La circa 100 de km de Cluj, pe traseul spectaculos al Transapusenei, Iulian Petruț, un tânăr localnic din comuna Ponor, județul Alba, a construit în Munții Apuseni una dintre cele mai frumoase și neașteptate destinații din România, un loc cu cafea de specialitate, ridicat în mare parte cu propriile mâini. S-a întors acasă după facultate cu un plan simplu: să construiască ceva frumos acolo unde cei mai mulți au plecat. A deschis în 2025, primul sezon a funcționat, iar pentru 2026 pregătește și un meniu de mâncare. Povestea completă, în interviul de mai jos.
***
Am pornit din Cluj spre Transapuseana într-o dimineață caldă de aprilie.
Dacă nu ai auzit încă, Transapuseana este drumul județean din Alba care leagă municipiul Aiud de zona Abrud. Peste 70 de kilometri de serpentine care străbat Munții Trascău, pe care îi descoperi încet, curbă după curbă. Urci din valea Mureșului și la fiecare viraj dai ba peste o pădure veche, ba peste priveliști spre văi și chei, cum sunt Cheile Mănăstirii. Treci prin sate răsfirate, specifice Munților Apuseni și pe lângă gospodării cu șuri de paie construite pe culmi unde nu ți-ai închipuit vreodată că pot să locuiască oameni. La un moment dat am fost nevoiți să ocolim o turmă de vaci care traversau șoseaua să ajungă la pășunat. O imagine pentru care probabil că un francez sau un danez ar plăti bani mulți să o vadă.
La vreo oră și jumătate de Cluj, pe marginea drumului am observat un panou discret pe care scria „Vatra Apuseni – loc de tihnă”. Am parcat mașina și am descoperit ceva greu de descris în cuvinte: o construcție circulară, de un alb imaculat, cu geamuri mari și cu acoperiș masiv placat cu țiglă veche. Pare că a crescut din munte pentru a oferi o panoramă de 360 de grade asupra stâncilor din jur.
Înăuntru ne întâmpină ceva și mai neașteptat. Un sunet specific, inconfundabil pentru cei care îl cunosc, cel al unui espressor care extrage esența unei cafele de specialitate. Vedem imediat, pe tejghea, sursa zgomotului: un aparat de cafea La Marzocco, care pare cu totul rupt din peisaj. Cunoscătorii știu ca aceste aparate sunt gama de vârf în lumea cafelei. Un fel de Ferrari. Le găsești de obicei în cafenele de specialitate din Cluj sau București, nu într-un sat de munte din Apuseni.
Omul din spatele aparatului are 33 de ani, îl cheamă Iulian Petruț, s-a născut aici, în comuna Ponor, și a construit tot ce se vede în jur, în mare parte cu propriile mâini. Nu e prima oară când face asta, la 3 kilometri mai jos a construit Casa Bunicilor, o locație de cazare pe care a ridicat-o la fel, din convingerea că merită să rămâi acasă și să construiești ceva frumos acolo unde alții au ales să plece. Alături de el este Alina Boian, partenera lui, alături de care întâmpină oaspeții la Vatra Apuseni. Am profitat de faptul că i-am prins mai liberi și am încercat să le descoperim povestea.
Iulian, ești la bază inginer USAMV, fermier, om care înțelege pământul și animalele. Cum ai ajuns să construiești o destinație premium în vârf de munte?
După facultate, m-am întors în satul unde am crescut cu gândul că aici vreau să trăiesc, să aduc în actualitate unele valori și aspecte din lumea satului, să le adaptez prezentului și să ajut la prosperitatea locului natal. M-am întors cu obiectivul de a face un loc mai bun, de a promova zona, de a demonstra că se poate reuși și se poate duce o viață frumoasă chiar și într-un sat uitat de lume.
În același timp, se construia drumul Transapuseana și am început să văd oportunitate în domeniul turismului. Am realizat că locul ăsta nu e valoros doar pentru noi, ci poate deveni o destinație pentru oameni care caută locuri pitorești, deconectare de agitația urbană, experiențe autentice.
În anul 2020 am început Casa Bunicilor, unde în decurs de doi ani au fost finalizate ambele căsuțe. Aceasta m-a ajutat foarte mult să câștig experiență în domeniul turismului.
Apoi am început să-mi strâng resursele necesare pentru a-mi îndeplini visul numit „Vatra”. Proiectul Vatra a fost început în anul 2025, iar în vara anului trecut am întâmpinat primii oaspeți.
Ambiția și încăpățânarea sunt caracteristici care mă definesc. Odată ce am început un proiect, toata atenția, energia și timpul meu sunt îndreptate spre a-l finaliza cât mai repede.
Stăm în fața acestei construcții și nu știm exact cum să o numim. Nu e pensiune, nu e cafenea, nu e restaurant. Ai ales să-i spui „loc de tihnă”. Ce vrei să simtă omul care ajunge aici?
Vatra, pentru noi, pleacă de la ideea vetrei satului, locul unde se adunau oamenii, unde stăteau împreună, unde timpul parcă avea alt ritm. Aici e locul unde timpul are răbdare, păstrând legătura profundă cu natura.
Mi-aș dori ca omul care ajunge aici să simtă liniște, să stea, să vorbească, să fie prezent, fără grabă.
Cât a durat să construiești acest loc? Și cât costă să ridici ceva de genul ăsta în vârf de munte?
Tot procesul a durat aproximativ un an, de la fundație până la prima cafea servită. Legat de costuri, îmi este destul de greu sa fac o estimare.
Ceea ce vă pot este ca în mare măsură eu am construit acest loc, economisind destul de mulți bani ceea ce mi-a permis sa finalizez proiectul. Știm cu toții că manopera este foarte scumpă, mai ales pentru astfel de proiecte care necesita o atenție sporită.
Va dau un exemplu, țigla veche de pe acoperiș a costat puțin, însă a fost multă muncă pentru a pune zeci de mii de bucăți. Practic, am investit nu doar bani, ci foarte multă muncă, timp și energie.
Multe dintre lucrurile pe care le-am făcut nu le mai făcusem până atunci, însă dacă îți dorești ceva cu adevărat, te implici, muncești, Dumnezeu te ajută și lucrurile îți ies, poate chiar, mai bine decât ți-ai propus.
Pentru mine, Vatra nu e doar o construcție, e rezultatul unui an de muncă dusă până la capăt plus anii din spate cu eșecuri și experiențe fără de care nu aș fi ajuns aici.
Barul este din lemn e vechi, lucrat excelent, cu siguranță are o poveste interesantă.
Lemnul folosit pentru construcția barului este dintr-o șură veche, mai exact „Șura lui Filuta” care s-a dărâmat și am reușit să mai salvez un perete. Din spusele bătrânilor, acest lemn are peste 100 de ani, se și vede pe el trecerea timpului.
Mă bucur că am reușit să salvez lemnul și să-i dau o altă utilitate.
La fel am făcut și cu alte elemente, inclusiv acoperișul, care e realizat din țiglă veche, cum spuneam.
Am încercat, pe cât posibil să lucrez ca materiale vechi, recondiționate, specifice arhitecturii locului.
Cineva care știe cafea și intră prima dată aici rămâne blocat când vede espressorul. Un La Marzocco în vârf de munte, în Apuseni, nu e ceva la care te aștepți. Cum a ajuns aici?
Alina Boian: Eu am fost cea pasionată de cafeaua de specialitate de la început și, în timp, l-am atras și pe Iulian în direcția asta. În momentul în care am ajuns la partea de cafea și băuturi, nu concepeam ca un loc făcut cu atâta grijă și implicare să nu ofere ceva de calitate.
Prin intermediul unor prieteni am ajuns să colaborăm cu Olivo Coffee Culture și de acolo lucrurile au început să prindă contur.
Noi eram pasionați de cafeaua de specialitate, dar niciunul dintre noi nu mai lucrase efectiv în domeniu. Am învățat de la zero cu ajutorul unor specialiști în acest domeniu, dar după ce am rămas singuri a trebuit să încercăm în fiecare zi să fim mai buni, să ne îmbunătățim.
La Marzocco a fost primul pas serios în direcția asta. Poate pare neașteptat ca într-un vârf de munte să găsești cafea de specialitate.
La început a fost greu, eram stângaci, nu eram siguri pe noi, dar am învățat pe parcurs. După un an, putem spune că am evoluat mult.
Chiar vorbeam zilele astea despre prima cafea vândută și cum sunt cele de acum, e o diferență foarte mare.
Și cred că asta spune tot: una dintre valorile care ne-au ghidat de la început a fost calitatea și încercăm să o respectăm în fiecare zi.
Vara trecută a fost primul sezon. Care a fost momentul în care ați simțit că locul ăsta funcționează cu adevărat? Care au fost cele mai apreciate produse?
Nu aveam așteptări când am început. De fapt, nu ne doream mulți clienți pentru a învăța să gestionăm problemele care pot apărea pe parcurs. Nici nu am investit în promovare, așa că nu știam cum va reacționa lumea.
Cred că momentul în care am simțit cu adevărat că locul funcționează a fost atunci când oamenii pur și simplu nu mai aveau loc la mese.
Pe moment, eram în priză, focusați pe comenzi, pe organizare, pe oameni. Dar la finalul zilei, când trăgeam linie, realizam câți oameni ne-au trecut pragul și eram pur și simplu recunoscători.
Un alt moment important a fost când am început să vedem aceiași oameni revenind. Atunci am simțit că facem lucrurile bine. Și, în timp, am reușit să creăm niște conexiuni foarte faine cu mulți dintre ei.
Ca băuturi, una dintre cele mai apreciate a fost limonada cu zmeură, o facem din fruct natural și cred că tocmai simplitatea și autenticitatea au fost apreciate.
Ce se schimbă la Vatra Apuseni în acest an? Am înțeles că vine și mâncarea?
Anul acesta ne simțim mai pregătiți, pentru că avem deja experiența primului sezon în spate.
Acum am început să lucrăm la bucătărie, un domeniu complet nou pentru noi. Cumva, simțim că o luăm din nou de la zero, dar e un proces care ne motivează.
Ne dorim să introducem câteva preparate simple, făcute după rețete vechi din preparate locale. Am pregătit spațiul și acum suntem în etapa de testare a rețetelor, încercăm să găsim exact varianta care ni se potrivește.
La început am fost entuziasmați, însă pe parcurs am rămas dezamăgiți pentru că nu găsim oameni cu care să lucrăm. Aici chiar va fi o adevărată provocare.
Transapuseana a schimbat zona. Iulian, tu ai pariat pe drumul ăsta înainte să fie gata. Oferi deja cazare la Casa Bunicilor, la 3 kilometri de aici. De ce ar veni turiștii pe aici și cum i-ai convinge să vină?
Transapuseana a schimbat mult zona și a adus mai multă vizibilitate, chiar cateva familii s-au și mutat în localitate.
Cred că oamenii vin aici pentru liniște, pentru autenticitatea și sălbaticia locului. Nu e un loc aglomerat sau comercial și nici nu ne dorim să devină.
Nu încercăm să convingem pe nimeni să vină la noi, cei care rezonează cu locul revin și, de cele mai multe ori, aduc și alți oameni.
Pot spune că e o zonă pitorească, autentică datorită arhitecturii vechi pe care o mai păstrează casele și șurile în care oamenii își adăposteau animalele, acoperite cu paie care încă mai rezistă în urma trecerii timpului. Sunt chiar pe cale de dispariție, unele fiind afectate de trecerea anilor.
Pe de altă parte, în zonă sunt Cheile Râmețului, Cheile Geogelui, Vânătările Ponorului, Biserica de Lemn din Geogel, cele două mănăstiri din muntele Ponorului, precum și numeroasele culmi îți oferă priveliști uimitoare. Locuri care trebuie văzute, descoperite.
***
Am plecat de la Vatra Apuseni cu un flat white în mână și cu senzația aceea rară că ai descoperit ceva înainte ca toată lumea să știe de el.
Pe Transapuseana, la întoarcere, totul arăta la fel: aceleași păduri, aceleași șuri de paie, aceleași vaci care nu se grăbesc nicăieri. Dar ceva era diferit față de dimineață. Știam acum că aici, în inima Munților Apuseni, un tânăr de 33 de ani din Ponor a ales să rămână acasă când toți plecau, să construiască cu mâinile lui și să ducă un La Marzocco pe un vârf de munte, unde nimeni nu se aștepta. Să ne arate, încă o dată, că omul chiar sfințește locul.
Iulian și Alina nu au construit doar o afacere. Au construit o destinație turistică, un loc care atrage oameni ca un magnet. Așa se face turism de calitate.
Sursa fotografiei de copertă: Ovidiu Domsa Photography
