Nu părăsiți zona de confort!

Mă îndeamnă motivaționalii să-mi părăsesc zona de confort de parcă o vor eliberată cât mai curând posibil să construiască în locul ei niște duplexuri pe care să le dea în chirie de Untold. O gașcă întreagă de străini de pe internet mă freacă la icre să ies din zona de confort de parcă e plină de rechini care o să-mi mănânce timpul, nervii și buca stângă dacă mai băltesc mult prin ea. 

Ca un meniu de nuntă stricat, chestia îmi miroase rău în mai multe feluri:

În primul rând, e greșită semantic. Plecarea din zona de confort te obligă să cauți intenționat disconfortul. Ceea ce… de ce ai face asta? De ce să-ți fie rău când poate să-ți fie bine? De ce să vrei anxietate când ai tihnă? De ce să vrei zile de luni când ai doar sâmbete și duminici?

Pe de o parte, gândirea asta se poate dovedi a fi limitativă și îți poate frâna dezvoltarea personală. Ajungem imediat și acolo. 

Pe de altă parte, confortul e chestia aia pe care oamenii o caută din cele mai vechi timpuri, pentru că de aia au inventat focul și salteaua de paie, ca să fie peștera mai confortabilă. Și apoi au inventat roata, fotoliul de plajă și pantofii cu talpă de spumă, toate pentru a-și spori confortul. Deci confortul e bun. 

În al doilea rând, și cel mai important, mantra mesianică a mulțimii motivaționale e greșită (și potențial toxică) pentru că ignoră complet faptul că starea de flow se obține doar vâslind domol prin apele liniștite ale confortului. Nu prăvălindu-te cu caiacul printre stânci, vârtejuri și cascade. 

Într-un fel, străinii care te insultă pe net când ai păreri despre filme, burgeri sau impozite, recomandându-ți să te rezumi la ceea ce știi mai bine, sunt mai aproape de a-ți face un bine decât acei guru ai productivității care îți spun să te arunci cu ochii închiși în zone necartografiate personal sau profesional.

Starea de flow, apropo, e aia în care lucrezi cel mai bine, gândești cel mai bine, te simți cel mai bine și toate astea rezultă într-o eficiență sporită, o creativitate desăvârșită, o productivitate nemaipomenită și acea satisfacție mult dorită pe care o vrei de la jobul sau viața ta. E stare în care totul „curge” bine, de la sine. 

Până aici am enormă dreptate pentru că am ocolit cu eleganță principala problemă a rămânerii în zona de confort profesional. Și anume faptul că noi, oamenii, nu ne naștem cu una. Trebuie să o găsim pentru că ne obligă părinții, circumstanțele, foamea sau orgoliul. Așa că ne străduim să găsim o zonă în care să putem munci ceva, orice. O zonă care, la început, e foarte mică. Și care, pe parcurs, se extinde.

Eu, după facultate, nu știam să fac nimic. Profesional vorbind. Zona mea de confort era scrisul de glume pe Facebook. O zonă minusculă și marginală, dar plăcută. O zonă comună pe care am mărit-o și am personalizat-o încet, exersând.  

Când am fost chemat să scriu glume pentru televiziune, am extins puțin zona, dar fără să o părăsesc. Mai târziu, am scris sketch-uri pentru internet. Din nou, aveam adresa de serviciu în aceeași zonă, a scrisului de chestii amuzante. 

Și pentru că am făcut umor pentru publicul larg al internetului, am încercat să fac umor și pentru publicul mai restrâns al clubului de comedie. Care, din nou, era în aceeași zonă, a glumei. Scrisul de copy pentru campanii de marketing era în aceeași zonă. Scrisul de replici comice pentru film, tot acolo. Scrisul de newslettere ierbosofice, ai ghicit. Aceeași zonă. 

În concluzie, scopul nu e să pleci din zona de confort, ci s-o extinzi cât de mult posibil. Pentru că în ea poți să te desfășori cel mai bine. Asta conform experienței mele profesionale. Care poate fi considerată, într-un fel, o mare glumă.