Ieri m-am îmbătat pe lumină dintr-un singur Aperol Spritz homemade și am plâns cu sughițuri la scena aia din Shrek 2 în care Fiona spune că tot ce-și dorește vreodată o prințesă e să trăiască fericită până la adânci bătrâneți alături de căpcăunul ei. Mai nou, prințesele au învățat să fie modeste și să-și dorească lucruri puține pentru că au văzut ce-a pățit Diana după ce și-a dorit mai multe.
Replica Fionei mi-a provocat manifestări emoționale total nemasculine pentru că, în străfundurile tenebroase ale sufletului meu, sunt un mic și adorabil căpcăun. Și pentru că mi-am sculptat cariera din materialul dur al clientului (și mi-am transformat mecanismele de coping în sursă de venit), acum căpcăunez la modul profesionist și acesta este jobul meu full-time.
Mă rog, aproape full-time, că de aia îmi permit să beau cocktailuri ziua și să mă uit la desene animate în loc să fac ce fac adulții la ora aia (ședințe? rapoarte? profit?). Și nu, nu e deloc trist și problematic să bei alcool singur acasă. E semn de maximă încredere în propriile puteri, autocunoaștere și capacitate sporită de planning și previziune, pentru că trebuie să ai mereu cuburi de gheață și niște prosecco proaspăt pus la rece.
Căpcăuneala profesionistă e o stare generală de-a fi diferit de ceilalți, dar într-un mod util și distractiv care contribuie creativ la avansarea narațiunii. În același timp, căpcăuneala profesionistă e o chestie pe care tocmai ce-am inventat-o sub influența filmului văzut ieri și a termenului limită pe care mi l-am impus pentru terminarea acestui text, deci e un concept fluid și imprevizibil, că habar n-am unde o să duc ideea asta.
Dar forțez mai departe analogia shrekiană și declar căpcăunismul ca fiind un exercițiu mintal extraordinar de util pentru toate creaturile care își duc existența în orice tărâm de basm. E bine să fii altfel, e bine să te diferențiezi de gloată, e bine să înoți împotriva curentului atâta timp cât îți dai seama că vorbesc în figuri de stil și nu încerci să o faci la propriu. Nici măcar David Popovici, cel mai bun înotător de care am auzit eu vreodată, nu înoată împotriva curentului, ci se lasă purtat de fluxul mainstream către mașini inutil de scumpe.
Căpcăunul vede dincolo de vrăjeală, cred că asta încerc să zic. Căpcăunul nu e impresionat de farmecele superficiale ale regalității. Căpcăunul e un hater constructiv care știe ce vrea și știe cum s-o obțină și, în cel mai căpcăunesc stil posibil, asta încerc fac și eu. Să văd dincolo de aparențe, să nu mă las păcălit de filtrele aplicate realității, să mă bălăcesc confortabil în mlaștina existenței, să construiesc o lumânare parfumată din ceara pe care o scot din urechi după ce aud despre toate grozăviile care s-au întâmplat azi în lume.
Privește dincolo de basm. Găsește ceva amuzant în noroiul zilei. Împrietenește-te cu un măgar. Îndrăgostește-te de o căpcăună. Acestea ar fi sfaturile mele și consider că sunt foarte calificat să recomand acest fel de-a fi pentru că ieri m-am uitat la animații vechi sub influența unui alcool portocaliu. Dar și pentru că scriu umor de vreo paișpe ani și sunt printre puținii oameni din țară care pot împleti într-un text coerent și comic referințe culturale precum Shrek, David Popovici și Victor Frankl. Apropo de asta, ar trebui să explic titlul.
Eu caut constant nonsensul vieții pentru că scriu comedie și, așa cum a constatat și Kierkegaard (pe care nu l-am citit) înaintea mea, umorul reiese din conflict, din incongruențe, din chestii care se bat cap în cap. De asta am scris atâtea glume de umplutură într-o rubrică de sfaturi serioase, pentru că îmi mai trebuiau niște sute de cuvinte pe lângă acel ”fii altfel” ca să arate textul a text.
Deci, fii altfel, dar fii altfel într-un fel constructiv care contribuie la binele comun, muncește la asta mulți ani, zi de zi, mai puțin în zilele în care îți aloci timp ție pentru că ți se face poftă de cocktail & chill, caută amuzantul în orice lucru grav și fii serios în orice demers, inclusiv în cel umoristic.
Dacă faci toate astea, poți să ajungi ca mine. Ceea ce, sincer, nu recomand, deci…
