceptăm așa cum suntem (și dacă exersăm iubirea de sine).
Doar că sunt de acord cu tine: nu e așa ușor să schimbi asta. Și m-am gândit să te inspir dându-ți câteva exemple din viața mea. Cred cu tărie că oricine își poate îmbunătăți părerea despre sine și că asta îți dă mai multă încredere în tine și în cei din jurul tău, și mai mult curaj de a trăi aliniat cu tine și cu valorile tale.
Până la urmă, “fericirea este luxul de a-ți trăi valorile”
– am citit asta undeva și mi-a plăcut mult. Cu o singură condiție: să ai curajul să acționezi, să faci un prim pas, să te expui la frică și să fii ok cu faptul că nu o să-ți iasă bine din prima.
Acum aș vrea să te gândești la acel lucru pe care ți-ai dori să-l faci, dar care îți aduce un nod în gât. Poate e ceva ce te atrage de mult, dar de fiecare dată când te gândești serios la el, îți vine în cap gândul ăla: „E imposibil, nu e pentru mine”. Cum ar fi dacă, în loc să-l alungi, l-ai folosi ca punct de plecare?
Pentru mine, primul punct de plecare a fost transformarea mea ca public speaker: de la cineva care avea un nod în gât când trebuia să se prezinte în fața unei săli, în papucii de participant, la cineva care azi livrează traininguri și prezentări cu public numeros, într-o manieră convingătoare, interactivă și amuzantă uneori.
Nu am făcut mare lucru prima oară: m-am prezentat și am livrat scurte informații de 5-10 minute către publicul meu și am avut susținerea și ghidajul unui mentor foarte bun. Apoi am crescut progresiv doza de disconfort și, astfel, și zona de confort – până când, într-un an, am ajuns să țin un curs întreg, singur. Și peste ceva timp, prezentări cu un public numeros.
Nu te uita la mine acum – e o muncă de 9 ani acolo. Concentrează-te pe primul pas mic: în prima sesiune de curs, m-am ridicat și am spus câteva cuvinte despre mine. Atât. Crezi că poți să faci și tu asta? Eu sunt sigur că poți.
A doua poveste e despre latura mea artistică (inexistentă, credeam eu):
A unui om care a vorbit toată viața despre vânzări, bani, comisioane, business. Am mers la lecții de desen cu fii`mea, pentru ea că își dorea, acum mai bine de un an. Văzând că nu am ce face în cele aproape 3 ore, am zis să încerc și eu să desenez. Evident, părerea proastă despre sinele meu își punea iarăși amprenta: eu știam că nu am nici un pic de talent.
Doar că profesorul avea altă părere și, ușor-ușor, am ajuns să mi-o schimb și eu pe a mea. Chiar și acum zic cu jumătate de gură „Da, un pic” atunci când răspund la exclamația cuiva care vede desenele: „Băi, tu chiar ai talent!”. Ce cred însă este că am un profesor foarte bun care m-a încurajat fără să exagereze și a ajuns să-mi spună la un moment dat: „Te-ai lămurit acum că oricine poate să învețe să deseneze bine?”
Ce a contat? Primul pas: prima schiță pe care am să o las aici. Care nu era nici pe departe ceea ce trebuia să fie, dar era ceva ce putea fi îmbunătățit. Crezi că poți să faci și tu asta? Eu sunt sigur că poți.
A treia este legată de cum mă simt acum pe scenă la teatru de improvizație față de cum mă simțeam acum un an. Mult, mult mai relaxat și am început să mă bucur mai intens de scene, de colegii de scenă, de reacția publicului.
La fel, ce m-a ajutat foarte mult: primul pas și un profesor bun. Acum, astea sunt doar câteva exemple și nu vreau să transform povestea asta într-una motivațională pentru că motivația ta nu poate să vină de la altul și, implicit, nici de la mine prin articolul ăsta. Mai degrabă, am vrut să împărtășesc cu tine cele 4 elemente care m-au ajutat să capăt mai multă încredere în mine, cine știe poate te inspiră și pe tine:
- 1. O movație puternică de schimbare;
- 2. Acțiunea: primul pas;
- 3. Un proces bun: profesor + feedback + disciplina și obiceiuri;
- 4. Bucuria auto-evaluării și observarea progresului.
Curaj și bucurie în tot ceea ce faci!
***
Dacă rezonezi cu aceste idei și vrei să descoperi mai multe despre cum să negociezi autentic, vino alături de noi la Spor Leadership Camp, între 8-11 mai, în Breb. Radu Glonț va fi acolo, împreună cu alți patru traineri extraordinari, pregătit să îți arate cum să transformi fricile în conversații care contează. Pentru mai multe detalii, click aici.
