Se spun multe despre generația tânără, de cele mai multe ori într-o notă negativă, de parcă toți cei săriți de 30-35 de ani găsesc pe noptieră, într-o dimineață ploioasă, un bilețel care le spune că o să le răsară iar soarele pe stradă dacă se plâng de tineret. Fascinant cum dintr-o generație perfectă au putut să iasă așa „bestii” zăbăuge și iresponsabile. Cine a greșit aici și cine să strângă?
Dacă se poate dezbate mult și bine cu privire la ce o să facă/nu o să facă tânăra generație, un lucru e cert: următorii vor schimba cu siguranță fața țării în materie de înțelegere și acceptare a problemelor care țin de sănătatea mintală. Trăim ultimii ani ai unei dominații care să ștampileze cu încredere Dunning-Krugeriană că neînțelesul e dovadă de „alint”, că unde nu se poate impune forța e „răsfăț” și că nu se poate lucra cu anumiți oameni din motive de „bizarerie”. „Bătaia ruptă din Rai” devine subiect de terapie, nu de reamintire a unor metode care n-au dat roade.
Așa debranșați de la valorile ancestrale cum sunt acuzați constant, tinerii zilelor noastre pun tot mai des mâna pe materiale (cărți, video, podcast-uri) care dezbat probleme care țin de sănătatea mintală, în timp ce o vocal și rigidă parte a părinților lor țin cu dinții de vechi interpretări și stigme. Tinerii testează cu mai mult curaj apele terapiei. Ce decalaj incredibil se află sub același acoperiș, acolo unde o problemă mintală este și „moft” și „ceva serios ce trebuie discutat cu un profesionist”.
E și normal să se întâmple acest decalaj, nu? A accepta, înțelege, discuta despre probleme mintale înseamnă a discuta despre ce ai provocat, ce ai întreținut, ce ai amplificat. Au cei mari destule vini pe cap, nu vor s-o mai care și pe asta. Doare prea adânc să accepți că din genele, ori educația ta, a ieșit ceva ce nu stă locului. Tipul ăsta de gândire trebuie să apară din tinerețe, din acceptarea potențialului haos pe care riști să-l provoci și pe care cu modestie trebuie să-l repari. Mă entuziasmez când aud tineri care-și pun problema că ar putea să-și greșească copiii. Înseamnă că-s conștienți de propria putere și că, inevitabil, vor să învețe. Înaintașii ne-au crescut cum au știut și „uite că n-am mai murit”.
Tehnologia răpește energia și atenția copiilor, cu toate că și cei mai bătrâni stau absorbiți de magia TikTok-ului cu aceeași pasivitate, dar e cu mult mai prezent interesul pentru sănătate mintală din tabăra tânără. Când cu aroganță strigă faptul că nu se văd lucrând într-un mediu toxic doar „de dragul” de a avea un job exprimă (printre altele) și grija pentru propria sănătate mintală. Opinie care parcă pune sare pe rană unei generații care aproape și-a consumat întreaga viață pontând într-un singur loc, indiferent de calitatea acestuia. Pare că dorința de a alege pentru liniștea minții e semn de pretențiozitate nerecunoscătoare. Unde unii văd „nesimțire pe burta goală” eu văd oameni care vor ajunge, inevitabil, să facă ce le place și poate să nu-și verse amarul și frustrarea în glorioase manifestări, „așa be’ oamenii buni, de sâmbătă până luni”.
Când tinerii de azi nu mai vor relații toxice spun că nu mai acceptă „răul cel mai mic”, că au răbdare, „testează terenul” până e pe sufletul și liniștea lor, cu toate că totul pare (și sună) promiscuu, indecis, imatur. Dar ce și de câte ori poate să iasă bine dacă te arunci cu capul înainte? Prea multe cupluri bătrâne și nefericite dau sfaturi de anduranță emoțională celor care știu mult mai bine ce înseamnă fericirea. Și nu, pofta nu vine mâncând.
Tinerii de azi știu să vorbească altfel cu persoanele cu autism, inventează mai multe spații și activități colaborative la care sunt invitați și cei cu afecțiuni mintale. Când eu eram elev și student aveam „ciudați” și „nebuni” în clasă și în cancelarie. Astăzi copiii au colegi și profesori care sunt „bipolari”, „maniaci”, „depresivi” ș.a.m.d.. Chiar dacă uneori aceste etichete sunt aplicate prea ușor, naiv și din înaltul a trei broșuri de psihologie citite, tot e un pas.
Mă entuziasmează teribil gândul că vine o generație care o să șteargă cu buretele jenanta expresie
„așa sunt eu, cine mă place n-are decât să mă accepte așa!”
