Băimăreanul Traian Tuș este unul dintre tinerii care ne arată că excelența nu se rezumă doar la realizări academice sau medalii, ci mai ales la valorile după care ne ghidăm și la modul în care privim lucrurile. Integritatea, implicarea și gândirea sănătoasă sunt pilonii principali care trec dincolo de activitatea sa de președinte al Societății de Fizică de la Colegiul Hertford al Universității Oxford și de student și reprezintă o parte importantă a caracterului său.
Motivația sa izvorăște din dorința puternică de a lupta pentru bine, de a pune umărul la treabă și „de a rămâne rezilient indiferent de circumstanțe”. Învățăm de la Traian că numai împreună putem construi unitatea de care avem nevoie pentru a depăși orice ce ne iese în cale și că, în fond, imprevizibilitatea are farmecul ei – acela de a da sens vieții.
La numai 20 de ani, Traian face parte din boardul de conducere al Oxford Romanian Society și din această toamnă este cetățean de onoare al municipiului Baia Mare. De-a lungul timpului, a câștigat numeroase olimpiade internaționale, a publicat o carte în care abordează diversele scenarii apocaliptice științifice și a creat un curs dedicat celor pasionați de astronomie.
Traian, ai fost ales președinte al Societății de Fizică de la Colegiul Hertford (Oxford) după doar un an de studiu. Ce crezi că te-a diferențiat?
– La Oxford există o împărțire pe colegii, mai degrabă administrativă. Societatea de Fizică la care sunt președinte ține de colegiul din care fac parte. Este compusă din studenți, doctoranzi, cercetători, profesori, tutori și alumni și are o istorie de peste 30 de ani, dar abia în ultimii ani a început să prindă formă, să organizeze diferite evenimente care-i aduc împreună pe toți cei care au legătură cu domeniul fizicii. Scopul nostru este să organizăm cât mai multe evenimente, să menținem legătura între toți cei implicați în domeniu și să creăm oportunități care să ne ajute pe noi și pe cei dornici să colaboreze.
Ca președinte al societății de fizică am responsabilități diverse. Coordonarea activităților nu este ușoară, mai ales într-un mediu studențesc puternic în care așteptările sunt foarte mari. Primesc ajutor de la colegii mei, care sunt la fel de motivați.
Ce m-a diferențiat? E greu de spus, pentru că aici fiecare este special în felul lui, dar în același timp nimeni nu este cu adevărat special. Îți dai seama că bunătatea, implicarea și alte calități personale contează mai mult decât realizările. Determinarea de a aduce o schimbare pozitivă în Societatea de Fizică, care în ultimii ani nu a fost atât de activă pe cât ne-am dorit, a fost principalul motiv al alegerii mele ca președinte. Este un efort de echipă, iar rolul președintelui este să dea un exemplu, să arate că se poate și să dea startul. Știi cum se spune, dacă vrei schimbare, fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în jurul tău.
De ce Oxford și nu altă universitate?
– Am ajuns să aleg Universitatea din Oxford pentru că e unul dintre puținele locuri din lume unde mi-aș fi putut cultiva pasiunea pentru fizică și unde m-aș fi putut dezvolta în continuare în domeniu. Pe lângă reputația de cea mai bună universitate din lume, am fost atras de modul în care este abordată pregătirea studenților, de oportunitățile pe care le oferă și de cum îmbină studiul în viața de student. De asemenea, Universitatea din Oxford are parte de cel mai riguros sistem de selecție: pe lângă dosar și analiza aplicanților, ei trebuie să treacă prin mai multe runde de examene și interviuri.
Există momente în care îți pui la îndoială abilitățile sau direcția în care te îndrepți? Cum le depășești?
– Cred că, mai ales după ce am ajuns aici, toți ne-am pus măcar o dată la îndoială abilitățile. Sentimentul ăsta e cunoscut drept sindromul impostorului – simți că nu aparții colectivului, nu pentru că ceilalți ar fi neapărat mai presus, ci pentru că ai sentimentul că nu te încadrezi. Există o întreagă mentalitate în jurul acestui fenomen, mai ales printre studenți, pentru că lucrurile se schimbă peste noapte, apar multe îndatoriri și trebuie să ai grijă de tine și de cei din jur. Iar această schimbare nu e întotdeauna ușoară.
N-am avut niciodată dubii legate de domeniul pe care vreau să-l urmez – știam că vreau să fac fizică, știință, să aduc un plus comunității – dar există momente în care te gândești că puteai face mai bine. Soluția, după părerea mea, este să te gândești că toate lucrurile se așază în final, să te concentrezi pe momentul prezent, pentru că, de multe ori, nu poți planifica viitorul exact așa cum îți dorești. Important este să te bucuri de fiecare moment și să îți dai toată silința ca prezentul să fie cel care face diferența. Imprevizibilitatea are farmecul ei – dacă am ști tot ce urmează, viața n-ar mai avea același sens.
Sunt sacrificii pe care e nevoie să le faci pentru a avea succes la un asemenea nivel academic?
– Sacrificii nu sunt, dar anumite schimbări sunt necesare. Adică, inclusiv aici, dacă vrei să iasă ceva ca lumea, trebuie să-ți dai interesul și să depui efortul necesar. Nu vreau să spun că, de exemplu, cursul de fizică este mult mai dificil decât altele, dar, fiind student la fizică și dorind să-mi îmbunătățesc capacitățile, cred că e important să dedic un pic mai mult timp decât altor domenii.
Și da, e important să-ți placă ceea ce faci, pentru că atunci când îți place nu simți că muncești. Sigur, e greu să începi ceva și să ai impulsul necesar chiar dacă îți place. Dar odată ce fac asta, pot lucra câte 8-10 ore în șir fără să simt nevoia vreunei pauze mai lungi.
Alte sacrificii nu aș spune că există. E nevoie de echilibru, iar pentru mine e important să am și o activitate socială, să mă odihnesc suficient, să petrec timp în natură. În momentul în care vrei să realizezi ceva, cel mai mare sacrificiu rămâne timpul pe care îl acorzi acelui lucru.
Cum îți organizezi timpul între studii, cercetare și celelalte activități?
– Anul II este mult mai diferit și mai dificil față de anul I, în principal din perspectiva activităților. Dacă în anul I consumai mai mult timp încercând să te acomodezi, în anul II ești deja obișnuit, ai salvat acel timp, dar sunt mai multe responsabilități și așteptări. Cursurile sunt mai dificile, ești implicat în diverse proiecte și trebuie să te străduiești ca toate să iasă bine. Practic, îți organizezi timpul cum poți mai bine, dar ar trebui să ai timp pentru fiecare activitate.
Ce prețuiesc eu foarte mult este să am un parcurs stabil, echilibrat, să fiu odihnit, să mă pot concentra pe celelalte lucruri și să-mi fac o listă de priorități. Multă lume folosește tehnologia pentru calendare și plannere, eu prefer să am un carnețel în care notez ce am de rezolvat și să tai de pe listă, iar asta îmi dă satisfacția că am reușit să duc ceva la bun sfârșit. Când ai un program aglomerat, zilele parcă zboară și, deși uneori simți că nu faci destul, dacă te uiți retrospectiv îți dai seama că ai dus multe la bun sfârșit.
Ai lansat un curs online de astronomie și o carte despre scenarii apocaliptice. Ce te inspiră să împărtășești aceste cunoștințe?
– Îmi doresc să continui ceea ce am început cu prima carte. Nu știi niciodată ce îți rezervă viitorul, dar scopul meu este să aduc un plus comunității, fie că asta înseamnă să-mi împărtășesc cunoștințele prin evenimente, cursuri de astronomie sau scris. Sper să pot continua așa și să ofer un surplus de cunoștințe și inspirație pentru cei interesați. Vreau să mă dezvolt în zona fizicii și tehnologiei, pentru că, în opinia mea, sunt domeniile care vor avea cel mai mare impact în viitorul apropiat. În ce formă se va concretiza asta – fie prin creații academice, fie prin altele – rămâne de văzut.
Am avut mai multe inițiative împreună cu alți studenți, dar și de unul singur, cu scopul de a populariza domeniul astronomiei, care nu este predat în școli, și al fizicii, care nu prea atrage lumea. Ne-am propus să mentorăm și să ghidăm tinerii spre un parcurs universitar. Asta se poate face de oriunde – important e să îți dai interesul și să încerci să aduci un plus generațiilor care urmează.
Cum vezi viitorul cercetării științifice?
– A fost o perioadă extrem de prolifică în secolul anterior, cu numeroase progrese în fizică și tehnologie. Putem spera că și în viitor va exista un parcurs exponențial, iar peste 20-30 de ani s-ar putea să nu mai recunoaștem lumea în care trăim. Pe de altă parte, există această dualitate: fizica continuă să avanseze, dar în arii precum fizica cuantică, astrofizica și cosmologia există multe descoperiri care, deocamdată, nu au dus la un consens referitor la cum stau lucrurile.
În privința cercetării, speranțele sunt mari, dar mult depinde de resursele și fondurile pe care țările sunt dispuse să le aloce. România are unele dintre cele mai avansate dotări în acest sens, cum ar fi Laserul de la Măgurele, unde cercetători din întreaga lume vin să exploreze și să dezvolte tehnologii de vârf. Dar este nevoie de mai mult sprijin financiar.
În Statele Unite, de exemplu, atât fondurile, cât și susținerea pentru cercetare sunt mult mai mari decât în Europa, iar acest lucru se reflectă în numărul descoperirilor și în nivelul salariilor. În general, majoritatea descoperirilor vin din America, nu doar pentru că au resurse, ci și pentru că acordă, procentual vorbind, mai multe fonduri acestui domeniu.
Ce impact crezi că va avea știința asupra viitorului?
– Există schimbări semnificative în diverse domenii – de exemplu realitatea augmentată și cea virtuală, dezvoltate de companii ca Meta care intenționează să le implementeze la scară globală în următorii 10-20 de ani. Există, de asemenea, progres în tehnologia mașinilor electrice, a celor cu hidrogen și în biotehnologie, care pot aduce beneficii uriașe.
În prezent, comunitatea științifică cercetează și posibilitățile de a genera energie prin fuziune nucleară. Spre deosebire de centralele nucleare actuale, care funcționează prin fisiune nucleară, fuziunea ar fi o soluție mult mai eficientă și mai ecologică. Dacă s-ar descoperi o metodă practică de a produce energie prin fuziune ar fi un progres remarcabil.
În plus, bateriile, microcipurile și conductorii devin tot mai performanți, contribuind la reducerea impactului asupra mediului și a schimbărilor climatice. Problemele de care ar trebui să ne îngrijorăm sunt cele geopolitice, dar nu pot fi controlate de tehnologie. În mod clar, tehnologia este baza dezvoltării umane în toate domeniile, iar fără ea am fi, practic, în epoca de piatră. Nu mă refer aici doar la calculatoare și telefoane, ci la toate acele inovații care, fără să ne dăm seama, ne schimbă viața. Speranța este că, odată cu dezvoltarea tehnologiei, viața va deveni mai ușoară și mai plăcută pentru toată lumea. Deși nu pare întotdeauna evident, nivelul de trai este mult mai ridicat decât în trecut.
Inteligența artificială este un alt subiect de interes. Vedem deja roboți dezvoltați de companii precum Tesla, care ieri păreau a fi la ani distanță, iar mâine i-am putea vedea tot mai des în casele noastre și în societate. Indiferent de tipul de tehnologie, este esențial să o gestionăm corect după ce o creăm, iar astfel putem evita multe probleme.
După ce valori te ghidezi în viață, dincolo de perseverență?
– Sunt valori mai degrabă intrinseci. E un principiu după care mă ghidez – fiecare zi ar trebui să fie mai bună decât cea precedentă, să existe un progres. Asta e important pentru mine, deoarece îmi oferă un sentiment de împlinire.
Pe plan interpersonal, cred că valorile sunt la fel de importante, dacă nu chiar mai importante. Una dintre cele care contează mult pentru mine este să mă țin de cuvânt. Când fac o promisiune, mă asigur că o respect, pentru că o consider sfântă și nimic nu ar trebui să stea în calea ei. De asemenea, încerc să evit ipocrizia. Am observat că oamenii, adesea, spun una și fac alta. Nu poți pretinde ceva de la alții fără să faci și tu acel lucru. În esență, trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în jurul tău, iar o parte din oameni vor înțelege și te vor urma.
Ce te ține treaz noaptea?
– Cred că e și despre viață și despre domeniu – indiferent ce se întâmplă, lucrurile se așază așa cum trebuie. Asta mă ține treaz uneori, dar mă și ajută să adorm.
Mi se pare fascinant cum reușesc lucrurile să se așeze printr-o forță divină sau printr-o lucrare dincolo de puterea noastră de înțelegere. De exemplu, există o diferență foarte mică de masă între proton și neutron, dar dacă ar fi fost orice altceva, lucrurile n-ar mai exista. Condițiile sunt atât de bine definite încât permit desfășurarea vieții umane așa cum o știm, inclusiv această conversație.
Nu întotdeauna observăm asta, dar e important să ne amintim că fiecare trece prin ceva, fără să știm niciodată cu adevărat prin ce trece cel de lângă noi, chiar dacă suntem foarte apropiați. E important să fim alături unii de ceilalți.
Trebuie să fii un team player, să aduci măcar un zâmbet pe fața oamenilor și să fii bun. La final, oamenii nu-și vor aminti atât de mult de realizările tale, ci de cât de bun ai fost și de influența pe care ai avut-o asupra lor, iar asta ar trebui să fie una pozitivă.
Ai menționat spiritualitatea. Care e relația ta cu ea?
– Cred că spiritualitatea este cea care îmbină oamenii, mai mult sau mai puțin. Fiecare are concepția sa despre spiritualitate, care nu e neapărat legată de existența unei forțe divine. Este vorba despre bunătate și de aportul pozitiv pe care îl aducem în lume.
Din perspectiva mea, știința nu diferă de religie sau de spiritualitate; toate domeniile sunt cercuri care nu s-au extins suficient pentru a se intersecta astfel încât noi să înțelegem lucrurile. Cred că fac parte din același mare plan universal și se îmbină foarte frumos.
Cred că cea mai mare problemă a omenirii este lipsa unității. Ne uităm peste gard la capra vecinului, ne dorim ceva ce celălalt nu are sau vrem să ne simțim mai bine în comparație cu cel de lângă noi.
În cartea „Homo Deus”, Yuval Harari scria că una dintre principalele diferențe dintre oameni și animale este capacitatea de a comunica și colabora eficient și în grupuri mari. Noi nu punem asta în valoare cât ar trebui. Avem această posibilitate, trebuie doar să construim această unitate, astfel încât să reușim să depășim obstacolele și problemele care există în lume și în istorie. Iar esența ar fi să ne simțim bine împreună.
Cum ți-ai descoperit tu pasiunea pentru fizică și astronomie și ce te motivează să urmărești performanța în cele două domenii?
– În primul rând, în copilărie am citit o carte, „Marea carte a recordurilor pentru copii”, care conținea tot felul de lucruri care, la vârsta respectivă, erau destul de greu de înțeles. Printre acestea se aflau o mulțime de lucruri legate de astronomie și fizică, am fost foarte uimit. Eram prea mic să înțeleg mare lucru, dar, odată ce am început școala și a început să-mi placă matematica, am descoperit și fizica, iar în clasa a VII-a am dat peste astronomie și am descoperit modul în care se îmbină cu toate celelalte.
Mai participasem și înainte la olimpiade, dar din clasa a VII-a am început să fiu cu adevărat pasionat de astronomie. Odată cu studiile universitare, pasiunea a crescut mai mult decât m-aș fi așteptat, iar fizica a devenit mai mult decât un obicei. Cu cât studiam concepte mai complexe, cu atât pasiunea mea creștea, descoperind lucruri care înainte mi se păreau de la sine înțelese.
Motivația vine tocmai din dorința de a învăța mai mult, de a schimba ceva și de a face mai bine. În același timp, cu cât înveți mai mult îți dai seama că nu e atât de ușor și trebuie să depui mai mult efort. Și, bineînțeles, ăsta cred că ar trebui să fie motorul din spatele motivației – să fii determinat să continui în ciuda condițiilor cele mai nefavorabile.
Ai experimentat atât sistemul educațional din România, cât și cel din Marea Britanie. Care sunt diferențele?
– Eu am experiență cu partea preuniversitară în România și cu partea universitară doar la Universitatea Oxford, care se distinge destul de mult față de alte universități din Anglia.
Ce mi se pare foarte diferit este atenția pe care profesorii și universitatea o acordă studenților. Structura de cursuri și seminarii este similară, dar la Oxford seminariile sunt organizate în particular sau cu 2-3 studenți, unde se discută teme obligatorii, proiecte și teme de lucru. Nu prea există varianta „nu am avut timp” – sigur, există înțelegere în caz de situații speciale sau nefavorabile, dar standardele sunt ridicate.
Aceste tutoriale sunt extrem de utile, deoarece îți permit să explorezi și să aprofundezi materia discutată la curs, dezbați teme și acoperi aspecte pe care poate nu le-ai atinge în mod normal. Temele sunt variate, multe încurajează munca în echipă și includ programare, o abilitate tot mai necesară în diverse domenii, nu doar în fizică sau știință.
De asemenea, sunt multe proiecte și muncă experimentală, o parte de care eu mă simt mai atras, având în vedere că îmi doresc să mă dezvolt mai mult în partea practică a tehnologiei decât în cercetarea teoretică.
Administrativ vorbind, toată lumea este cazată la colegiu. Universitatea Oxford, practic, are un întreg oraș universitar, cu propriile servicii, inclusiv poliție. Cu siguranță mai sunt multe diferențe, dar nu am experimentat suficient sistemul universitar din România încât să pot face o comparație completă.
Ai primit sprijin din partea părinților?
– Practic, le datorez aproape tot. Sigur, am avut profesori și mentori care m-au sprijinit și m-au ghidat pe acest drum, iar experiența și cunoștințele lor au o valoare extraordinară. Prietenii m-au susținut și ei mereu și au înțeles direcția pe care mi-am dorit s-o urmez.
Cred că este esențial să ai cu cine comunica, indiferent dacă împărtășiți aceleași interese. În cazul meu, familia a fost cea care m-a sprijinit constant, a fost alături de mine de la începutul educației mele și până în acest punct, și continuă să fie cel mai devotat susținător.
Ce sfaturi ai pentru tinerii pasionați de știință care își doresc să urmeze o carieră în acest domeniu?
– Există o diferență între cum se predă în școlile din orașe și cele din mediul rural, ceea ce reprezintă o problemă semnificativă. În general, științele sunt mai bine abordate decât alte discipline, dar susținerea nu este întotdeauna la nivelul la care ar fi necesar să fie. De exemplu, astronomia nu face parte din curricula școlară, deși în trecut s-a încercat includerea ei. Când vine vorba de fizică, matematică sau chimie, lucrurile par destul de greu de abordat pentru elevi, în general.
Este esențial să ai pe cineva care să-ți insufle pasiunea pentru știință, fie că este un profesor bun sau o persoană care poate să-ți împărtășească frumusețea acestui domeniu. Am încercat și eu să fac acest lucru de-a lungul anilor, dar nu întotdeauna ai un astfel de model. În aceste cazuri, e important să-ți fii propriul model.
Trebuie să-ți găsești un interes. Există atât de multe opțiuni, e nevoie doar să găsești ceva care să te pasioneze atât încât să fii dispus să depui eforturi să-l aprofundezi și să contribui și tu. Acest lucru poate însemna să citești cărți, să te documentezi singur sau să practici un instrument, de exemplu.
Este important să găsești un set de valori, care nu se referă doar la motivație sau perseverență, ci mai ales la integritate. A fi integru înseamnă să fii sincer cu tine însuți și să-ți dai seama de impactul pe care îl poți avea în societate. În final, toți ne dorim să facem o schimbare, fie că este vorba de a influența în bine un grup de oameni sau de a îmbunătăți modul în care ne tratăm unii pe alții.
De multe ori, te poți simți descurajat sau poți să simți că nu aparții, dar e important să înțelegi că cele mai mari realizări vin adesea după numeroase eșecuri. Nu vei întâlni niciodată un medic sau un avocat de succes care să nu fi muncit din greu sau care să nu fi avut parte de eșecuri. Lucrurile nu se vor desfășura mereu așa cum îți dorești și uneori e bine să nu planifici prea mult în avans. Dacă te concentrezi pe momentul prezent și îți dai silința, viitorul se va aranja cum trebuie. A rămâne rezilient, indiferent de circumstanțe, este, poate, cea mai mare încercare, dar dacă reușim acest lucru, putem face orice. Reziliența este esența vieții.
Sursa foto: arhiva personală Traian Tuș
