Un tren, 20 de oameni și o misiune: cum arată hackathonul Sustainability Express

Unele idei apar într-o sală de ședințe. Altele apar în tren.

Aceasta este premisa Sustainability Express, un hackathon neobișnuit care mută spațiul clasic de lucru dintr-o sală de conferințe într-un vagon de tren. Timp de 48 de ore, participanții călătoresc împreună, lucrează în echipe interdisciplinare și încearcă să găsească soluții sustenabile la probleme concrete.

Formatul este intenționat limitat: doar 20 de participanți, împărțiți în cinci echipe de câte patru persoane. Fiecare echipă include un elev de liceu, alături de oameni cu competențe în tehnologie, comunicare și business sau sustenabilitate. Ideea din spatele acestui amestec este simplă: soluțiile bune apar atunci când perspective diferite se întâlnesc într-un context care încurajează colaborarea.

În locul unui hackathon clasic, închis într-un spațiu static, Sustainability Express introduce o constrângere creativă: trenul. Peisajul se schimbă constant, dar echipele rămân împreună pe durata călătoriei.

Am stat de vorbă cu George Bonea, cofondatorul proiectului, despre ideea din spatele acestui experiment, despre limitele sustenabilității ca concept și despre ce speră să se întâmple atunci când participanții coboară din tren.

Sustainability Express nu pare genul de proiect care apare dintr-un brainstorming sau o „idee de proiect comercial”. Care a fost gândul care nu te-a mai lăsat în pace până ai gândit „nebunia” asta?

Trenurile din România sunt provocatoare, mai ales datorită timpului pe care îl petreci în timpul unei călătorii. Așa că ideea e un mix de întâmplări din tren la care se adaugă expertiza lui Cosmin Pirvu, celălalt cofondator, de a organiza hackatoane. El până acum le organiza în spații care rămâneau locului. Ce aducem în plus este faptul că spațiul nou de lucru te obligă să interacționezi și mai mult cu colegii de echipă. Și să rămâi și mai în contact cu problema pe care o ai de rezolvat, trenul fiind una dintre cele mai sustenabile mijloace de transport. 

Ați ales trenul nu doar ca mijloc de transport, ci ca spațiu de lucru, simbol și limitare. Ce scoate trenul din oameni, din punct de vedere creativ, emoțional, uman, ce o sală de conferințe sau de curs nu ar putea scoate niciodată?

Posibil să fiu subiectiv, din moment ce ador să călătoresc cu trenul, dar mi se pare că scoate ce e mai frumos și creativ din om. E relaxant, îți permite să te miști, dar în același timp te ține locului. Dintr-o sală de conferință, ori de curs, poți să pleci. De tot. Departe. Să te deconectezi cu totul. Trenul te plimbă prin noi peisaje, dar nu te lasă să evadezi cu totul din context. Mă aștept ca trenul să îi ajute pe participanți să se concentreze, dar să se și relaxeze. 

Vorbiți mult despre soluții aplicabile, fără schimbări uriașe de infrastructură. Crezi că o soluție „mică” poate avea un impact mare?

Viața noastră e plină de soluții mici care ne schimbă viața exponențial. Inclusiv schimbul nostru de mesaje e compus din schimbări tehnologice care inițial au fost mici și apoi au devenit ceva fără de care să nu ne putem imagina comunicarea. Infrastructura nu o putem schimba noi, cel puțin nu într-un weekend, dar sunt convins că încă de la prima ediție o să avem parte de soluții care ne pot face viața mai frumoasă.

Prezența unui elev în fiecare echipă este una dintre cele mai interesante decizii din acest format. Ce ai învățat tu, ca adult și profesionist, din lucrul real cu tineri aflați la început de drum și ce rol crezi că joacă educația în capacitatea noastră de a gândi sustenabil, pe termen lung?

România s-a plâns constant în ultimii ani că nu-și expune copiii la aspectele practice din piața muncii. Exact asta ne-am propus să încercăm să rezolvăm, împreună și cu partenerii noștri din zona ONG-urilor. Din experiența mea am învățat că este imposibil să avem tineri preocupați de un subiect dacă nu sunt expuși la toate aspectele legate de el. Copiii și tinerii sunt curioși, vor să afle mai multe despre ce îi preocupă și viitorul pe care îl pot avea, dar nu o pot face fără un ghidaj bun. Nici nu e sănătos să-i lăsăm să învețe de capul lor. Iar educația trebuie să meargă mână-n mână cu spiritul critic dacă vorbim de sustenabilitate, pentru că sunt suficienți oameni care știu că nu au o viață sustenabilă – deci există niște educație, dar n-au și acel ceva în plus care să-i stârnească să schimbe ceva la ei.  

Sustenabilitatea este unul dintre subiectele momentului, un concept frumos, de care toți caută să-și lege numele în vreun fel, dar care de multe ori eșuează în faza de implementare propriu-zisă. Care a fost compromisul personal cel mai greu de acceptat pentru tine în construcția acestui proiect și ce ți-ai dat seama că este mai ușor de spus decât de făcut?

Sustenabilitatea sună bine. Ai dreptate. „Sustenabilitate” fără (mult) activism nu înseamnă nimic, ori prea puțin. Implementarea sustenabilității are și multe piedici, greu de dărâmat, verbalizat, înțeles, ori internalizat. Momentan nu simt că am făcut vreun compromis, proiectul fiind încă pe șinele pe care l-am așezat inițial. Sper să nu schimbăm macazul prea curând, ori niciodată. Iar în materie de dificultate, cel mai greu mi-a fost să explic unor potențiali parteneri că nu ne propunem să facem acel tip de „profit” cu proiectul. Sustenabilitatea nu are acel tip de KPI.

Tu vii dintr-o zonă în care storytelling-ul contează enorm. Unde se termină povestea care inspiră și unde începe riscul de a cosmetiza problemele? Cum păstrezi, ca vizionar, echilibrul între a mobiliza oamenii și a rămâne onest față de limitele reale ale unui proiect?

Zona de greenwashing cred că este cea mai evidentă când vine vorba de cosmetizat probleme, și fix asta încercăm să evităm. Nu ne propunem să furăm ochii de la o problemă pentru a pune un petic undeva. Miza este să ne păstrăm mereu luciditatea când vine vorba de ce putem face noi, prin inițiativă, dar mai ales ce tip de oameni putem aduce împreună.

Structura proiectului ne oferă câteva limite (pe care le-am îmbrățișat și care ne plac, ne scot din zona de confort), dar le explicăm constant partenerilor de ce se poate face în proiect, iar participanților le atragem atenția de limitările vizavi de proiectele finale. Nu vrem ca la finalul experienței să fim martori la o prezentare de ficțiuni și „dacă am avea…”-uri, ci aș prefera să existe soluții, simple, pragmatice, poate chiar minimaliste, dar care să se poată implementa rapid.

Dacă, la final, Sustainability Express nu produce nicio soluție implementabilă imediat, în ce condiții ai spune totuși că proiectul a fost un succes real? Știm ce se va întâmpla acolo – dar ce speri să se întâmple atunci când oamenii coboară din tren?

Dacă nu avem un proiect implementabil nici la câteva luni după finalizarea unei ediții suntem totuși încântați dacă participanții au schimbat ceva în viețile lor. Poate network-ul a ajutat să își schimbe cariera, să își schimbe viziunea. Iar copiii participanți și-au dat seama ce vor în viață, ori au o perspectivă mai clară despre cariera pe care o vor. Și ăsta e un câștig, iar roadele lui – tot sustenabile, se vor vedea pe termen lung. Îmi e greu să cred că dacă aduni atâția oameni împreună, pentru o misiune bună, nu vor exista rezultate mai devreme sau mai târziu. 

Lucrând cu probleme reale din România, inevitabil apar frustrarea, cinismul și rezistența la schimbare. Ce te face să crezi că nu este „prea devreme” pentru astfel de inițiative aici și ce mit despre români și curaj ai vrea să fie demontat prin Sustainability Express?

Cu timpul am învățat că nu prea există „prea devreme” pentru multe. Cu atât mai mult dacă vrem să ne fie bine. E ca și cum ai spune „e prea devreme să fim liniștiți”. Cât despre rezistența unora la schimbare, fie ea și foarte utilă și benefică… din păcate viețile unora se schimbă în bine, chit că vor – ori se opun, cu ajutorul celor care cred că nu e prea devreme să implementeze ceva bun. N-a stat nimeni să-i întrebe pe toți oamenii dacă vor curent în casă, probabil mulți se puteau opune („e prea devreme!”) și uite ce bine ne e acum.  

Pentru cei care se gândesc să se înscrie: ce fel de oameni căutați, dincolo de competențe? Ce atitudine, ce tip de motivație sau ce semn îți spune că cineva este pregătit nu doar pentru un weekend intens, ci pentru a duce o idee mai departe după ce trenul ajunge la destinație? 

Sunt doar 20 de locuri disponibile. 5 echipe formate din patru persoane (exact câți încap într-o cușetă). Fiecare echipă va avea în compoziție un elev de liceu (16-18 ani), pe cineva cu competențe de IT/tech, comunicare/marketing și business/sustenabilitate. Așa ne asigurăm de un echilibru profesional și proiecte care să bifeze cât mai mult din ce ar putea solicita jurații și potențialii investitori. 

Ne dorim foarte mult oameni pasionați de subiect, creativi, dispuși să înțeleagă și să se adapteze la contextul pentru care lucrează, dar și dornici să primească un feedback constructiv și să lucreze cu oameni pe care nu îi cunosc. E un loc pentru toată lumea, dar nu toată lumea e pregătită de o asemenea experiență. 

Până acum s-au înscris de aproape 3 ori mai multe persoane decât sunt locuri, dar asta nu poate decât să ne bucure. Cu cât mai mulți cu atât mai ușor de compus echipe performante. 

Dacă ar fi să faci un exercițiu de imaginație, dincolo de această ediție, cum vezi viitorul Sustainability Express? Unde crezi că poate fi replicat acest mod de a gândi – în educație, în administrație, în comunități locale – și ce ar fi nevoie ca românii să devină mai curajoși în a construi soluții pentru ce-i „doare”?

Sustainability Express se pregătește să anunțe noi rute și noi teme de soluționat. Urmează să bifăm alte destinații pentru a ancora și alte minți în căutarea unor potențiale proiecte care ne vor schimba viețile exponențial. 

Până la urmă nu am inventat apa caldă. Doar aduci minți diferite împreună, dorind să vedem ce poate produce colaborarea dintre oameni care sunt foarte buni, ori foarte pasionați, de un subiect anume. Asta se poate replica oriunde e nevoie de soluții. Probabil trebuie doar să scăpăm de lejeritatea cu care apelăm la o singură persoană, cu un răspuns dintr-o singură lentilă, și să cerem mai multe opinii pe care să le punem apoi să lucreze împreună. 

Nu cred că avem lipsă de curaj, ci lipsă de colaborare. 

Dacă ai avea doar 1 minut pentru a prezenta, într-un pitch creativ, tot ce e relevant pentru a înțelege conceptul vostru și de ce e important, ce ai alege să spui?

Punem oameni care nu se cunosc într-un tren ca să lucreze împreună la probleme cu care se confruntă cu toții. E confortabil, relaxant, și screensaver-ul se schimbă constant. Le oferim toate condițiile necesare, ei doar să fie creativi și colaborativi. Dacă trenul întârzie e foarte bine. Au mai mult timp să petreacă împreună.