Cumva, am ajuns să ne trăim viețile într-o cursă continuă după „mai mult”.
Mai multe lucruri, mai multe experiențe, mai multe reușite.
Și prea rar ne oprim să vedem care e realitatea. Să vedem dacă într-adevăr avem nevoie de tot ce vrem. Sau dacă este cu adevărat nevoie sau doar simpla dorință.
Ipotetic, deși nedemonstrat direct, nu ai nevoie decât de 50-60% din ceea ce îți dorești.
Astea sunt necesitățile reale. Restul este zgomot.
Și nu are impact decât în zona de ego, de vanitate.
Uite, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Princeton (Kahneman & Deaton) arată că, după un anumit prag, venitul suplimentar nu mai crește nivelul de fericire.
Și că dincolo de aceasta limita fină, cam alergăm în exces după opțiuni de care nu avem nevoie.
Când de fapt cheia împlinirii stă în optimizare, nu în acumulare.
Din nefericire, consumerismul a modelat societatea să creadă că succesul vine din volum. Și ne aruncăm în mai multe proiecte, mai multe întâlniri, mai multe ore muncite, mai multe achiziții, mai multe destinații.
Imaginează-ți o intersecție, cu multe opțiuni de parcurs, către multe destinații. Una mai sclipitoare că alta. Azi, suntem modelați să ne dorim să călătorim peste tot. Să parcurgem fiecare șosea din intersecția aia. Să „acoperim” cât mai mult teren. Să ajungem cât mai repede. Să vedem cât mai mult.
Uitând cumva că de fapt esență sta în călătorie, nu în destinație.
Nu e fundamental greșit. Căci în spate e un substrat psihologic, transmis din generație în generație.
O speță de siguranță, de supraviețuire. Care însă undeva de-a lungul evoluției a fost reinterpretată. Și „mai mult” a început să îl eclipseze pe „mai bine”.
Așa am ajuns că în viteza acumulării să pierdem parțial din vedere calitatea a ceea ce facem.
E doar o ipoteza. Care cred însă că se verifica în viața fiecăruia dintre noi. Ipoteză care, dacă o duci în sfera business-ului însă, constați că se probează și aici.
Am ajuns să ne concentrăm pe volum, să ne trezim obosiți, dezorientați și deseori să ne îndepărtăm de performanță. Când progresul real nu vine din a adăuga continuu, ci din a rafina, a prioritiza și a face mai bine ce contează cu adevărat. Iar asta schimbă complet regulile jocului.
Iluzia lui „mai mult”
O simpla întrebare este câți manageri au impresia că productivitatea echipei crește odată cu numărul de taskuri, ore sau obiective bifate? Răspunsul des întâlnit, și am întrebat mulți manageri, este prea mulți. Încă trăim într-o cultură care valorifică volumul, în loc să măsoare rezultatele.
Dacă oamenii sunt ocupați, înseamnă că sunt eficienți.
Dacă au multe livrabile, înseamnă că performează.
Dar ce se întâmplă, de fapt?
Oamenii ajung să lucreze din inerție, să alerge pe pilot automat, să se concentreze pe bifat, nu pe construit. Cea mai periculoasă consecință?
Se epuizează, ajung la burnout.
Își pierd motivația, entuziasmul, dorința de a face lucrurile bine.
Pentru că în momentul în care ai prea multe de făcut, calitatea este primul lucru care suferă.
Iar fără calitate, nu există progres sustenabil.
Să luăm programul de lucru al unui om oarecare. Ipotetic, este angajat pentru opt ore. Dar realist, cele opt ore nu se respectă niciodată. Indiferent dacă e pe cartelă de intrare sau nu.
Un om care muncește efectiv cinci ore este extrem de productiv. Pentru că în programul de lucru mai ai o pauză de masă pe care o iei cu un sfert de oră înainte, mai intri în vorbă cu un coleg, mai sună telefonul, soția are o problemă și așa mai departe.
E viață și ni se întâmplă tuturor. Și e o naivitate să crezi că un angajat muncește opt ore în fiecare zi.
Aici, rolul tău că manager este să te uiți la orele care ți-au rămas și să îți dai seama cum poți să le faci mai bune. Asta înseamnă că într-un fel sau altul trebuie să redefineșți modul de lucru. Despre asta este “mai bine” vs “mai mult”.
Puterea lui „mai bine”
Cumva, trebuie să te oprești puțin și să privești mai atent. Și să încerci să înțelegi tensiunea asta.
În spate ai o constantă, care te poate ajuta: performanța reală nu vine din cantitate, ci din calitate.
Mai toți cred că am văzut cum alegerea de a prioritiza execuția bine făcută, în detrimentul volumului, poate avea un impact major. Și știm că un lucru bine făcut valorează mai mult decât zece lucruri făcute pe fugă. Iar această filozofie schimbă complet modul în care lucrăm și livrăm valoare.
Uite, în lumea comunicării un art director care creează 1-2 vizualuri excepționale într-o săptămână aduce mai multă valoare decât unul care livrează zece mediocre.
Iar un copywriter care vine cu un concept memorabil poate schimba percepții. În timp ce zece idei „ok” se vor pierde în zgomotul și aglomerația pieței.
Un strateg care gândește o soluție clară și simplă, bine conturată, urmărind un obiectiv și pornind dintr-o tensiune reala de consumator… face mai mult decât unul care vine cu un plan complicat, plin de bullet points fără substanță.
Iar exemplele pot continua…
Și nu este doar despre business ci și despre fiecare dintr noi. Despre satisfacție și evoluție.
Pentru că satisfacția profesională nu vine din volumul de muncă, ci din sentimentul de progres și impact.
Teoria autodeterminării, formulată de Deci și Ryan, demonstrează că autonomia, competența și relațiile sociale sunt factori cheie ai motivației. Oamenii sunt mai motivați și mai performanți când simt că ceea ce fac contează, nu când sunt copleșiți de volume imposibile de muncă. Lecția pe care o ignoră majoritatea liderilor.
Multe companii cad în capcana lui „mai mult”. Se grăbesc să angajeze mai mulți oameni, dar nu investesc în dezvoltarea lor. Își bombardează echipele cu taskuri și reguli, dar uită să le ofere libertate să gândească. Apoi se miră că angajații sunt demotivați și că, în loc de progres, apare haosul organizat.
Leadershipul adevărat nu înseamnă să împingi oamenii să facă mai mult, ci să creezi un context în care să poată face mai bine. Să le oferi claritate, autonomie și încredere. Doar așa poți construi o echipă performantă și capabilă să inoveze.
Confundăm „mai bine” cu „mai mult”?
Pe de altă parte, în viața de zi cu zi, realist vorbind, rareori vrem mai mult, nu mai bine. Vrem să ne îmbrăcăm mai bine. Vrem o mașină mai bună. Vrem să mâncăm calitativ. Și practic, viața noastră este definită de mai bine.
Sociologic, din nefericire pentru noi, deși alegem preponderent mai bine, de fiecare dată când verbalizăm folosim „mai mult”. Ne spunem nouă că „vreau mai mult de la viață”.
Dar în esență, faptele noastre arată, de fapt, că vrem mai bine, nu mai mult. E calitativ, nu cantitativ.
Calitatea câștigă pe termen lung
În business, „mai bine, nu mai mult” înseamnă să ai conștiința lucrului bine făcut, nu mediocru.
Și cred că este momentul să ieșim din mediocritate și să realizăm că un produs făcut mai bine poate să coste mai mult. Iar pe termen lung calitatea îți aduce un câștig mai mare decât cantitatea.
E doar matematică aici, dar trebuie să o iei în seama.
În loc să alergi să iei fiecare client care îți iese în cale, mai bine îți alegi partenerii potriviți.
În loc să-ți îndeși agenda cu întâlniri, mai bine ai una singură, dar cu un obiectiv clar.
În loc să lansezi zece produse într-un an, mai bine creezi unul care face diferența.
Progresul vine din concentrare, nu din dispersie.
Și în final, contează impactul, nu volumul.
Calitatea, nu cantitatea. Sensul, nu statisticile.
Pentru că performanța autentică, durabilă, vine din a face mai bine, nu mai mult.
Referinte:
Daniel Kahneman & Angus Deaton / High income improves evaluation of life but not emotional well-being – Princeton
Barry Schwartz / The Paradox of Choice – How too many options and excessive accumulation lead to anxiety, not satisfaction.
Richard Easterlin / Easterlin Paradox – In the long run, an increase in material well-being does not equate to a proportional increase in happiness.
Paradoxuri:
Parkinson’s Law / Work expands to fill the time available for its completion.” If you have ten tasks in a day, you will spread them out throughout the day. If you have three, you will do them better and more efficiently.
Hick’s Law / The more options we have, the harder it is to make decisions and the less satisfied we are with our choices. This also explains why „more” leads to mental exhaustion.
The Diminishing Returns Principle / At some point, the extra effort no longer brings the desired results. After a certain limit, the volume decreases efficiency.
The Paradox of Choice / Having too many options makes us unhappy and paralyzes our decisions.
