George Vlad a crescut într-un sat din județul Iași, iar astăzi înregistrează sunetele Terrei atât de bine încât sunt cumpărate de regizori de la Hollywood.
S-a lăsat de liceu când avea 18 ani și a plecat în Italia, dar și-a reluat studiile și a terminat Sound Design la Edinburgh Napier University din Scoția. A învățat să decodifice atât de bine simfoniile naturii din zone ca pădurea Amazoniană, deșertul Sahara sau Madagascar, încât înregistrările lui ajung coloane sonore pentru producții cinematografice importante, precum The Lion King, Planet Earth III sau House of the Dragon.
Recent a contribuit la crearea sunetelor de pe planeta Arrakis din pelicula Dune: Part Two a lui Dennis Villeneuve, film care a înregistrat încasări la Box Office de peste 700 de milioane $.
Aceasta este povestea lui George – o lecție despre importanța nișării și despre cum o pasiune bine șlefuită îți poate aduce premii și recunoștința celor mai mari regizori și producători din lume.
Recomandare: Apasă „play” mai jos și ascultă una dintre înregistrările lui George în timp ce citești acest interviu.
George, pare că tu vizitezi sunete, nu doar țări și locuri. De ce este atât de importantă experiența auditivă pentru tine?
Probabil că în creierul meu sunt niște conexiuni mai puternice între informația care vine de la urechi și cortexul cerebral. De când mă știu, am fost mai sensibil la stimuli auditivi decât vizuali, și majoritatea amintirilor mele din copilărie sunt legate de sunete. Asta nu înseamnă că neglijez partea vizuală, doar că răspund mai ușor și mai repede la muzică, sunete ale naturii și sălbăticiunilor, voci umane etc. Mi-a venit foarte ușor să învăț despre sunete, pe când fotografia și artele vizuale încă îmi dau de furcă. Din fericire, soția mea e foarte talentată la partea asta așa că pot să o las pe ea să se ocupe de partea vizuală.
Ești inginer de sunet, ai studiat sound design la Edinburgh Napier University din Scoția. Care a fost scopul tău inițial și când ți-ai dat seama că vrei să te specializezi pe înregistrarea sunetelor naturii? Cât din munca ta este dedicată acestei nișe?
Pe la 14 ani am descoperit muzica electronică și mi-am dat seama că vreau să fiu DJ/producător. Din păcate nu aveam computer sau acces la internet. Am lucrat mult cu sculele și aparatele prietenilor până când am reușit să emigrez în Italia și am strâns destui bani ca să-mi fac un mic studio.
La momentul respectiv, nu eram neapărat interesat de sunetele naturii, dar în 2013 când m-am mutat în Edinburgh că să studiez, am exagerat cu orele de muncă și am ajuns la burnout. Atunci mi-am dat seama că am nevoie să ies în natură, să mă relaxez și chiar să mă plictisesc ca să îmi încarc bateriile creative. În acel moment am decis să îmi mut o parte din munca din studio pe teren, în special în natură, departe de oameni și zgomot.
Nișarea a venit de la sine, odată ce am luat această decizie. Am realizat că sunt mai fericit și mai calm când lucrez cu sunetele naturii și m-am orientat mai mult în direcția asta, în mod foarte deliberat.
Încă crezi în importanța nișării în carieră? Ai recomanda unui tânăr aflat la început de drum să aleagă o cale atât de particulară? Nu ne referim aici doar la înregistrarea sunetelor naturii, ci la orice altă nișă.
Circumstanțele mele au fost foarte diferite și s-ar putea să nu se mai aplice în ziua de azi. Dar, în general, nu strică să te nișezi, dacă e o nișă de care ești foarte pasionat. În același timp, nu strică să ai o bază solidă în domenii apropiate. De exemplu, eu nu fac doar field recording. Munca mea include și compoziție muzicală, sound design, direcție audio, organizarea de expediții, scris articole, editare și producție video/foto, ornitologie, ecologie etc. Concept explicat mai în detaliu aici: T-Shaped skills.
Poți să ne povestești o experiență memorabilă? Poate o înregistrare inedită care te-a surprins?
În 2019 am fost într-o expediție în nordul Etiopiei în regiunile Afar și Tigray, cu scopul de a înregistra sunetele deșertului Danakil și ale vulcanului Erta Ale. Expediția în sine a fost complicată și dificilă din cauza conflictelor din zonă și a situației precare în care majoritatea oamenilor trăiesc acolo.
Cu mult efort am reușit să ajungem pe marginea vulcanului la Erta Ale și am început să îmi pregătesc echipamentul ca să înregistrez. Ghidul nostru și echipa lui erau foarte curioși, așa că le-am dat căștile și am direcționat microfonul direct spre centrul calderei de unde veneau sunetele. Văzând asta, au venit toți să asculte și ghidul a fost atât de mișcat încât i-au dat lacrimile când a pus căștile pe urechi. Mi-a zis că fusese acolo de zeci de ori, dar nu reușise niciodată să asculte sunetul direct al vulcanului, ci doar reflecțiile și ecourile care se aud de pe margine.
Și pe mine m-a emoționat experiența, pentru că nu e un sunet pe care speram vreodată să-l înregistrez. Majoritatea vulcanilor sunt foarte dificil de văzut și e periculos să te apropii îndeajuns ca să îi poți înregistra. În plus, sunetul în sine e fascinant și a fost folosit în producția Nat Geo Fire of Love.
Dune: Part Two este o experiență vizuală și auditivă minunată. Ai muncit și tu la crearea sunetelor de pe Arrakis. Ai înregistrat sunete din Algeria în acest sens. Dar ce a însemnat mai exact munca ta în această producție? Care a fost procesul creativ în înregistrarea sunetelor deșertului?
Procesul creativ a început în studio. A trebuit să vin cu câteva propuneri de expediții, dintre care Algeria a fost aprobată de studio. A trebuit să fac cercetări, risk assessments, liste de echipamente și deliverables, program de muncă etc. Am aplicat pentru vize, am creat itinerarii, planuri B, C și tot așa.
Pe teren, în Algeria, am lucrat cu doi ghizi Tuaregi care s-au ocupat de condus, gătit, pregătit corturile la sfârșitul zilei și alte elemente de logistică. În mod normal aș fi condus eu mașina, dar în Algeria e mai complicat să închiriezi mașină fără șofer, iar eu am preferat să mă concentrez pe sound recording.
Procesul creativ a fost relativ simplu. Aveam o listă de „livrabile” și în fiecare zi lucram la câteva dintre ele. Sunetele de pași pe dune au fost dificil de înregistrat, pentru că erau muște peste tot și bâzâitul lor era mai puternic decât sunetele subtile ale nisipului. A trebuit să mă trezesc pe la 3-4 dimineața și să lucrez pe întuneric ca să le evit. Din fericire așa am reușit să evit și căldurile de 40 de grade care începeau imediat ce răsărea soarele.
Pentru sunetele ambientale de vânt a trebuit să găsesc locații care se potriveau cu cele din film: munți înalți de granit, canioane între stânci, dune uriașe și întinderi mari de pietriș, și tot așa. Cu ajutorul ghizilor mei am reușit să găsesc cam tot ce aveam pe lista în materie de locații geografice, dar înregistrarea sunetelor nu a fost simplă.
Vântul nu face sunete singur, ci trebuie să interacționeze cu forme de relief, copaci sau alte obiecte. În mijlocul Saharei este foarte puțină vegetație, așa că a trebuit să umblu mult pe teren și să mă opresc des ca să ascult. Odată ce am identificat o posibilă locație bună, am pus 4 microfoane și un recorder acolo pe Record și le-am lăsat câteva ore ca să capteze sunetele respective. Dacă era seară și eram lângă tabăra, le lăsăm peste noapte.
O tehnică pe care am învățat-o în alte expediții în deșert e să înregistrez mișcări și impacturi pe dune cu microfoane specializate care sunt create pentru înregistrări subacvatice (hydrophones). Sunetele înregistrate în acest fel sunt foarte utile ca elemente de sound design și le-am auzit foarte des în film.
Când am fost la Hollywood anul trecut să discut cu Richard King și echipa lui de la Warner Brothers, mi-au spus toți cât de bucuroși au fost să aibă materialele înregistrate de mine.
Locuiești în Marea Britanie, dar vizitezi România frecvent. Plănuiești să te întorci în țară definitiv?
Am locuit în Scoția între 2013-2016, după care m-am mutat în Anglia ca să fiu mai aproape de Londra unde e epicentrul industriilor creative în UK. Așa e, vin în România de câteva ori pe an și de fiecare dată mă întorc la casa bunicilor unde am crescut.
Din păcate nu cred că aș putea să mă stabilesc definitiv acolo. Cu toate că pot lucra cam de oriunde în lume cât timp am acces la internet, îmi e mult mai ușor să zbor peste tot de la Londra decât de la Iași. De asemenea, lucrez cu branduri și producători de echipamente care îmi trimit des produse și ar fi mult mai complicat să le primesc în România. Am acces la mulți oameni și multe evenimente faine aici în UK, ceea ce nu s-ar întâmpla nici măcar în București.
Am avut o perioadă în care m-am mutat constant în fiecare an, din România în Italia, Franța, Belgia etc dar am făcut asta mai mult de nevoie. La 40 de ani apreciez mai mult stabilitatea și faptul că pot prinde rădăcini undeva.
Simți că inteligența artificială este un ajutor sau o amenințare pentru munca ta?
Deocamdată, nu e nici una, nici alta, doar un buzzword care vinde tehnologie fără prea multe merite intrinseci. Articolele scrise de/sau cu ajutorul ChatGPT sună ridicol și pueril. În materie de muzică și sound design, AI nu se compară cu ce poate face un om talentat și cu experiență. Pentru grafică poate stă mai bine, dar asta nu înseamnă că poți înlocui un graphic designer cu un software deocamdată.
Sunt conștient că e posibil, chiar probabil ca tehnologia să avanseze. Cu toate astea, mare parte din munca mea se bazează pe cercetare, înțelegerea emoțiilor umane, storytelling, nuanțe, subtilitate – lucruri pentru care machine learning AI nu pot fi antrenate, pentru că multe din datele acestea nici nu există.
Eu sper că AI poate fi de ajutor la procese foarte plictisitoare care iau mult timp și cer multă atenție. Dar aș vrea ca inteligența și creativitatea umană să se ocupe de media pe care le consum, nu algoritmi care regurgitează ce au furat din seturi de date.
Puteți descoperi toate expedițiile lui George urmărindu-l pe pagina de Instagram sau pe site-ul său – Mindful Audio.
