Provocare: scrie „Academia de Prim Ajutor” pe Google și uită-te la recenziile lăsate de oameni: peste 1000 de review-uri din întreaga țară, aproape toate de 5 stele. Într-o țară în care suntem obișnuiți să intrăm pe internet doar ca să reclamăm, e aproape nefiresc să vezi atâția oameni spunând același lucru: „Mi-aș fi dorit să fac cursul ăsta mai devreme”.
Totul a început în 2020, când doi medici rezidenți, Paul Oargă și bunul său prieten și coleg Mihai Oprea, au pornit Academia de Prim Ajutor cu un obiectiv simplu: să îi învețe pe oamenii obișnuiți cum să salveze vieți. Astăzi, Academia are o echipă de 77 de oameni, organizează cursuri în toată țara și a construit o comunitate uriașă online. Paul are peste 123.000 de abonați pe YouTube, iar proiectul Academia 280.000 de urmăritori pe TikTok și 217 000 pe Facebook și Instagram. Zeci de mii de oameni care urmăresc constant conținut medical educațional explicat simplu, clar și captivant.
Dincolo de camere, algoritmi și social media, Paul este medic de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) la Medicover și medic pe ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) la UPU-SMURD Alba Iulia. A obținut titlul de Fellow al The College of Anesthesiologists of Ireland și diploma europeană de anestezie EDAIC, continuând în paralel gărzile, intervențiile și munca din spitale. În interviul de mai jos vorbește despre cum construiești un proiect medical credibil în România, de ce „oamenii curajoși sunt oameni obișnuiți” și despre obiectivul care îl motivează cel mai tare: „până în 2035 niciun elev din România să nu termine școala fără să știe primul ajutor.”
Paul, ai trecut de la adrenalina din UPU și de pe ambulanță la rolul de antreprenor în educație. Care a fost momentul în care ai realizat că poți salva multe vieți și învățându-i pe alții cum să o facă?
Am o abordare pragmatică în viață. Medicina nu mai e demult doar despre salvarea de vieți. Este despre a face viața oamenilor mai bună. Deci responsabilitatea și competențele medicilor trebuie să fie și mai mari. Nu mai e suficient să salvezi. Trebui să și îmbunătățești. Eu mă concentrez să fac viața oamenilor mai bună, a celor din jurul meu și bineînțeles și a mea. Îmi plac lucrurile “scalabile”, decizii bune care să aibă un impact pe cât mai mulți oameni.
Am avut de ales între a fi foarte bun pe un singur domeniu, sau a mă situa în prima treime în ierarhia mai multora, ceea ce, cred eu, creează unicitate. Prioritar pentru mine este să fiu un medic mai bun, mai performant, mai citit, mai experimentat, fie că vorbim la spital sau pe ambulanță, dar am început să-mi dezvolt și alte lucruri: abilitatea de a interacționa mai bine cu oamenii, economie și marketing, creativitate. Bineînțeles, pacienților mei nu le pasă decât de prima parte și e perfect rezonabil. Ea e baza pe care-mi clădesc orice ascensiune profesională.
Cum s-a schimbat „Dr. Paul Oargă” de când a trebuit să învețe nu doar protocoale medicale, ci și marketing, vânzări și managementul unei echipe?
Am descoperit că vreau să mă axez pe 3 lucruri în viața mea profesională: știință (aici intră „doctorul” din mine, care vrea să știe cât mai multe, să facă, să trateze, să meargă să intervină în situații dificile, să cunoască fiziologie, farmacologie, fizică și tot ce ține de meseria asta complexă), educație și antreprenoriat, exact în această ordine.
Prin educație mă refer la creșterea alfabetizării medicale în România, începând cu primul ajutor, dar nu mă limitez doar la asta. Îmi place să explic, să vorbesc despre lucrurile la care sunt bun și îmi place rolul de „dascăl”, precum îmi place și cel de student. Aici se îmbină multă creativitate care se continuă în antreprenoriat.
Sunt adeptul filozofiei că avem de învățat în fiecare zi. Sunt privilegiat să pot îmbina toate aceste domenii, dar de mic mi-a plăcut să știu câte puțin din fiecare.
Care a fost pragul de cursanți sau cifra de afaceri care ți-a confirmat că modelul Academiei este unul valid și că românii sunt dispuși să investească în siguranța lor?
Dintr-o perspectivă pur antreprenorială e de înțeles să te uiți doar la cifre, dar trebuie să recunosc că pentru mine e secundar. Avantajul principal este că nu depindem de veniturile din cursurile de prim ajutor și asta ne oferă independență pe mai multe planuri. O bună parte din venituri sunt oricum folosite pentru dezvoltarea mai departe a proiectului. Evident, nimănui nu-i place să investească la infinit timp și energie fără să fie remunerat, mai ales când devii responsabili și de alții, nu doar de tine. Revenind, mi-am dat seama că este o nevoie reală, prin cazurile pe care le aveam pe ambulanță.
În urma apelului 112, eram trimiși la cazuri în care martorii nu interveneau, ci așteptau pur și simplu sosirea ambulanței, indiferent de gravitatea cazului. Am auzit prea multe „oare aș mai fi putut face ceva?”.
Am văzut suferință și sentimente de neputință. Am fost convins că dacă oamenii din comunitate ar avea un minim de pregătire în prim ajutor, mulți oameni ar avea o șansă în plus. Și aici chiar vorbim de diferență între viață și moarte. Înainte de Academia de Prim Ajutor, făceam cursuri și proiecte cu cei de la SMURD Cluj. Acolo am văzut prima oară validat modelul pe care ne-am dorit să-l perfecționăm, să ne impunem viziunea și să fim direct responsabili de succesul sau eșecul acestuia.
Multă lume se teme să intervină de frică să nu facă rău. Cum a reușit Academia de Prim Ajutor să „împacheteze” informația medicală astfel încât să devină prietenoasă și să dea curaj oamenilor obișnuiți?
Oamenii curajoși SUNT oameni obișnuiți. Și invers. Curajul nu e ceva caracteristică supranaturală. Am văzut suficiente exemple. Deschiderea de a interveni într-o situație de urgență este prezentă, aș îndrăzni să zic, în majoritatea oamenilor. Problema este că de multe ori este acoperită de frica de a nu face rău, care nu este una nefondată.
Și în medicină avem un principiu „primum non nocere” = în primul rând să nu faci rău. Mi-am dat seama împreună cu colegul și prietenul meu, celălalt cofondator, Mihai Oprea, că de fapt pe lângă informația validată științific și de calitate, e important ambalajul în care o livrezi: să fie digerabil, fără jargon medical, cât mai simplu.
În 2019 dintr-o întâmplare fericită, mă împrieteneam și cu Mircea Popa, cunoscut mai mult ca „Mircea Bravo”. De la el am învățat să abordez mai bine problemele reale ale oamenilor, la firul ierbii și să mă pun mai bine în pielea lor: Ce frici au? De unde frica de medici, dar de spitale? De intervenții chirurgicale? Ce mituri există?
Mi-am adus aminte că și eu, copil fiind, chiar cu mamă asistentă medicală și așteptând-o pe holuri să mergem acasă, îmi era frică de orice însemna spital, operație, chirurgie șamd. Și uite așa am ajuns să abordăm probleme medicale cotidiene pe care oamenii le au. Avem tendința cu toții de a trăi în „bula noastră”. Așa-i și cu doctorii. Noi am reușit cu succes să ieșim și să explorăm ce se află în afara ei.
Care a fost cea mai mare barieră pe care ai întâlnit-o când ai încercat să transformi o misiune civică într-un model de business sustenabil în România?
Una din barierele pe care le-am avut încă de la început a fost mentalitatea colectivă de „cursurile de prim ajutor trebuie să fie gratuite”. Însă fără fonduri, fără investiții, cine să stea sute-mii de ore să pregătească cursuri, curriculă, programe, conținut media? Cine și de ce să popularizeze primul ajutor și educația medicală? Cine plătește manechinele, echipamentele, sediile de lucru, instructorii de prim ajutor?
Majoritatea oamenilor cu care colaborăm sunt profesioniști, medici, asistenți medicali, paramedici cu gărzi, mulți lucrează full-time meserii foarte grele și au timp „liber” foarte puțin. În plus, au și multe ore de voluntariat în trecut la activ. E greu să convingi oamenii, fără a-i remunera corespunzător. Dar asta am învățat foarte repede: lucruri gratuite, bune și profesioniste, care să supraviețuiască în timp, sunt greu de realizat.
Multe proiecte cu potențial au stagnat sau chiar s-au stins prin prisma „gratuității”. Plus că majoritatea oamenilor nu apreciază lucrurile gratis și tind să le ia de-a gata. Cu asta ne-am luptat încă de la început și deși s-au mai rărit, tot mai avem câte un comentariu „da cursurile astea sunt pe bani?”. Bineînțeles, căutăm constant finanțări, redirecționăm o bună parte din resursele noastre către componenta socială a proiectului: cursuri gratuite de prim ajutor în școli.
Cât de mult a contat autenticitatea ta ca medic în construirea încrederii pe care o au astăzi mii de cursanți în brandul vostru?
Eu și colegul meu Mihai ne-am stors zile și nopți planificând cum să prezentăm proiectul cât mai autentic și plăcut vizual, pe de-o parte, dar și să creăm o mișcare, o comunitate de colegi și oameni care vor să facă bine. Așa că echipa din spate e cea care adaugă mult la autenticitatea proiectului.
Atât eu cât și Mihai suntem mai particulari, să zicem așa. Eu pot să spun că foarte des mă lovesc de două tipuri de relații cu oamenii din jur: oameni care mă plac foarte mult și cu care rezonez foarte bine și alții care pur și simplu mă detestă orice-aș face. Din prima categorie sunt mai mulți. Și cred că asta ajută tot ceea ce ține de mine, Academia de Prim Ajutor sau canalul meu personal de youtube „Dr. Paul Oargă”.
De ceva timp lucrăm pe echipe: avem instructori, echipă de marketing, social media, quality-assurance și resurse umane. Toți uniți în același scop.
Spune-mi o poveste care te-a inspirat despre un cursant care a aplicat ce a învățat la Academie.
Sincer? Una din poveștile care m-a inspirat foarte tare a fost un băiat pe nume Petru, care vine constant la cursurile noastre de 3 ani, încă de când avea 11 ani. I-am și oferit un tricou cu Academia de Prim Ajutor, special făcut pentru el. Ziceam mai sus că nu e vorba doar de a salva vieți în mod direct. Este despre a oferi o deschidere, o altă perspectivă, despre educația care indiferent de ce formă ia, îți oferă oportunități.
Și asta cred cu foarte mare tărie: educația (medicală) este cea care reușește să ne salveze până la urmă. Petru, cel mai probabil va deveni medic cândva. Nu vom știi niciodată cât de mult am contribuit în decizia lui, la fel cum nu vom știi câte vieți va salva peste 10-20 ani.
Cursurile pe care le facem au un impact în toate direcțiile, după cum se vede, chiar și pentru noi. Suntem obligați să devenim mai buni. Nu te poți afișa în fața oamenilor fără să mai citești o dată ghidurile, să te pui la punct cu noile protocoale, să-ți exersezi dicția, postura și tot ce este nevoie să fii un bun lector.
Cum vezi viitorul instruirii în prim ajutor? Vom ajunge să învățăm manevre de resuscitare în VR sau prin simulări cu AI?
Noi deja am creat un agent AI care te asistă cu primul ajutor, în cadrul aplicației HelpMe. E încă la început dar cum ne place să zicem „work in progress”. În cadrul „companiei” noastre am început și să folosim Claude în automatizarea unor sarcini repetitive pe care eu și colegii mei le avem. Suntem pro inovație.
În același timp, cred că pentru succesul nostru este important să definim ce funcționează ACUM, să fim foarte buni la asta și abia apoi să inovăm. Nu poți să începi direct cu inovarea fără să ai o bază solidă cu ce este eficient și testat. În acest moment prezentările powerpoint bine făcute, un curs bine structurat și un instructor cu experiență practică și carismă oferă o experiență de învățare din care oamenii ies cu zâmbetul pe buze.
În medicina de urgență vezi multe momente grele. Cum reușești să-ți păstrezi optimismul și să transmiți acea energie constructivă echipei și cursanților tăi?
Cred că oamenii sunt flexibili și fiecare din noi are o capacitate extraordinara de adaptare. Asta se întâmplă și cu noi. După 12 ani de gărzi pe ambulanță, sunt puține lucruri care mă șochează, dar asta nu înseamnă că nu mă afectează.
Știu că fiecare medic din domeniul de urgență, fie el chirurg, urgentist, anestezist sau intensivist, pune o presiune mare pe el și pe reușita cazului său. Realizez că lucrăm cu oameni, empatizez cu suferința lor, dar nu o las să ajungă la mine, pentru ca nu e în beneficiul niciunei părți.
Am avut cazuri în care nu am reușit să mai salvăm pacienții si te face să te gândești dacă mai puteai face ceva, dacă ai făcut totul bine, dacă ți-a scăpat ceva? Recunosc, nu e ușor. E important să previi burnoutul, sa recunoști momentele când ai nevoie de o pauză, să vorbești deschis cu cei apropiați și să ai grijă de tine: mâncare bună, mișcare, prieteni și familie. Acestea sunt câteva lucruri pe care nu le neglijez și la care lucrez activ.
Îmi place foarte mult munca în echipă, să colaborez cu oameni pentru același scop. Sunt și o fire competitivă, îmi place sportul și probabil și de acolo „mi se trage”. Cursurile noastre, pe lângă că sunt utile și practice, au și o componentă de „entertainment” pe care o livrăm oamenilor. De ce să nu te simți bine, să râzi puțin, să te destinzi atunci când faci un curs de prim ajutor? Avem o multitudine de povești frumoase, chiar amuzante, din viața noastră medicală de zi cu zi.
Care este „Everestul”(următorul mare obiectiv) pe care vrei să îl cucerești în educația medicală din România?
Proiectul are 4 piloni: educațional, social, comercial și medical. Avem pe fiecare câte un obiectiv major:
- Pentru cel educațional, vrem să creștem rata de alfabetizare medicală prin abordarea subiectelor importante, pe care considerăm că toată lumea trebuie sa le cunoască. Aici intră și conținutul online, de tip scurt sau lung, postări și o prezența majoră în tot ce înseamnă social media. Principalii indicatori sunt cei cunoscuți: vizualizări, shareuri, urmăritori, afișări etc.
- Pentru cel social, unde am început predarea de cursuri gratuite în școală este ca până in 2035 sa avem o curricula de prim ajutor aprobată de Ministerul Educației și niciun elev să nu iasă din școală fără să cunoască primul ajutor. Am început deja să construim o divizie de voluntari, marea lor majoritate fiind studenți la medicină.
- Pentru cel comercial avem parteneriate cu firme și companii unde mergem și ținem cursuri pentru angajați. De multe ori ele devin adevarate activități de team building, unde prin simulări de cazuri si situații de urgentă ajutăm oamenii să lucreze mai eficient unii cu alții, să comunice și să se formeze ca echipe.
- Nu în ultimul rând, cel medical își propune creșterea nivelului de pregătire a personalului medical din spitalele, clinicile și unitățile medicale și dentare din România. Instruim medicii și asistenții medicali în tehnici de resuscitare avansată pentru a putea interveni corect în urgențe majore ce se pot întâmpla pe orice secție până la sosirea echipelor de resuscitare. Tot aici, lucrând cu oameni specializați pe domenii bine definite (ATI, urgențe, cardiologie, pediatrie etc.) vrem să dezvoltăm cursuri bazate pe expertiza lor, astfel încât instructorii să depășească bariera de instructor de prim ajutor și să-și folosească abilitățile de predare și în formarea altor categorii mai specializate de personal. Acești piloni se îmbină unii cu alții și poate fi greu să-i separi dar avem o direcție pe fiecare din ei.
Unul dintre cele mai vizionate clipuri postate de Paul:
Iar dacă citești și comentariile, o să înțelegi ce impact uriaș are un medic care își face meseria cu pasiune și dedicare:
Paul are acum 32 de ani și a realizat toate astea până acum. Nu singur, ci împreună cu oameni importanți din viața lui. Peste câțiva ani, poate vom reveni la acest medic pasionat și îl vom întreba din nou „de sănătate”. Până atunci însă, urmăriți-l peste tot, căci face o treabă excelentă, de tipul „jos pălăria!”.
Surse foto: arhiva personală a lui Paul și pagina de Facebook Academia de Prim Ajutor
