Mierea de iarbă neagră este un dar al naturii. Cu o culoare caldă, de chihlimbar, și o aromă intensă, această miere este apreciată nu doar pentru gust, ci și pentru proprietățile sale benefice – de la susținerea sănătății sistemului nervos și a rinichilor, până la efectele antioxidante, antiseptice și beneficiile pentru persoanele anemice. Iarba neagră, sau Calluna vulgaris, este o plantă decorativă din familia Ericaceae, cu flori delicate de culoare mov, ce înfloresc în perioada 15 iulie – 15 septembrie. Această plantă perenă se regăsește în flora spontană de munte, la altitudini de 1000–1500 m. În România, ea poate fi întâlnită doar în Munții Apuseni, unde formează covoare naturale ce încântă privirea. Bogată în nectar, dar pretențioasă, oferă albinelor doar o fereastră scurtă de cules, în condiții meteorologice favorabile, transformând mierea produsă din această plantă într-un adevărat tezaur apicol. Prețul este de 38* lei pentru un borcan de 400 de grame.
Runky’s Bees este o mică stupină locală, unde pasiunea pentru albine și respectul pentru natură se îmbină armonios. Produsele sunt 100% naturale, realizate cu grijă și răbdare, pentru a oferi doar ce e mai bun. Fiecare borcan este rezultatul unei munci dedicate, albinelor fiindu-le oferite condițiile ideale pentru a produce o miere de calitate.
*Prețul e valabil la data publicării acestui articol, dar poate varia în timp. Verifică-l pe site-ul producătorului pentru actualizări.
