România găzduiește în premieră o mare competiție internațională de vinuri

Concours Mondial de Bruxelles – unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaționale de vinuri – își va desfășura ediția din 2025, dedicată vinurilor roze, la Constanța, în inima regiunii viticole Dobrogea. Evenimentul va avea loc între 28 și 30 martie 2025, marcând o etapă importantă pentru promovarea vinurilor românești pe scena internațională.

Este pentru prima dată când un concurs de asemenea amploare și notorietate alege țara noastră ca destinație, oferind vinurilor locale o platformă globală de promovare. Este o oportunitate excelentă pentru România de a-și consolida poziția pe harta mondială a vinurilor de calitate. 

Sursa fotografiei: concoursmondial.com

„Organizarea CMB Rose Wines Session poate să reprezinte un prim pas în construcţia unui brand de ţară cu ajutorul vinului, acesta fiind unul dintre puţinele produse care poartă în ADN-ul său informaţii despre istoria, cultura, economia şi tradiţia locului său de naştere.

Juraţii invitaţi să acorde medalii vinurilor participante, specialişti, comunicatori şi jurnalişti de vinuri, achizitori sau importatori de vinuri vor vizita câteva crame dobrogene, vor degusta vinuri româneşti şi vor savura gastronomia dobrogeană. Aceştia vor deveni automat ambasadori ai regiunii, comunicând Dobrogea şi implicit România pe canalele lor de comunicare”, a declarat Valentin Ceafalău, organizator.

Cum se va desfășura competiția? 

Ediția din 2025 păstrează rigorile și standardele concursurilor anterioare, inclusiv degustările în orb, care garantează anonimatul total al probelor. Evaluările vor fi realizate de comisii mixte, formate din cinci sau șase jurați atent selectați, conform celor mai înalte standarde din industrie. De asemenea, acestora li se oferă posibilitatea să se calibreze înainte de fiecare sesiune de degustare şi vinurile sunt împărțite în serii cât mai omogene. În plus, pentru calculul rezultatelor, dar şi pentru analizarea consistenţei modului de jurizare, Concours Mondial de Bruxelles colaborează cu Institutul de Statistică din Louvain, Belgia

Juriul internaţional este invitat, pe lângă punctajul acordat, să îşi exprime şi părerile personale despre fiecare probă în parte printr-o notă de degustare. Aceste păreri vor fi ulterior analizate cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, pentru a crea şi un profil „calitativ” al fiecărui vin participant, demersul fiind primul la nivel mondial folosit la o asemenea dimensiune.

Comentariile şi notele de degustare vor fi analizate de Winespace, un program special realizat pentru a înţelege şi interpreta termenii de specialitate şi pentru a crea un „profil aromatico-gustativ” care să completeze evaluarea clasică (cea realizată pe scala celor 100 de puncte). În timpul celor trei zile, în urma analizării vinurilor roze înscrise, vor fi generate aproximativ 9.000 de note de degustare (un vin fiind analizat în medie de 5 degustători).

Înscrierea probelor poate fi făcută online pe pagina oficială concoursmondial.com, termenul limită pentru înscrierea vinurilor în competiție fiind 3 martie 2025.

Reprezentanții României în juriul competiției

România va fi reprezentată în juriu de Marina Samoilă, Marinela Ardelean, Otilia Chiriță, Diana Pavelescu, Sergiu Nedelea, Cosmin Popescu, Horia Hasnaș, Liviu Grigorică, Răzvan Macici, Cosmin Tudoran și Cătălin Păduraru.

Jurații competiției vor vizita mai multe crame din Dobrogea, unde vor degusta vinurile locale și preparatele specifice gastronomiei regionale, ceea ce constituie o excelentă oportunitate de promovare pentru regiunea viticolă Dobrogea și orașul Constanța.

Concursul Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor.

Pentru concurs, sunt selectați în mod riguros juraţi de renume, recunoscuţi la nivel internaţional pentru capacitatea lor de a evalua vinurile. Aceştia sunt achizitori şi furnizori internaţionali, vinificatori, somelieri, jurnalişti, scriitori şi critici de specialitate în domeniul vinului, cercetători şi reprezentanţi ai organizaţiilor din industrie.

Știm cât de mult bine pot face veștile bune și exemplele pozitive, așa că îți aducem săptămânal în centrul atenției modelele de performanță, Încredere și Inspirație din România Performantă.

Ajută-ne și tu, spunându-ne: ce om, companie, produs sau serviciu din România crezi că este remarcabil? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm?

Distribuie

Spune ce crezi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletterul PozitiVești